11 oct. 2014 | 11:20

Prima impresie: Lenovo Yoga Pro 3 ar putea fi laptopul anului 2014

ACTUALITATE
 Prima impresie: Lenovo Yoga Pro 3 ar putea fi laptopul anului 2014

Înaintea de a lansa tablete, Lenovo a prezentat noua generație a vârfului său de gamă pentru consumatori – Lenovo Yoga Pro 3. Acesta aduce cam tot ce are Lenovo mai bun și dacă ne întrebați, e un adversar serios pentru orice MacBook Air sau Asus Zenbook. Dacă nu ar avea Windows 8.1 

lenovo yoga pro 3
Yoga Pro 2 a fost un laptop excelent, pe care l-am avut în teste chiar de curând. Cu o tastatură foarte bună, materiale de calitate și performanțe tehnice excelente, Yoga Pro 2 mai avea avantajul de a-și putea roti ecranul peste cap. Dar anul acesta Lenovo se apropie de laptopul perfect cu Windows. Atât cât poate fi perfect un laptop cu Windows 8.1.

Caracteristici tehnice Lenovo Yoga Pro 3

lenovo yoga pro 3

Să începem cu cele mai simple lucruri de explicat – caracteristicile tehnice. Lenovo nu a făcut rabat de la calitate. Are un procesor Intel Core M70 și un display de 13,3 inci, Quad HD+. Asta înseamnă o rezoluție de 3.200 x 1.00 de pixeli. Cifrele nu spun adevărata poveste – ecranul este excepțional, culorile sunt redate foarte bine, iar unghiurile de vizualizare sunt spectaculoase.

Memoria RAM a laptopului poate fi de până la 8 GB, iar capacitatea de stocare poate fi de până la 512 GB, numai SSD. Noi am primit în teste varianta de 256 de GB și 8 GB de RAM. Ne așteptă la lucruri spectaculoase.

lenovo yoga pro 3
Autonomia ar trebui să fie de maximum 9 ore ,dar în folosire echilibrată, cu modul Balanced activat, probabil vom avea în jur de 6 ore. Webcam-ul laptopului este HD, iar greutatea este de 1,19 kilograme, ceea ce-l face cel mai ușor laptop de 13,3 inci de pe piață, deși nu o arată. Lenovo Yoga Pro 3 nu are eleganța MacBook-ului sau Zenbook-ului, dar are altceva. E un alt soi de animal acesta…

Designul schimbat

IMG_2974

Lenovo și-a păstrat liniile de anul trecut, dar le-a adăugat câteva note de o eleganță rară. În plus, există și un aer industrial al laptopului. Pe partea din spate a ecranului avem aluminiu în trei culori – portocaliu, argintiu sau auriu. La fel și pe cealaltă carcasă. Tastatura este realizată dintr-un cauciuc prezent și pe Yoga Pro 2, extrem de bun la atingere și punctele de sprijin sunt din cauciuc.

Balamaua. De ce o pomenim oare? Anul trecut Lenovo Yoga Pro 2 avea un look mai simplu, cu două puncte de sprijin pentru balama. Ei bine, anul acesta avem șase, făcute din 80 de piese individuale. Descrierea cea mai bună o face poza, pentru că vă arată nivelul detaliului. Sunt patru rânduri, ca la un lanț, iar cele șase puncte sunt realizate ca niște rotițe mici de rulment. În final, aspectul este elegant și de impact.

IMG_2972

Tableta se rotește cum vrem noi. Poate fi folosită în modul de laptop, cauciucul fiind foarte bun pentru a nu transpira pe tastatură. O putem întoarce în totalitate și să o folosim în modul tabletă sau o putem folosi în modul de stand, cu ecranul îndreptat spre noi. Atunci, tableta se sprijină de tastatură. Sau putem să facem o piramidă, ca să fie mai spectaculos. Conform datelor Lenovo, în 39% din timp, utilizatorii folosesc Yoga ca laptop, 28% din timp e petrecut în modul tabletă, iar restul de timp în modul de stand sau de piramidă.

Software – suferim cu Windows 8.1

IMG_2976

O spun drept, să citiți toți. Windows 8.1 e un sistem de operare prost. Da, merge bine. Da, e în continuare Windows și are avantajele sale. Dar îmbinarea dintre modul Metro și modul desktop e atât de proastă, încât poate trimite orice utilizator la spitalul de nebuni.

Lenovo a adăugat mai multe aplicații, cea mai importantă fiind Harmony. Aceasta rulează în background și are grijă să folosim tableta cum trebuie și să ne ofere experiența potrivită celor patru moduri. Astfel, Harmony recunoaște poziția device-ului și adaptează diverse aplicații. Concret, dacă citim și Harmony recunoaște că suntem în modul tabletă și cu o aplicație de cărți deschisă, ecranul se luminează mai puțin, capătă o tentă mai naturală, pentru a citi mai ușor. De asemenea, unele aplicații vor fi rulate în modul Full Screen automat, în timp ce unele vor fi limitate.

IMG_2975

Tot Harmony, odată deschisă ne ofertă statisticile de folosire a laptopului (de unde am luat datele de mai sus, apropo), aplicațiile noastre favorite și aplicațiile populare în zona noastră.

Alte aplicații de Windows 8.1 pe care le aduce Lenovo sunt Hightail (un serviciu cu 5 GB stocare în Cloud și posibilitatea de a semna documente și de a le cripta. E un ajutor celor care vor să fie productivi, au de semnat acte și mi-a plăcut), Lenovo Support, Live TV (încă nu l-am testat, dar promite canale TV gratuite), McAfee Central, Yoga Chef (aplicație de rețete), Lenovo Motion Control (puteți să controlați tableta cu mâna).

Lenovo a instalat aplicații bune, dar am descoperit deja probleme cu sistemul de operare și cu hardware-ul. În primul rând, Windows 8.1 rămâne cel mai puțin responsiv sistem de operare la touch. E incredibil cât de greu poți uneori să apeși pe un buton de închidere. În plus, Lenovo Yoga Pro 3 are butonul de Windows, care te aduce înapoi în ecranul principal, destul de prost. Încă nu am înțeles cum trebuie apăsat pentru a face acțiunea asta din prima. Problemele apar doar în modul tabletă, în rest putem să rezolvăm totul din tastatură.

lenovo yoga pro 3

Aștept Windows 10 pe piață, pentru că se simte nevoie unui meniu de multitasking, cum este cel demonstrat de Microsoft odată cu prezentarea noului soft. În plus, se simte nevoia unei bare de start. Nu pentru că-mi doresc iar Windows 7, ci pentru că orice laptop are nevoie de un centru de control unde să știi că te duci să deschizi rapid programele de care ai nevoie.

Concluzii după o primă impresie

Vom testa extensiv laptopul în următoarele săptămâni și ne așteptăm să ne placă. Pentru că e cel mai reușit laptop ca design de pe piață, dincolo de Zenbook și Macbook. E într-o categoria numai a sa, are o balama pe care nu vreau să o numesc revoluționară, ci pur și simplu care dă o notă de eleganță. Caracteristicile tehnice sunt la nivel înalt, iar modurile de folosire multiple sunt un avantaj.

Laptopul costă 1.600 de euro, cea mai ieftină variantă. Nu e ieftin, dar are caracteristici de top pentru cei care vor ceva puternic, pentru cei care vor ceva de editare video chiar, pentru cei care nu se uită la bani. Lenovo Yoga Pro 3 poate fi laptopul anului 2014.

lenovo yoga pro 3

Vlad Andriescu este Redactor-Șef, start-up.ro. Când nu e în căutarea următorului Steve Jobs, scrie despre trecut și viitor. vezi toate articolele