Oricine va putea precomanda OnePlus One timp de o oră

de: Bogdan Cristea
21 10. 2014

Au trecut aproape șase luni de zile de când OnePlus One a fost lansat și compania chineză în sfârșit face un pas mare spre disponibilitatea generală a telefonului dându-ne posibilitatea de a putea precomanda telefonul pe 27 octombrie. Numai pentru o oră.

OnePlus a reușit să atragă atenția tuturor din sectorul tech în momentul în care a introdus pe piață vârful de lance OnePlus One. Din start, acesta a fost apreciat de unele dintre cele mai importante voci din industrie atât pentru raportul calitate preț pe care îl oferea, cât și pentru specificațiile excepționale care îl făceau un competitor de temut pentru cele mai cunoscute flagship-uri ale vremii.

OnePlus One, la fel ca și telefoanele din seria Nexus, a reușit astfel să demonstreze că poți oferi hardware de calitate la un preț cu mult sub cele practicate de companii precum Samsung sau Apple. Ecran 1080p, procesor quad-core Qualcomm Snapdraon 801 de 2,5GHz, 2GB memorie RAM, toate acestea pentru echivalentul a 1100 de lei. Din păcate, un alt lucru prin care telefonul a reușit să iasă în evidență este dificultatea cu care puteai obține unul. Trebuia să fii invitat de cei de la OnePlus sau de cineva care a cumpărat deja un telefon. Toatea acesta par să se schimbe acum, odată cu decizia celor de la OnePlus de a face telefonul disponibil pentru precomandă pe 27 octombrie.

Pentru prima oară de la lansare, OnePlus One va fi disponibil publicului larg, însă nu vă bucurați încă prea mult deoarece este și o veste proastă. Sistemul va rula doar pentru o oră, între ora 17.00 (ora României) și ora 18.00. Pentru a se asigura că tot procesul se va desfășura rapid, cei de la OnePlus v-au pus la dispoziție și un website unde vă puteți pregăti precomanda. Introducând datele personale acolo și adăugând telefonul în coș veți avea mult mai puține lucruri de făcut peste 6 zile când se încep precomenzile.

Așa că nu vă rămâne nimic de făcut decât să vă marcați în calendar data, să vă luați liber de la serviciu pe 27 octombrie și să fiți pregătiți la ora 17.00, în fața calculatorului.