Lenovo a lansat Yoga Tablet 2 Pro și Yoga Pro 3 în România

de: Bogdan Cristea
11 11. 2014

Vârfurile de gamă ale celor de la Lenovo și-au făcut apariția și în țara noastră, unde Lenovo speră să își crească cota de piață în următoarele luni.

Lenovo este cel mai mare producător de PC-uri din lume și al treilea cel mai mare producător de smartphone-uri, statut obținut de curând, odată cu finalizarea achiziției celor de la Motorola. Lansate în urmă cu o lună, Lenovo Yoga Tablet 2 Pro și Lenovo Yoga Pro 3, ultimele două device-uri din seria Yoga, au fost astăzi introduse în România. Ambele sunt dispozitive reușite din punct de vedere al design-ului și ies în evidență prin niște elemente interesante.

În ceea ce privește Lenovo Yoga Tablet 2 Pro, ce o scoate în evidență este cu siguranță proiectorul inclus în partea circulară a ramei. Procesorul e tot Intel Atom Z3745 ca la frații săi mai mici. Rulează Android 4.4 KitKat, iar ecranul este de 13,3 inci, cu rezoluție Quad HD, adică de patru ori mai bună decât rezoluția HD. Memoria RAM este de 2 GB, iar capacitatea de stocare de 32 de GB (cu microSD de 64 de GB).

Autonomia teoretică este de 15 ore, are o greutate de 950 de grame și 4G dacă dorim acest lucru. O altă parte care aduce un plus față de concurență (pe această piață se luptă cu Samsung Galaxy Note Pro de 12,2 inci și, s-ar putea, și cu Apple în viitorul apropiat) este difuzorul. Bun, trebuie să fie o tabletă de entertainment în casă, așa că e prima tabletă cu subwoofer inclus. Are două difuzoare frontale și un subwoofer JBL de 5 wați în spate.

De cealaltă parte, Lenovo Yoga Pro 3 ar putea fi laptopul anului 2014. Lenovo nu a făcut rabat de la calitate. Are un procesor Intel Core M70 și un display de 13,3 inci, Quad HD+. Asta înseamnă o rezoluție de 3.200 x 1.800 de pixeli. Cifrele nu spun adevărata poveste – ecranul este excepțional, culorile sunt redate foarte bine, iar unghiurile de vizualizare sunt spectaculoase.

Memoria RAM a laptopului poate fi de până la 8 GB, iar capacitatea de stocare poate fi de până la 512 GB, numai SSD. Noi am primit în teste varianta de 256 de GB și 8 GB de RAM. Ne așteptăm la lucruri spectaculoase de la ambele dispozitive.