Qualcomm Snapdragon 810, cel mai puternic procesor din 2015, e gata pentru lansare

, 30 Ian, 17:20

Una dintre cele mai atrăgătoare creaţii ale celor de la a trecut prin multe probleme, dar acum, Snapdragon 810 pare să fie gata de lansare în masă.

După o serie de zvonuri legate de probleme de fiabilitate ale noilor SoC-uri Qualcomm, acum vă puteţi linişti în privinţa unuia dintre cele mai performante procesoare pentru mobile cu care vom interacţiona în 2015.

Anunţat în urmă cu câteva luni, suna foarte bine în teorie. Din păcate, la scurt timp după conferinţa oficială pe marginea sa, au apărut informaţii cum că s-ar încălzi foarte tare. Dacă vorbeam de un SoC oarecare, nu ar fi fost nici un fel de problemă, dar având în vedere că respectivul cip deja a fost implementat în mai multe aparate, era inevitabil ca cineva să vină în faţa reflectoarelor şi să lămurească situaţia. După ce la CES 2015, cei de la LG au anunţat noul LG Flex 2 construit în jurul procesorului Qualcomm, a căzut în sarcina sud coreenilor să risipească zvonurile negative.

Printr-o declaraţie recentă, oficialii companiei au ţinut să afirme foarte clar şi apăsat că smartphone-ul lor high end pe arhitectură de 64 de biţi nu se încălzeşte. Mai mult decât atât, într-un test comparativ cu alte telefoane cu o configuraţie hardware similară, Flex 2 este unul dintre cele mai reci. Detaliile tehnice pe marginea Snapdragon 810 au fost făcute în timpul comunicatului rezultatelor financiare pe ultimul trimestru.

Tot atunci, am aflat că gigantul sud coreean a livrat 60 de milioane de telefoane şi că se mândreşte cu o creştere a profitului. Pentru că nu au vrut să mintă, în acelaşi context am aflat că au existat nişte probleme cu primele loturi de procesoare de ultimă generaţie de la Qualcomm, dar acum s-au remediat. Nu putem decât să sperăm că nu vor ajunge pe piaţă telefoane cu probleme care au folosit procesoare din lotul afectat de supra încălzire.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail