Tony Hawk și Activision lucrează la un nou joc pentru console

de: Radu Neagu
10 11. 2014

Vești bune pentru pasionații jocurilor de skating, Tony Hawk și Activision se pare că lucrează la un nou joc pentru console.

Fanii francizei Tony Hawk Pro Skater vor fi bucuroși să audă că Activision împreună cu faimosul skater și-au unit forțele pentru încă un joc din această serie. Anunțul s-a făcut prin intermediul platformei de socializare Twitter, cu mult mai populare în Statele Unite decât la noi, dar nu au fost oferite detalii despre noua producție. Jocul va fi prezentat publicului în 2015 iar însuși Tony Hawk este de părere că fanii seriei vor fi foarte entuziasmați.

Acesta a menționat tot pe Twitter că va lucra împreună cu Activision și la o variantă a acestui joc și pentru platformele mobile, o nouă experiență pentru ambele tipuri de platforme. Tony Hawk: Sherd a fost lansat în 2012 și este ultimul titlu al acestei francize. Jocul nu a fost foarte bine primit și având în vedere că nu a fost lansată o variantă pentru console de mai bine de cinci ani acest lucru este pe cale să se schimbe. Detaliile despre acest titlu vor fi confirmate cel mai probabil anul viitor și vom ști atunci dacă va fi disponibil și pentru Xbox 360 sau Xbox One respectiv Play Station 3 și Play Station 4.