Top 10 cadouri îndrăzneţe pentru el şi ea
Dacă tot ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul acestui an, acesta perioadă este perfectă pentru a dărui câteva cadouri inedite celor dragi şi vouă.
Vine Moş Crăciun sau, în cazul unora, a venit deja. Aceasta este perioada cadourilor şi, indiferent de unde le primiţi sau cui le dăruiţi, este o perioadă încarcată de fericire, tradiţie şi semnificaţii. În plus, este momentul perfect pentru a vă manifesta afecţiunea prin câteva obiecte pe care, dacă aţi fost atenţi, persoana importantă din viaţa voastră şi le doreşte cu ardoare. Dacă sunteţi în pană de idei sau pur şi simplu vă doriţi să le cumpăraţi celor dragi un gadget, mai degrabă decât un fular sau pulover, am realizat acest top de cadouri inedite. Indiferent care sunt preferinţele voastre în materie de IT, este aproape inevitabil să nu găsiţi ceva care să vă atragă. Ca un mic detaliu, toate aceste produse mai îndrăznețe există în magazinele online de la noi şi aveţi mari şanse să fie livrate în 24-48 de ore.
Nike+ Fuelband
Deşi cei de la Nike colaborau de mult cu Apple pentru ca iDevice-urile să includă câteva funcţii pentru stimularea efortului fizic, în urmă cu ceva timp s-au decis să-şi creeze propriul hardware. Această brăţară este unul dintre cele mai inteligente şi compacte gadgeturi pe care le puteţi achiziţiona, mai ales dacă sunteţi o persoană activă. Pe lângă banala funcţie de ceas, Fuelband-ul celor de la Nike vă monitorizează paşii, scările urcate, intensitatea efortului, înălţimea la care săriţi şi cam orice altă caracteristică a efortului fizic. Comunică prin Bluetooth cu orice iPhone sau Android şi vă ajută să aveţi o evidenţă detaliată a performanţei atinse. Are doar 30 de grame şi se încarcă de la USB. În plus, printr-o unitate de măsură a efortului originală, intitulată Nike Fuel, ştiţi exact cât aveţi de lucru mâine pentru a depăşi ce aţi făcut azi.
În România, preţul este de aproximativ 800 de lei.
InfoTouch OEM 16.000 mAh
Acesta este un acumulator USB de la care vă puteţi încărca toate gadgeturile portabile din viaţa voastră. La 16.000 mAh are cea mai mare capacitate pe care am întâlnit-o până acum într-un astfel de aparat. Gândiţi-vă doar că un iPhone are o baterie internă de 1400 mAh, motiv pentru care îl puteţi încărca de aproximativ 11 ori cu soluţia celor de la InfoTouch. Se încarcă de la microUSB şi, pe lângă acesta, are două porturi USB de dimensiuni standard prin intermediul cărora vă puteţi încărca simultan un smartphone şi o tabletă sau orice altceva. În plus, prin faptul că pe un port USB dă curent de 1 Amper şi pe cel de-al doilea dă 2 Amperi, dacă aveţi un dispozitiv compatibil, îl puteţi încărca mult mai rapid decât la portul USB al unui computer.
Cu un preţ de aproximativ 240 de lei, cu siguranţă este şi unul dintre cele mai ieftine astfel de produse.
MyKronoz ZeBracelet
Pentru că nu orice smartwatch trebuie să aibă un aspect masculin, cei de la MyKronoz au creat ZeBracelet. Acesta este un ceas inteligent care se conectează fără probleme prin Bluetooth la un telefon cu Android sau iOS. Poate fi folosit pentru a vorbi la telefon deoarece integrează atât un microfon cât şi un difuzor. Afişează numărul de telefon al apelantului, în cazul în care folosiţi un iPhone. Vă anunţă sonor şi prin vibraţii dacă vă deplasaţi la mai mult de zece metri de telefon sau dacă cineva pleacă cu al vostru smartphone. Este disponibil pe auriu, alb sau negru, are doar 45 de grame şi este capabil de 2-3 ore de convorbiri sau aproximativ 72 de ore de standby.
La 460 de lei, poate fi clasificat ca fiind destul de accesibil.
Jawbone Jambox
Deşi are deja o vechime destul de mare pe piaţă, Jambox-ul celor de la Jawbone continuă să fie una dintre cele mai performante şi portabile boxe cu conectivitate Bluetooth. În plus, este şi un dispozitiv perfect pentru teleconferinţă deoarece vine cu microfon incorporat şi este capabil multipoint (se poate conecta la două dispozitive simultan). Pe lângă cele două butoane plus şi minus pentru ajustarea volumului, cel de al treilea poate fi folosit pentru a iniţia apeluri sau pentru a opri/declanşa redarea de muzică de la un player conectat. Are 151 x 40 x 57 milimetri şi 347 de grame. Se încarcă printr-un port microUSB şi are o autonomie de aproximativ 8 ore. Merită reţinut că are şi o intrare clasică stereo de 3,5 mm prin intermediul căreia puteţi asculta muzică din orice altă sursă care nu are Bluetooth.
Preţul este de aproximativ 700 de lei şi este disponibilă în mai multe culori.
Beats Executive by Dr.Dre
Un brand devenit foarte popular în doar câţiva ani, Beats By Dr. Dre nu se mai rezumă de foarte mult timp la o singură pereche de căşti. Una dintre cele mai recente creaţii ale lor poartă numele de Executive şi este realizată în mare parte din aluminiu. Destinată utilizatorilor pretenţioşi care pun un mare preţ pe design, această pereche de căşti vine cu ANC – Acoustic Noise Cancelling. Pentru anularea zgomotului de fond foloseşte doi acumulatori AAA. Calitatea sunetului este impresionantă, deşi un accent pe redarea frecvenţelor joase, specific produselor Beats, devine evident în anumite melodii. În pachet sunt incluse două cabluri, unul cu microfon pe fir şi controale de volum pentru smartphone şi unul fără.
Costă aproximativ 1200 de lei, dar calitatea construcţiei şi experienţa audio au mari şanse să justifice acest preţ pentru un public destul de numeros.
Lomography Konstruktor
Cu toate că şi cei mai pretenţioşi dintre fotografi au făcut tranziţia la aparate foto digitale, există o anumită magie sau, mai bine-zis, melancolie în utilizarea unui aparat foto cu film. În imaginea de mai sus, deşi pare o jucărie, Lomography Konstruktor este o cameră compatibilă cu filme standard de 35 de milimetri, dar o cameră pe care o puteţi crea voi de la zero. Pachetul pe care îl achiziţionaţi include toate componentele pentru a vă realiza propriul SLR, o şurubelniţă şi câteva stickere pentru personalizare. View-finder-ul este analogic, evident în partea de sus a aparatului. Are multiple setări de expunere, inclusiv expunere prelungită şi vine la pachet cu un obiectiv detaşabil de 50 mm cu f/10.
Acesta este un cadou accesibil destinat pasionaţilor de fotografie, dar şi celor care se bucură ca nişte copii atunci când construiesc ceva din mici bucăţi de plastic, similar avioanelor din copilărie.
Scooter Micro Samsonite
Deşi intrarea acestui troller la capitolul gadgeturi poate fi considerată un pic forţată, gândiţi-vă doar la faptul că integrează şi o trotinetă pe care o puteţi folosi prin diverse zone în care suprafaţa vă permite, gen gresie sau parchet. În clipul de prezentare al produsului se promovează intens deplasarea prin aeroport, mi-e teamă însă că această libertate nu o aveţi peste tot. Capacitatea sa este de 26 de litri, iar dimensiunile de 59 x 37 x 27 centimetri ar trebui să se încadreze în restricţiile celor mai multe companii aeriene pentru bagaje de mână. Are 5 kilograme şi suportă transportul oamenilor de până la 100 de kilograme. Din ecuaţie nu lipseşte desigur nici un sistem inteligent de frânare.
Costă 1500 de lei, dar expresia pe care o veţi genera pe feţele prietenilor în momentul în care veţi începe să vă plimbaţi duşi de troller va fi cu siguranţă nepreţuită.
Sky Livescribe 2GB
Dacă tot suntem asaltaţi de produse smart din toate direcţiile, ar fi şi păcat ca unul dintre cele mai vechi instrumente de scris să nu beneficieze şi el de un upgrade consistent. La prima vedere, acesta este un pix un pic mai masiv. În realitate, Sky Livescribe este un gadget care nu se rezumă la a fi doar un instrument de scris. În schimb, înregistrează audio tot ce se întâmplă în jurul lui şi printr-o tehnologie inovativă înregistrează şi tot ce scrieţi, ca ulterior să sincronizeze respectivul conţinut prin WiFi cu un cont personal de Evernote. Are 36 de grame, o memorie internă de 2GB şi se poate încărca cu uşurinţă de la USB. Integrează şi un mic display OLED pentru a vă ţine la curent cu ce se întâmplă. Partea de procesare este asigurată de un procesor ARM Cortex A9.
S-ar putea să se apropie de stilourile din argint sau aur, Sky Livescribe face însă lucruri mult mai deştepte pentru a-şi justifica preţul de 200 de euro.
Manusi Hi Call
Este incredibil ce poate să iasă din mintea unor minţi creative. Acestea sunt nişte mănuşi care, pe lângă faptul că vin cu conectivitate Bluetooth, sunt şi foarte călduroase. Interacţionează de minune cu orice touch screen capacitiv şi pot fi folosite pentru vorbit la telefon. Similar cu modul în care ne prefăceam că vorbeam la telefon când eram mici, în degetul mare al uneia dintre mănuşi este integrat un difuzor şi în degetul mic este prezent un microfon. La baza mănuşii, găsiţi butoane dedicate pentru a prelua un apel, pentru a-l închide sau pentur a-l refuza. Sunt disponibile în două formate pentru bărbaţi şi femei şi două culori negru şi gri. Se încarcă de la USB şi, în cazul în care acest aspect contează pentru voi, sunt fabricate în Milano, Italia.
Preţul este de 300 de lei pentru o pereche, iar dacă aveţi pe cineva în viaţa voastră care nu se poate dezlipi de telefon, un astfel de accesoriu s-ar putea să-i țină și de cald în sezonul rece.
Plantronics Voyager Legend
Este considerat unul dintre cele mai performante kit-uri handsfree la ora actuală. Este o creaţie remarcabilă a celor de la Plantronics şi s-ar putea să devină partenerul perfect pentru cei care stau toată ziua în maşină. Se conectează simultan la două telefoane prin tehnologia Bluetooth Multipoint şi funcţionează perfect până la zece metri de sursă. Are o autonomie de 7 ore de vorbit şi nu mai puţin de 264 de ore de standby. Funcţionează pe Bluetooth 3.0 şi este compatibil cu standardele A2DP, HFP şi GSP. Se încarcă de la USB iar bateria ajunge la 100% în aproximativ o oră şi jumătate. Un punct forte al produsului este dat de tehnologia DSP pentru reducerea cu o eficienţă remarcabilă a zgomotului de fond. La capitolul funcţii smart, vă poate anunţa apelantul, suportă comenzi locale şi are protecţie împotriva umezelii.
Toate acestea, la doar 18 grame şi 430 de lei.
Voi ce cadouri inedite luaţi?
Chiar dacă în această perioadă cea mai mare pedeapsă pe care o poţi da cuiva este să-şi petreacă o după-amiază într-un supermarket, cele mai multe cadouri nu mai trebuie cumpărate în acest mod arhaic, cu atât mai mult dacă vorbim și despre ceva mai îndrăzneț. În secolul vitezei, staţi liniştiţi în faţa computerului, tabletei sau smartphone-ului din dotare, aruncaţi ochii pe listă precum cea de mai sus şi luaţi o decizie informată. Acest sistem este valabil mai ales acum, când puteţi returna fără probleme un produs în maxim 30 de zile dacă nu se potriveşte doleanţelor voastre. Subit, tehnologia vă ajută din ce în ce mai multe să faceţi cadouri celor dragi. Singura condiţie rămâne să mai aveţi câţiva bani puşi deoparte, nu de alta, dar s-ar putea să vă daţi seama că aveţi şi nevoie de un gadget nou în această perioadă.