Când au început roboții să fie la fel de deștepti ca oamenii: scurtă istorie a inteligenței artificiale

Fascinația pentru inteligența artificială a început acum 70 de ani, plecând de la ideea că, într-adevăr, computerele vor putea gândi precum oamenii cândva.

Deși predicțiile ambițioase au atras fonduri generoase, după câteva zeci de ani, cercetătorii tot nu au obținut rezultate spectaculoase. Totuși, în ultimii 25 de ani, inteligența artificială a început să se apropie de nivelul dorit. A ajuns să se apropie atât de mult, încât a început să provoace teamă.

Oricât ar părea de surprinzător, al Doilea Război Mondial a fost evenimentul care a dus la dezvoltarea fără precedent a neuroștiințelor și computerelor. În Anglia, Alan Turing și Grey Walter au fost două dintre mințile geniale care au preluat provocarea mașinilor inteligente. Au făcut schimb de idei, Walter a creat unul dintre roboții veterani ai industriei, iar Turing a creat testul Turing, care a ridicat ștafeta pentru mașinile inteligente. Iar asta grație unui computer care putea păcăli pe oricine că vorbește cu o altă persoană.

În 1950, a fost publicat I Robot, o colecție de povești scurte scrise de Isaac Asimov. El a fost unul dintre scriitorii de SF fascinați de ideea mașinilor inteligente și chiar și-a imaginat un viitor al acestora. Munca lui a devenit în scurt timp populară, fiind vizionară și capabilă să suscite interes. E cunoscut în special pentru cele Trei Legi ale Roboticii, create pentru a împiedica mașinăriile să se întoarcă împotriva noastră. De asemenea, a fost capabil să anticipeze anumite abilități ale roboților, care au fost posibile mult mai târziu. Una dintre ele vizează faptul că un computer e în stare să stocheze toate cunoștințele care ar putea fi utile unui om, spre a le furniza la comandă.

Termenul de „inteligență artificială” a intrat în uz după o conferință organizată de John McCarthy la Universitatea Dartmouth. Acesta a reușit să obțină fonduri de la guvernul american, pentru a crea împreună cu Marvin Minsky un computer care funcționează similar omului. Speranța era că astfel vor avea o mână de ajutor și un avantaj în Războiul Rece. De asemenea, și Minsky a influențat universul SF. El l-a sfătuit pe Stanley Kubrick în producția A space Odyssey din 2001. Deși era pură ficțiune, filmul a prezis faptul că inteligențele artificiale vor putea atinge nivelul inteligenței umane, precum și teama oamenilor că acestea vor prelua controlul.

Drumul plin de urcușuri și coborâșuri al roboților inteligenți

Primul robot creat în așa fel încât să ia decizii în funcție de propriile acțiuni și raportarea la mediul înconjurător a fost Shakey. Acesta era foarte lent, dar avea o hartă spațială cu ajutorul căreia se orienta și își putea planifica mișcările.

Totuși, la începutul lui 1970, inteligența artificială nu era în cel mai bun stadiu al existenței. Fuseseră cheltuite milioane pentru rezultate infime. În 1973, matematicianul James Lighthill și-a exprimat dezacordul față de astfel de tehnologii, spunând că o mașinărie nu va putea niciodată să depășească nivelul de jucător amator de șah. Această perioadă nefastă, în care oamenii nu mai aveau încredere în dezvoltarea roboticii comparabile cu omul, a luat sfârșit aproape 10 ani mai târziu.

În 1983, valoarea comercială a roboților a început să fie apreciată. Primul sistem expert în comerț, cunoscut drept RI, a început să opereze la Digital Equipment Corporation, ajutând alte sisteme să preia comezi. După doi ani, s-a estimat că a permis companiei să economisească 40 de milioane de dolari pe an. De atunci, a revenit pasiunea pentru mașinile inteligente, odată cu teama.

Totuși, experții nu puteau găsi o modalitate prin care să construiască mașinării după modelul biologiei umane. Apoi, Rodney Brooks a publicat lucrarea „Elefanții nu joacă șah”. Brooks a fost inspirat de avansarea neuroștiinței, care începuse deja să explice misterele cogniției umane. Viziunea, de exemplu, pentru a funcționa, necesită ca diverse module din creier să funcționeze împreună pentru a recunoaște modele, fără un centru de control. Brooks a arătat că e greșit să programezi un computer respectând regulile unui comportament inteligent uman și s-a axat pe detalii precum rețelele neurale. Asta se întâmpla la începutul anilor ’90.

Momentul când computerele au început să concureze cu omul

Șapte ani mai târziu, supercomputerul Deep Blue a câștigat un joc de șah împotriva campionului mondial Gary Kasparov. Robotul construit de IBM s-a dovedit cu mult superior lui Kasparov, fiind capabil să evalueze 200 de milioane de poziții pe secundă. Dar putea gândi strategic? Răspunsul ar fi un „da” răsunător. Computerul a dovedit o gândire atât de logică, încât oamenii au crezut că e o persoană în spate. De asemenea, unii oameni de știință consideră acest moment ca fiind nașterea reală a  inteligenței artificiale.

Apoi, compania lui Rodney Brook a creat primul robot disponibil comercial, adaptat utilizării în locuințe. Era un aspirator autonom numit Roomba. Curățarea covoarelor era, totuși, departe de a fi scopul pricipal al ambițioșilor creatori de inteligență artificială. Totuși, a fost un pas înainte. Roomba a ridicat ștafeta pentru roboții autonomi, deși avea senzori simpli și o funcționare basic.

Pentru că visul în care inteligența artificială ar fi fost unealta de bază în Războiul Rece a eșuat, militarii americani au încercat o altă abordare, mulți ani mai târziu. BigDog, un robot creat de Boston Dynamics, a fost optimizat special pentru terenuri prea abrupte pentru vehiculele convenționale. PackBot, creat de iRobot, era un robot capabil să plaseze bombe, dar era înzestrat cu capacități precum recunoașterea mirosului de explozibil. Mai mult de 2000 de astfel de roboți au fost trimiși în Irak și Afganistan, în 2005.

În 2008, o funcție aparent mică a apărut pe noul iPhone, și anume o aplicație Google cu recunoaștere vocală. Deși poate părea un pas mic, această funcționalitate era una pe care dezvoltatorii de inteligență artificială au avut-o ca scop și pentru care au investit zeci de ani. Google a încercat să creeze rețele neurale care să funcționeze în paralel, mii de computere puternice, capabile să descopere modele în volumul imens de date produs de utilizatorii Google. Și a și reușit, cu o acuratețe care se ridică la 92%.

În 2010 au început să apară roboții humanoizi, unul dintre ei fiind NAO, care putea face lucruri pe care predecesorii precum Shakey le găseau imposibile. NAO îngloba o mulțime de tehnologii la care se lucra de foarte mulți ani. La expoziția din Shanghai din 2010, 20 de astfel de roboți au reușit să danseze într-o armonie perfectă timp de opt minute, demonstrând cât de mult a avansat inteligența artificială.

Un moment marcant a fost cel în care supercomputerul Watson, creat de IBM, a învins un om în concursul Jeopardy, în 2011, eveniment mediatizat mult timp. Performanța lui Watson nu se compară cu cea a lui Deep Blue, concursul necesitând răspunsuri complexe și puzzle-uri dificile.

La 64 de ani după ce Turing și-a publicat ideea testului care poate demonstra inteligența unei mașini, un robot numit Eugene Goostman l-a trecut. Totuși, mulți experți în inteligență artificială consideră acesta ca fiind un motiv de referință. Dacă alte reușite din 2014 au demonstrat că, într-adevăr, inteligența artificială a ajuns foarte departe, Eugene nu a convins. De la mașinile autonome ale Google, la lansarea traducerilor în timp real ale Skype, mașinile inteligente se integrează din ce în ce mai mult în viețile noastre. Ar trebui să ne temem? Unii cred că da, alții că nu, dar adevărul e undeva la mijloc. Inteligențele artificiale ne sunt și prieteni, și inamici.