Samsung Galaxy S6 va fi complet din aluminiu și cu ecranul curbat pe ambele părți

de: Răzvan Băltărețu
19 12. 2014

Samsung Galaxy S6 e cel mai așteptat telefon de la sud-coreeni. După o mare de dispozitive mobile din plastic, acesta ar trebui să schimbe totul. Ultimele informații arată că o va face.

Samsung Galaxy S6 urmează să fie construit integral din aluminiu și ecranul va fi curbat pe ambele părți. Însă spre deosebire de Galaxy Note Edge, care are curbura doar pe o parte și este până spre capacul bateriei, Galaxy S6 va avea o rază mai mică a acesteia tocmai pentru a nu afecta ergonomia.

Samsung Galaxy Alpha și Galaxy Note 4 sunt primele dispozitive Samsung care să integreze metal în carcasă, dar la acestea a fost folosit doar în șasiu. Totuși, Galaxy S6 ar putea arăta mai mult ca iPhone 6 sau HTC One (M8). Ecranul este așteptat să fie de 5,5 inci la rezoluție QHD.

Dacă se păstrează tiparul de la Galaxy S5 și Note 4, vom vedea Samsung Galaxy S6 cu în două versiuni cu procesoare diferite: unul făcut de Samsung și unul Snapdragon 810 de la Qualcomm. Mai multe, camera ar putea ajunge la 20 megapixeli, iar la cum s-a descurcat compania la Note 4 ne putem aștepta la o performanță ridicată și aici, scrie GSMArena.

În ceea ce privește versiunea Edge pentru Galaxy S6 se poate ca aceea să aibă ecranul curbat pe ambele margini, dar să existe și o versiune normală. Precedentul există deja sub forma Galaxy Note 4 și Note Edge. În final, e foarte probabil să nu vedem Galaxy S6 la CES 2015, ci la un eveniment separat după.