Allview X2 Soul Mini – Frumoasa, nu și bestia [REVIEW]

de: Bogdan Cristea
07 01. 2015

Allview X2 Soul Mini este, fără a exagera, unul dintre cele mai frumoase telefoane de pe piața din România, dar software-ul și performanțele slabe îl trag înapoi.

Când vine vorba de companiile din România, sunt câteva succese recente care sunt amintite de toți, deși multe dintre ele nu mai sunt deținute de conaționali de-ai noștri: eMAG, Dedeman, Siveco, Softwin etc. De curând, printre acestea a fost inclusă și Allview, brand deținut de compania Visul Fan cu sediul în Brașov. Allview a crescut în popularitate în mod constant pe parcursul ultimilor ani, având acum o cotă de piață importantă atât în sectorul smartphone-urilor, cât și cel al tabletelor. Dar, în ciuda acestui fapt, aceștia nu sunt producătorii dispozitivelor.

Grație unei colaborări cu chinezii de la Gionee, Visual Fan importă produsele acestea care nu ar fi disponibile în România altfel și le pune brandul Allview. În acest fel, toată lumea are de câștigat: produsele Gionee ajung și pe alte piețe, Allview obține un profit și crește în popularitate, iar clienții au acces la niște telefoane interesante cu un raport calitate/preț foarte bun.

Allview X2 Soul Mini este probabil cel mai interesant telefon pe care cei de la Visual Fan l-au adus până acum pe piață. Lansat inițial sub numele de Gionee Elife S5.1, Allview X2 Soul Mini a fost pentru o perioadă mare de timp cel mai subțire telefon din lume. Cu o grosime de doar 5,1 milimetri, acesta era la mare distanță de orice alt smartphone de pe piață. Pe ce loc se află el în ziua de astăzi? Tocmai pe trei, dacă luăm în considerare și modelul Vivo X5 Max care nu a început să fie comercializat încă. Celălalt este Oppo R5. Așadar, țara cu cea mai mare populație din lume ne-a dat și cele mai subțiri trei smartphone-uri din lume.

Introducere

Allview X2 Soul Mini este un telefon frumos dar impresia generală este afectată de software și de performanțele uneori slabe al smartphone-ului. Vom vorbi mai târziu despre acestea, acum urmând să ne concentrăm asupra design-ului. Ca în orice situație, acesta este primul lucru care sare în evidență și aici excelează Allview X2 Soul Mini. Telefonul face parte din categoria acelor dispozitive care atrag atenția imediat, la fel ca și Yotaphone 2, care se remarca prin ecranul secundar E-Ink de pe spate.

Allview X2 Soul Mini arată și se simte ca un telefon premium. Cu o grosime de doar 5,1 milimetri, design-ul acestuia se remarcă prin eleganță și bun gust. Nu este un lucru care a fost spus despre foarte multe telefoane chinezești, iar Allview X2 Soul Mini nu pare a avea absolut niciun defect din punct de vedere al aspectului. Telefonul este de culoare albă, marginile ecranului sunt mici, iar partea laterală este de culoare aurie.

Pe partea frontală putem observa trei butoane capacitive: unul pentru a vă duce la meniul anterior, unul pentru meniul principal și unul pentru a accesa diverse opțiuni. Butoanele de volum sunt așezate pe marginea din stânga, iar sub ele se află butonul pentru aprinderea și închiderea ecranului. Slotul pentru cartela micro SIM este pe marginea din dreapta. Uitându-ne pe spatele lui Allview X2 Soul Mini, camera este poziționată în colțul din stânga sus. Logo-ul Allview este situat central, iar în jos acestuia vedem înscris brand-ul Soul by Allview. Marginea de jos include un jack pentru căști și portul micro USB.

Probabil și mai important decât design-ul lui Allview X2 Soul Mini este impresia pe care ți-o lasă atunci când îl ții în mână. Fără îndoială, smartphone-ul se simte ca un telefon premium. Am mai spus în trecut, o senzație ușor neplăcută o crează telefoanele care au margini pre ascuțite, așa cum era cazul cu Yotaphone atunci când utilizatorul se uita la ecranul secundar. Nu este cazul dispozitivului de față. Allview X2 Soul Mini are niște margini finisate foarte bine, fiind evidentă atenția pe care producătorii au acordat-o fiecărui detaliu în parte.

Lista de specificații include un ecran HD de 4,8 inci, un procesor MediaTek MT6592 octa-core, cu 8 nuclee de 1,7 GHz și un procesor grafic Mali-450MP4. Pe lângă acestea, mai găsim 1GB RAM și 16 GB spațiu de stocare pentru datele personale. Din păcate, Allview X2 Soul Mini nu este dotat și cu un slot pentru carduri microSD, așa că va trebui să va mulțumiți cu capacitatea internă.

Pentru început, 16GB s-ar putea dovedi suficienți, dar pe viitor, acest lucru vă va limita în situația în care vreți să instalați aplicații din ce în ce mai mari. Navigarea în meniul principal este ușoară, telefonul mișcându-se bine. Am testat un  număr de jocuri pe acest telefon, iar Allview X2 Soul Mini s-a descurcat bine de cele mai multe ori. A întâmpinat dificultăți când mai multe aplicații erau rulate în același timp, multitasking-ul nefiind unul din punctele lui forte.

Allview X2 Soul Mini are o baterie de 2.050 mAh cu o autonomie bună, deși nu beneficiază de o capacitatea impresionantă. Astfel, chiar și în situații de utilizare activă, aceasta va ține telefonul pornit pentru cel puțin 8 ore. Autonomia s-a dovedit suficient de bună pentru o zi normală de muncă, fără a avea griji în legătură cu necesitate unei reîncărcări.

Una dintre marile probleme ale telefoanelor subțiri precum Allview X2 Soul Mini a fost faptul că acestea se supraîncălzeau. Surprinzător, Allview X2 Soul Mini nu a pus astfel de probleme pe perioada utilizării. În timpul unor procese precum jocurile sau actualizările de aplicații acesta atinge o temperatură ridicată, însă una ce este întâlnită pe majoritatea smartphone-urilor pe de piață.

Camera foto principală este un de 8 megapixeli, iar cea secundară este una de 5 megapixeli. Camera de pe spate poate înregistra la rezoluție Full HD la 1080p, dar în afară de asta, nu face nimic remarcabil. Din punct de vedere al sistemului de operare, avem parte de Android 4.4.2 KitKat. Alături de acesta, vine preinstalat și Carefree Launcher, care a reușit în mai puțin de 5 minute să ne convingă să descărcăm Nova de pe Google Play Store.

Allview X2 Soul Mini – Puncte Pro

Ecranul HD AMOLED de 4,8 inci cu rezoluție HD are o densitate a pixelilor de aproximativ 306 pixeli pe inch. Acesta oferă o luminozitate foarte bună, așa că vă veți descurca fără probleme cu acest telefon și în condiții de soare puternic. Ca de obicei, însă, este de preferat luminozitatea automată, pentru a economisi baterie. Calitatea imaginii este una foarte bună, culorile sunt reproduse bine, așa că rularea materialelor video pe acest telefon este o experiență plăcută. De menționat sunt și unghiurile de vizualizare foarte mari ale ecranului HD.

Design-ul telefonului, după cum am spus de atâtea ori, este punctul forte al smartphone-ului. Allview X2 Soul Mini este acel telefon de care reușești să te atașezi imediat. Din acest punct de vedere, am putea chiar să-l comparăm cu HTC One M8 sau iPhone 6 dacă ar avea niște performanțe mai bune și o cameră foto mai performantă. Dar acesta este un telefon de 999 de lei, pe când iPhone 6, de exemplu, costă nu ma puțin de 3.000 de lei. Raportul calitate/preț este, deci, mai bun la smartphone-ul Allview.

Prețul, de cele mai multe ori, este menționat ca un minus în review-urile telefoanelor mid-range și high-end. În cazul lui Allview X2 Soul Mini, acesta este unul din punctele pro al telefonului. În ciuda unor minusuri, prețul de aproximativ 1.000 de lei pe site-ul Allview și 949 pe eMAG, este mai mult decât acceptabil. Dacă vreți să faceți pasul de la sectorul low-end către cel mid-range și vă interesează raportul calitate preț, atunci, Allview X2 Soul Mini ar putea fi o alegere inspirată.

Autonomia bateriei ne-a surprins cel mai mult în legătură cu Allview X2 Soul Mini. bateria de 2.050 mAh va rezista ușor unei zile întregi de utilizare, chiar și dacă navigați mult pe internet și redați materiale video. Ajută foarte mult în acest sens și ecranul HD care oferă imagini de o calitate foarte bună și consumă mai puțină energie decât un ecran Full HD.

Allview X2 Soul Mini – Puncte Contra

Camera foto este una foarte slabă. Am fost foarte greu să facem poze bune atât în condiții de luminozitatea bună, dar mai ales în condiții de luminozitate slabă. Aceasta are câteva opțiuni de edite și îmbunătățire a imaginilor, dar nu foarte multe lucruri prin care să atragă atenția.

Performanțele nu sunt foarte bune. Deși în meniul principal telefonul se mișcă decent, veți întâmpina probleme când vine vorba de multitasking. Legat de performanțe, trebuie spus că de puține ori am avut mai mult de 150MB memorie liberă. Software-ul nu ajută nici el foarte mult. Launcher-ul preinstalat, denumit Carefree, are 5 teme din care puteți alege. În afară de una dintre ele, toate acestea sunt oribile. În cazul unor teme, aplicațiile de bază situate în partea de jos, telefonul, mesajele, mail-ul și browser-ul au niște iconițe atât de ciudate, încât uneori nici nu înțelegeți ce reprezintă.

Concluzie

Allview X2 Soul Mini este un smartphone pentru cei care vor să iasă în evidență. Cu acest telefon veți reuși să atrageți atenția în aproape orice situație, iar pe lângă grosime, acesta va impresiona și prin greutatea foarte mică. Dar dacă vreți performanțe de top, așa cum oferă cele mai cunoscute flagship-uri din ziua de azi, atunci ar trebui să vă gândiți de două ori înainte să vă cumpărați acest telefon.

Smartphone-ul poate fi achiziționat pentru aproximativ 999 RON de pe site-ul celor de la Allview și pentru 949 RON de pe eMAG.