Amazon te-ar putea folosi drept curier: cum va arăta viitorul sistem de livrare
Dacă dronele celor de la Amazon vi se păreau un plan ambițios, atunci probabil nu ați auzit de proiectul ”On My Way”.
Una dintre marile probleme ale celor de la Amazon sunt costurile din ce în ce mai mari pe care compania cu sediul în Seattle trebuie să le suporte. Conform celor de la Wall Street Journal, costurile companie au crescut în 2014 cu aproximativ 2,07 miliarde de dolari, atingând suma de 8,7 miliarde. Astfel, acestea reprezintă acum nu mai puțin de 9,8% din vânzări, în condițiile în care în 2013 procentul era de 8,9%. Deoarece costurile pentru livrarea pachetelor cresc mai repede decât veniturile companie, cei de la Amazon vor să implementeze un sistem alternativ.
Amazon ar putea plăti companii și magazine de mici dimensiuni pentru a depozita diverse pachete în spațiile deținute de acestea. Amazon ar putea plăti în funcție de spațiul utilizat sau în funcție de numărul de pachete depozitate, iar companiile contractate s-ar ocupa și de livrarea pachetelor. Un exemplu bun sunt chiar cei de la UPS, care folosesc anumite locații din New York și Chicago drept puncte de livrare. Clienții pot ridica pachetele din aceste locuri, eliminându-se astfel nevoia ca aceștia să se afle acasă.
Până la acest moment, nicio companie nu a reușit să implementeze un astfel de sistem la nivel național pentru a putea concura cu UPS sau alți giganți din acest domeniu. Pentru moment, nu se știe dacă programul ”On My Way” va fi pus în practică vreodată.