Ultima grijă a Europei: să împartă Google pe bucăţi ca să-i reducă influența

de: Alexandru Puiu
28 11. 2014

Parlamentul European propune ca să se împartă în mai multe entități pentru a evita monopolul asupra utilizatorilor.

Grija Parlamentului European vizavi de importanţa pe care o are Google în viaţa voastră a luat amploare în urmă cu câţiva ani când, fără a cere opinia utilizatorilor, gigantul din Mountain View a combinat un număr semnificativ de servicii online în spatele unui singur nume de utilizator. Tot atunci a început promovarea intensă a reţelei sociale Google+.

Dacă o decizie votată recent în Parlamentul European ar urma să se materializeze, Google ar trebui să se împartă în două sau mai multe bucăţi. Cea mai mare problemă vizează Google Search. Pentru a-i reduce influenţa sa, parlamentarii europeni speră ca măcar motorul de căutare să se separe într-o entitate independentă.

Merită avut în vedere faptul că Parlamentul European nu are puterea legală de a impune astfel de măsuri radicale, întregul document votat săptămâna aceasta având mai degrabă statut de sugestie. Ideea din spatele proiectului a fost că deconectarea motorului de căutare de alte servicii comerciale ar fi fost necesară pentru condiţii competitive în această piaţă.

Marea problemă este că, deşi Parlamentul European nu are o putere atât de mare, o astfel de măsură poate atrage atenţia care a reuşit deja să impună gigantului din Mountain View schimbarea etichetelor pentru aplicaţiile gratuite încărcate cu achiziţii in-app şi materializarea dreptului de a fi uitat. Acesta din urmă face referire la dreptul unei persoane de a elimina dintre rezultatele la căutare anumite materiale defăimătoare.