Specificaţiile pentru OnePlus Two au ajuns pe Internet

de: Alexandru Puiu
05 12. 2014

Din exces de zel sau din greşeală, un comerciant chinez a postat online zilele trecute specificaţiile probabile pentru OnePlus Two, urmaşul exclusivistului smartphone.

Mulţi utilizatori şi-au dorit un , dar prea puţini au reuşit să pună mâna pe el din cauza unui sistem foarte ciudat de achiziţie, bazat pe invitaţii, pe care nu l-a înţeles nimeni. Din aceste motive, smartphone-ul din imaginea de mai sus a ajuns să fie înconjurat de o aură de exclusivism. Rămâne să vedem dacă, odată cu lansarea OnePlus Two, producătorul va opta pentru un sistem de comercializare mai tradiţional.

În ceea ce priveşte specificaţiile generaţiei a doua de OnePlus, acestea au mai fost speculate în trecute, dar abia acum au fost publicate online din greşeală de Coolicool, un magazin online chinezesc. Din acel moment, nu a trecut prea mult timp până când cei de la GSM Arena au preluat un set complet de dotări pentru OnePlus Two. În mod evident, acestea nu au fost confirmate oficial, dar şansele de a fi false sunt infime, mai ales că sunt pe aceeaşi linie cu alte zvonuri recente pe marginea aceluiaşi subiect.

Pornind de la această premisă, Two are mari şanse să fie livrat cu un Snapragon 805 de la Qualcomm. În contextul în care, în aceeaşi perioadă, vom vedea mai multe creaţii high – end cu un Qualcomm Snapdragon 810, procesorul reprezintă din start un pic handicap. Noul display va avea o diagonală de 5,5 inci, deşi nu ştim la această oră dacă va fi un Full HD sau QHD. Conform aceluiaşi set de informaţii, memoria standard dintr-un OnePlus Two va fi de 32GB. Camera principală va fi construită în jurul unui senzor de 16 megapixeli, în timp ce partea frontală va ascunde o cameră pentru selfie-uri de 5 megapixeli. Bateria va avea 3300mAh.

Pentru un telefon ce ar urma să ajungă la primii utilizatorii în trimestrul doi al anului viitor, mai sunt multe semne de întrebare. Cel mai important dintre ele este preţul, deşi la această oră gravitează în jurul unui prag de 550 de dolari.