Google revine în sufragerie prin Android TV

de: Alexandru Puiu
26 06. 2014

Mai multe parteneriate cu producători de Smart TV-uri confirmă faptul că va reveni în scurt timp în sufrageriile voastre prin Android TV.

În urmă cu câţiva ani cei de la Google anunţau cu entuziasm o platformă menită să vă ajute să interacţionaţi într-un mod futurist cu conţinut multimedia online. Purta numele de şi a fost un eşec notoriu. Au trecut câţiva ani de atunci şi gigantul din Moutain View şi-a reinventat viziunea pentru conţinutul pe care doreşte să-l aveţi în sufragerie. Noua platformă poartă numele de Android TV şi nu se rezumă la a fi doar o interfaţă prin care să navigaţi pe internet de pe televizor sau prin intermediul căreia să vă uitaţi la filme online.

Android TV arată mult mai bine decât predecesorul său. Se integrează cu puterea de căutare a motorului de căutare Google într-un mod mult mai interesant şi vă ajută să ajungeţi mult mai rapid la conţinutul care vă interesează. Într-o oarecare măsură, platforma va fi capabilă să ruleze cea mai mare parte a aplicaţiilor de Android, deşi acestea vor trebui optimizate pentru interacţiunea cu un controller sau o telecomandă.

Pentru că au încheiat deja câteva parteneriate importante pe marginea acestui sistem, cei de la Google au anunţat că vom vedea Android TV atât preinstalat pe televizoare viitoare, cât şi sub forma unor console dedicate de mici dimensiuni, similare cu un Apple TV.  Pe de o parte, Razer deja a anunţat o micro-consolă cu accent pe gaming, bazată pe noul OS, care ar trebui să apară în câteva luni. Pe de altă parte, Sharp, TP Vision/Philips, Sony şi LG U+ sunt doar câţiva producători de televizoare care vor avea modele cu Android TV în ofertă începând cu 2015. Sony cel puţin, îşi va baza întreaga gamă de TV-uri 4K pe noua platformă.

Pentru că multe dintre anunţurile legate de Android TV vizează anul viitor, este foarte probabil ca abia la CES 2015 să ne putem forma o opinie despre noua viziune a companiei lui Larry Page pentru smart TV-ul perfect.