Cât de puțin a câștigat LG cu telefoanele sale
Piața dispozitivelor mobile devine din ce în ce mai competitivă, iar acest lucru se reflectă și în situația financiară a marilor companii.
LG a publicat de curând situația pentru ultimul trimestru financiar, iar afacerea cu telefoane mobile a companiei pare a se afla într-o situație cel puțin ciudată. Din punct de vedere al numărului de dispozitive livrate, acesta a fost una dintre cele mai bune perioade din istoria companiei. Conform Engadget, LG a livrat nu mai puțin de 14,1 milioane de dispozitive mobile, dintre care 8,1 milioane erau modele LTE. De cealaltă parte, însă, compania nu s-a descurcat la fel de bine în Coreea și a investit o sumă foarte mare de bani în publicitatea pentru noul LG G4.
Astfel, profitul operațional a fost 172.000 de dolari. Mai exact, pentru fiecare telefon vândut LG a înregistrat un profit de doar 1,2 cenți. Nici afacerea cu televizoare nu se descurcă excelent, veniturile diviziei ”Home Entertainment” fiind cu 22,7% mai mici decât în perioada precedentă.
Per total, LG s-a aflat pe plus în această perioadă, iar unul dintre principalii responsabili pentru situația pozitivă este divizia de electrocasnice. Speranțele diviziei ”Mobile” stau în LG G4, vârful de gamă putând avea un impact decisiv în trimestrul următor.