Samsung va lansa mai puține telefoane în 2015

de: Alexandru Puiu
19 11. 2014

a anunţat că va lansa mult mai puţine telefoane în 2015 faţă de 2014 ca urmare a scăderii vânzărilor de telefoane.

Fotografie Răzvan Băltărețu

Divizia de mobile a Samsung se duce în jos. Încep să-şi piardă impactul pe segmentul de dispozitive premium şi vând din ce în ce mai puţin aparate şi în zona entry-level, din cauza concurenţei acerbe din piaţa asiatică. Ca urmare, era necesară o restructurare masivă a principiilor de producţie.

Încercând să micşoreze într-o oarecare măsură pierderile pentru anul următor, oficialii companiei au confirmat deja că vor lansa cu 30% mai puţine telefoane în 2015. Această informaţie a ajuns prima oară online prin cei de la Wall Street Journal sub formă de zvon. Nu a durat însă mult până când Robert Yi, responsabil de relaţiile cu investitorii în cadrul Samsung, a reiterat aceeaşi idee într-o prezentare desfăşurată zilele trecute la New York. „Vom micşora numărul de modele lansate în 2015 cu aproximativ 25-30%“, a spus acesta.

Nu se ştie însă exact ce game de produse vor avea de suferit. Seriile Galaxy S şi Galaxy Note sunt foarte importante pentru gigantul sud-coreean. În acelaşi timp însă, reprezintă nişte branduri care s-au diluat semnificativ în ultimii ani. Rămâne să vedem dacă 2015 va fi anul în care aparatele create sub sigla Samsung Galaxy S vor fi doar din game premium.

Ca un mic detaliu, atât Samsung, cât şi noi, nu avem nici o idee dacă reducerea portofoliului de produse noi va avea un impact pozitiv asupra veniturilor companiei. Reprezintă însă o soluţie care trebuie experimentată. Nu de alta, dar deja diviziei de mobile.