Cum ar putea Samsung să devină lider în producția de procesoare

de: Bogdan Cristea
21 04. 2015

Tehnologia folosită de Samsung în producția noului Exynos 7420 i-ar putea transforma în lideri la acest capitol.

Până la acest moment, Qualcomm Snapdragon 810 a fost declarat de majoritatea publicațiilor și utilizatorilor cel mai bun procesor de ultimă generație pentru smartphone-uri. Diferența, însă, dintre acesta și modelul Exynos 7420 de la Samsung este una foarte mică, iar coreenii au avantajul tehnologiei pe 14 nanometri, implementată odată cu lansarea noului lor procesor. Aceasta se pare că a fost suficient de bună pentru a-i convinge pe Qualcomm să apeleze la Samsung pentru producția procesoarelor din generația viitoare.

În mod tradițional, Qualcomm a s-a folosit de fabricile deținute de taiwanezii de la TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company). Acum, lucrurile par a se fi schimbat, tehnologia pe 20 de nanometri folosită de TSMC fiind depășită de cea a Samsung. În general, aceasta ar permite creare unor procesoare mai mici, ale căror costuri de producție sunt mai mici și care consumă mult mai puțină baterie energie decât restul.

Conform celor de la Recode, Qualcomm ar dori astfel să reînceapă colaborarea cu Samsung. După cum probabil știți deja, Samsung a renunțat la procesoarele Snapdragon pentru noile modele de Galaxy S6, adoptând propriul Exynos 7420. Deși coreenii au acuzat supraîncălzirea procesorului, alți producători, precum LG, nu au menționat astfel de probleme. În urma acestei decizii, Qualcomm a trebuit să-și ajusteze obiectivele financiare pentru anul 2015.

Qualcomm nu este singura companie mare cu astfel de intenții. Și Apple ar putea încheia un contract cu Samsung în urma căruia aceștia ar produce noile procesoare A9. Dacă lucrurile decurg favorabil, Samsung ar putea în viior să producă două dintre cele mai avansate procesoare de pe piață.