Disney Research a publicat pe YouTube un experiment video fascinant [VIDEO]

de: Alexandru Puiu
27 12. 2014

Pentru că YouTube a ajuns să suporte clipuri video la mai mult de 24 de cadre pe secundă, cei de la au putut publica un scurt metraj unic.

Disney Research este o cu interese în foarte multe domenii, printre care se numără şi captura de conţinut video într-un mod nemaiîntâlnit.

Scurt metrajul de mai jos poartă numele de Lucid Dreams of Gabriel şi întruchipează efortul a aproximativ patru luni de muncă. Pe lângă faptul că, de acum înainte, îl puteţi folosi ca o demonstraţie a redării de filme la 48 de cadre pe secundă pe YouTube, clipul integrează şi un amalgam de tehnici mai puţin obişnuite. Există cadre capturate în mod HDR, cu expuneri diferite şi numere de cadre pe secundă diferite, toate pentru a obţine un rezultat suprarealist. În practică, povestea finală a filmului nu este foarte clară, dar impactul vizual este remarcabil şi, de cele mai multe ori, acesta din urmă contează mai mult.

Deşi o astfel de afirmaţie este redundantă în 2014, merită să aveţi în vedere că s-ar putea să nu-l puteţi rula decât pe o conexiune rapidă la internet dacă vreţi să-l experimentaţi cum şi-au dorit creatorii săi, la 1080p cu 48 de cadre pe secundă. De asemenea, respectiva opţiune s-ar putea să nu fie disponibilă pe orice dispozitiv de pe care vă uitaţi voi la YouTube. Vizionare plăcută!