Windows 10 copiază de la Mac OS X: un centru de notificări à la Apple
După lansarea de acum câteva săptămâni a versiunii beta, Microsoft continuă să lanseze actualizări regulate pentru noul său sistem de operare Windows 10.
După lungi valuri de speculaţii pe marginea Windows 9, Microsoft a sărit o versiune şi a anunţat noul Windows 10 într-un cadru oficial în urmă cu câteva săptămâni. Acesta din urmă se anunţă a fi cel mai diferit sistem de operare ieşit din Redmond în ultimii zece ani. Nu de alta, dar are ca scop unificarea experienţei de utilizare între smartphone-urile, tabletele şi PC-urile clasice cu Windows. Respectiva unificare se referă atât la aplicaţiile dedicate care ar trebui să ruleze fără probleme pe smartphone-uri şi sisteme, cât şi la modul de interacţiune între multiplele variante de Windows.
Inspirată într-o oarecare măsură din centrul de notificări de pe OS X, care preia informaţii în timp real de pe iPhone, în cea mai recentă versiune de Windows 10 Technical Preview Microsoft a introdus ceva similar. După cum se poate vedea şi în imaginea de mai jos, este evident că acele notificări fac referire la nişte mesaje, programări şi actualizări care pot fi în egală măsură specifice smartphone-ului din buzunar sau sistemului de operare de pe PC.
Intitulat tot Action Center, ca pe Windows Phone, acest loc central de notificări vă permite să ţineţi o evidenţă mult mai strictă a aplicaţiilor care contează din viaţa voastră într-un singur loc uşor accesibil, lângă ceas, în dreapta jos. Astfel, nu mai trebuie să intraţi în fiecare aplicaţie sau să verificaţi dacă Live Tile-urile din meniul de Start au început să afişeze avertismente noi.
În final, ne referim în continuare la un sistem de operare aflat într-o variantă incipientă de dezvoltare. Deşi eforturile Microsoft sunt lăudabile, cu siguranţă nu sunt suficiente pentru vă instala şi voi acasă Windows 10 Technical Preview.