Black Friday – Reperul internațional al sărbătorilor și falimentului financiar personal

de: Radu Neagu
16 11. 2013

Black Friday, acel fenomen internațional care ia cu asalt lumea întreagă și economiile țărilor participante, la sfârșitul lunii noiembrie… sau chiar mai devreme.

Scurt Istoric

Ce este până la urmă Black Friday și de ce se organizează în fiecare an în ultima săptămână a lunii noiembrie? Termenul provine din… Statele Unite, desigur, și definește acum cea mai populară și cea mai profitabilă zi de cumpărături a anului. Dacă este să ne gândim înapoi la originea termenului, aflăm cu surprindere că datează din anul… 1869, când a fost asociat cu criza financiară de atunci, tot în Statele Unite. S-a încercat redenumirea acestei zile, însă fără success, iar în 1966 Departamentul de Poliție din Philadelphia a denumit această zi tot Black Friday, ca urmare traficului masiv în respectiva zi. Era și nosrmal, în Statele Unite, Ziua Recunoștinței este sărbătorită la sfârșit de săptămână, iar toți angajații au de obicei o zi de vineri liberă, după care urmează weekend-ul.

Din punct de vedere economic, termenul a fost folosit pentru a menționa momentul în care retailerii, care operau de multe ori în pierdere în timpul anului, făceau de multe ori un profit mai mare în respectiva zi și în perioada imediat următoare de până la Craciun. Black Friday a fost adoptat de atunci ca ziua de reduceri a anului, în foarte multe țări pe tot globul. Recent, de aproximativ patru ani, a fost introdus și la noi pe piață și marchează momentul în care prețurile produselor sunt mult mai relaxate. Consumatorii dau buzna la propriu, atât în online cât și în magazinele offline pentru a cumpăra produsele pe care au pus ochii, probabil, de la începutul anului.

Adițional, a apărut și Cyber Monday, atunci când retailerii au recunoscut trend-ul și au observat că sunt destul de multe persoane care nu au reușit să își facă de vineri cumpărăturile. În timpul zilei de luni încă se mai caută chilipiruri pe site-urile care au sărbatorit, cu vânzări colosale, cu doar două zile în urmă. Astfel, în multe cazuri, Cyber Monday se ține în cursul zilei de luni și mai atrage destul de mulți cumpărători cu reducerile rămase sau cu scăderi de prețuri mai puțin semnificative la aceleași produse.

Black Friday 2012

Anul trecut a fost pentru România un fiasco din punct de vedere al consumatorilor, magazinele lăudându-se totuși cu încasări foarte mari. În offline, reducerile au fost aproape de neluat în seamă, cu toate că traficul cumpărătorilor a fost ridicat. Pe de altă parte, online-ul a încercat să ducă în spate mii și zeci de mii de utilizatori conectați simultan. Multe dintre magazinele partenere nu au reușit să susțină acest trafic, chiar dacă s-au bătut cu pumul în piept că la ei merge treaba. Flanco, de exemplu, a renunțat și le-a spus utilizatorilor să vină în magazin.

Multe din magazinele online au funcționat mediocru, timpul de încărcare a site-urilor a fost limitat de numărul mare de accesări simultane, căderile de site sau, mai bine-zis, supraîncărcarea și oprirea serverelor cauzând frustrari maxime. Dacă îmi aduc bine aminte, anul trecut am stat să studiez puțin piața și sunt destul de sigur că am auzit înjurături puternice prin cartier, pe la 5-6 dimineața, când am observat că au picat majoritatea site-urilor mari.

Dacă nu luăm în calcul aceste evenimente neplăcute, lucru aproape imposibil de altfel, totul a decurs după așteptările magazinelor, care s-au văzut cu sacii în căruță și de multe ori… au uitat de comenzile utilizatorilor. Unii s-au plâns că după 5-6 zile de la efectuarea comenzii aceasta a fost anulată pe motiv că nu mai existau stocuri, însă să sperăm că a fost vorba de cazuri singulare. Unele magazine online și-au dat interesul să rezolve aceste probleme și, chiar dacă a fost de fațadă, ideea a funcționat.

Black Friday 2013

Anul acesta, stiuația este puțin mai complicată. Spun asta din mai multe motive. Spre deosebire de 2012, acum s-au făcut mai multe promisiuni, promisiuni care vizează direct relația consumatorului cu magazinul și care menționează o disponibilitate non-stop a personalului din magazine și de la centrele de asistență telefonică.

Anul acesta, Black Friday nu se mai ține de Black Friday, ci înainte cu o săptămână, adică pe 22 noiembrie.

E de bine, e de rău? Nu pot să spun. Din câte am observat, F64 a fost un deschizător de drumuri în acest an, însă această acțiune a coincis mai mult cu aniversarea de 12 ani a magazinului, așa că nu se ia în calcul.

eMAG.ro a fost cel care a declarat în conferința de presă că Black Friday la ei va fi organizat pe 22 noiembrie. Motivele invocate de companie? Pentru a evita aglomerația de pe 29 noiembrie, pentru a nu afecta în niciun fel programul consumatorilor și pe cel al angajaților cu ocazia sărbătorii religioase Sf Andrei, 1 Decembrie, ziua națională, și pentru a nu afecta ziua de sâmbătă a acestora. Motivele reale? Am putea spune usor pentru că așa vor ei dar un motiv logic si credibil este cel operațional. Avem trei zile legate de sărbatoare în care ar trebui cu greu sincronizate toate elementele de logistică, stocuri, angajații, etc. Concret, Black Friday 2013 se organizează anul acesta în România pe 22 noiembrie pentru a se asigura că toate produsele comandate de clienti ajung în casele lor rapid. Pe de altă parte, putem spune că așa se diferențiază eMAG de restul comercianților, făcând totul mai repede, la propriu.

Magazine participante

Trecem mai departe la decizia celorlalte magazine de a se alătura ”gigantului” și de a ține și ele Black Friday pe 22 noiembrie. Avem o listă preliminară cu următoarele magazine care vor organiza Black Friday pe această dată, pe lângă faptul că acestea dispun de reduceri prezente și în acest moment pe site-urile lor. Există multe cifre vehiculate deja în presă, multe mii și zeci de mii produse la care se spune că vor fi reduceri masive, însă nu ne vom opri momentan asupra acestor supoziții.

Emag.ro

Flanco.ro

ItGalaxy.ro

MarketOnline

Azerty

Evomag.ro

F64.ro

Oktal.ro

PCgarage.ro

Clickshop.ro

Un lucu interesant anul acesta este apariția in peisajul Black Friday și a magazinelor care aparțin producatorilor autohtoni de tehnologie. Nu avem confirmat încă, dar este posibil ca Evolio, Allview, MaguayInfotouch sau E-Boda să intre de asemenea în horă. Avantajul acestora este că vor trăi evenimentul atât pe platformele proprii, cât și pe cele ale amagzinelor online mai sus menționate.

Concluzie

Întrebarea de pe buzele tuturor este ce, când și unde va fi la reducere. Răspunsul este vag, lipsit de speranță, însă realist: tot și… nimic. Dacă încercați să găsiți aceste răspunsuri în cadrul articolului de față, ne pare rău. Nu știm și vă garantăm ca nimeni nu știe. În cursul săptămânii viitoare, vom încerca să vă prezentăm aproape zilnic trendul reducerilor și produsele la care puteți fi atenți și care merită să fie introduse în coșul de cumpărături virtual. Vom lua în calcul și o evoluție a prețurilor în decursul ultimei luni, la anumite produse, și ne vom limita desigur la produse IT&C și eventual electronice.