06 mai 2015 | 16:31

Supercomputerul Watson ar putea trata cancerul

ACTUALITATE
Supercomputerul Watson ar putea trata cancerul

Supercomputerul Watson, creat de IBM, poate face calcule la viteze uimitoare și conexiuni între datele analizate, care le-ar putea scăpa oamenilor cu foarte mare ușurință. O echipă de oncologi plănuiește să folosească mașinăria pentru a ghida terapiile pentru cancer în 14 instituții diferite în America și Canada.

Spitalele vor plăti o taxă pentru a accesa supercomputerul. IBM și-a anunțat de mult timp intenția de a introduce supercomputerul Watson în industria medicală. Cel mai mare furnizor IT din lume face în sfârșit acest pas, alături de parteneri precum Apple, Johnson & Johnson și Medtronic.

Supercomputerul va fi medicul ideal

Cei de la IBM consideră că tehnologia Watson va aduce îngrijirea medicală la alt nivel, fiind capabilă să stocheze cantități impresionante de date. IBM a implementat deja proiecte individuale folosind Watson în clinici din New York, Houson și Cleveland. Totuși, dezvoltatorii săi cosideră că va dura până să poată fi introdusă și acceptată în toate clinicile.

Felul în care IBM combină și analizează datele de sănătate i-au asigurat succesul în industria medicală de zeci de ani. Compania și partenerii săi consideră că schimbările tehnologice, economice și politice vor favoriza implementare noilor tehnologii pe care le dezvoltă în prezent. Mizează pe dezvoltarea inteligenței artificiale, pe stocare online accesibilă ca preț și o asigurare de sănătate care se va axa pe menținerea sănătății pacienților.

Supercomputerul va oferi tratamente personalizate

Watson va analiza structura tumorilor și va crea un tratament personalizat pentru fiecare. În mod normal, medicii au nevoie de săptămâni întregi pentru a stabili exact ce medicamente sunt necesare și în ce cantități, dar Watson poate face asta în câteva minute, notează Slashgear.

Centrele de oncologie care folosesc supercomputerul vor încărca amprentele tumorii fiecărui pacient. Watson va analiza ADN-ul tumorii și baza de date cu sute de mutații cunoscute pentru a găsi un tratament potrivit. Deocamdată, are dificultăți în găsirea unei secvențe-țintă de ADN în tumorile cu mutații multiple, chiar dacă beneficiază de acces la nenumărate documente utile în acest sens.

Cu cât este „adoptat” de mai multe instituții, cu atât se va mări baza de date a supercomputerului. În viitor, când vor fi disponibile mult mai multe informații genetice, Watson va putea salva vieți.