Evolutia Android de la Gingerbread la Jelly Bean in imagini

de: Victor Rizescu
27 08. 2012

Fara indoiala la ora actuala Android-ul este cel mai popular sistem de operare de pe telefoanele mobile si asta pentru ca de la aparitia sa si pana in prezent toata lumea a vorbit, a analizat, a testat sau cel putin a incercat una dintre multiplele sale versiuni.

Istoria sa desi nu este foarte lunga (din 2008 si pana in prezent), este una incununata de succes, astfel ca pe masura ce Google a dezvoltat si a perfectionat sistemul, tot mai multi utilizatori s-au orientat catre un smartphone. De-a lungul evolutiei sale, in doar patru ani, Android-ul a reusit sa schimbe pentru totdeauna atat modul in care interactionam cu telefoanele cat si imaginea de ansamblu a industriei de mobile. Cine s-ar fi gandit pana in 2008 sau chiar si dupa ca Nokia, liderul absolut la acea vreme, va ajunge sa piarda suprematia si sa fie ingropata in valul urias de entuziasm generat de smartphone-urile Android? Ei bine acesta este doar unul dintre efectele pe care le-a avut noul sistem de operare asupra pietei, iar cine a simtit si a exploatat acest potential imens, acum culege roadele investitiei, cel mai bun exemplu fiind Samsung cu deja celebra serie Galaxy. Deserturile Google au ajuns atat de celebre incat genereaza cantitati impresionante de continut media si parca nu trece o zi fara sa mai aflam vreun detaliu despre o imbunatatire, o noua versiune, un nou ROM, vreun tweak ascuns sau lansarea unui nou device cu bazat pe acest sistem de operare.

Probabil ca multi dintre fanii Apple se vor grabi sa afirme ca si iOS-ul reprezinta un punct de cotitura pe harta smartphone-urilor si pe buna dreptate asa este, insa Android-ul are o rata mult mai rapida de raspandire, dat fiind caracterul sau deschis, fiind disponibil pentru toti producatorii de dispozitive.

Dar destul cu povestile, daca vreti sa aflati mai multe despre evolutia in timp a sistemului, o puteti face aici si aici. Intre timp noi am vrea sa aflam ce ii determina pe utilizatori sa isi doreasca intotdeauna cea mai noua versiune de Android si implicit cel mai nou telefon care o si suporta sau pe care vine preinstalata. Pentru asta vom identifica diferentele la nivel vizual si implicit tehnic dintre versiunile cele mai des intalnite in piata smartphone-urilor: Android 2.3.6 – Gingerbread, Android 4.0.4 – Ice Cream Sandwich si Android 4.1.1 – Jelly Bean.

Inainte sa incepem, trebuie sa precizam ca toate cele trei versiuni au fost testate fara nici o modificare, in variantele oficiale si cu update-urile OTA (over the air) pe un Samsung Nexus S.

1. Interfata

Ne-am obisnuit ca Android-ul sa sufere mici modificari pe masura ce se maturizeaza ca sistem de operare, iar noile versiuni au adus schimbari substantiale in felul in care arata si functioneaza interfata. Daca Gingerbread-ul fata de Froyo nu a schimbat prea multe la nivel de UI (user interface), Ice Cream Sandwich a venit sub forma unei adevarate revelatii, ce a fost continuata ulterior prin Jelly Bean.

1.1 Home Screen

Dupa cum se poate observa si in poze, daca intre Gingerbread si Ice Cream Sandwich diferentele sunt clare, nu acelasi lucru il putem spune si despre Jelly Bean. Singurul element care a suferit schimbari vizibile in toate cele trei variante este bara de cautari Google, care nu doar ca arata altfel dar si functioneaza usor diferint in cea mai recenta versiune de Android.

1.2 Multitasking

Pe masura ce Android-ul creste se pare ca evolueaza si notiunea de multitasking, aceasta fiind din ce in ce mai bine implementata. Din nou saltul a fost evident de la Android 2.3 la 4.0, urmand ca la 4.1 meniul de aplicatii recente sa ramana neschimbat. Poate cel mai important aspect il constituie posibilitatea de a inchide orice aplicatie ramasa activa printr-un simplu swipe spre dreapta/stanga.

Task Manager-ul a ramas in esenta acelasi, doar ca a suferit mici modificari de ordin vizual mai ales incepand cu versiunea 4.0. Dupa cum putem vedea si in screenshot-uri, pe masura ce Android-ul este imbunatatit, cresc si cerintele de sistem pentru ca la un numar similar de aplicatii rulate, Jelly Bean necesita mai mult RAM decat versiunile precedente.

1.3 Notificari

Notificarile sunt extrem de importante atunci cand vrei sa te informezi cat mai repede si mai bine cu privire la ce ruleaza pe telefonul tau. Odata cu upgrade-urile au venit si modificarile, atat de la Gingerbread la Ice Cream Sandwich cat si ulterior la Jelly Bean. La acest capitol se evidentiaza clar imbunatatirile aduse de ultima versiune a Android-ului. Astfel, notificarile din Jelly Bean sunt foarte intuitive si permit o interactiune mai ampla: poti suna sau raspunde la mesaje direct, poti citi mesaje intregi, derula filme sau melodii si la nevoie poti anula cate o notificare printr-un simplu swipe.

1.4 Widget-uri

Odata cu Ice Cream Sandwich regasim widget-urile in meniul telefonului dupa aplictiile instalate si totodata putem controla atat pozitia cat si dimensiunea la care dorim sa fie afisate pe unul din ecranele principale. Jelly Bean vine cu optiunea de auto redimensionare si cu auto-aranjarea icoanelor pe ecranul in care pozitionam un widget in asa fel incat acesta sa poata fi accesat cat mai usor.

1.5 Meniuri

Si in cazul meniurilor saltul de la Android 2.3 la 4.0 a fost unul destul de mare, fiind modificat pana si modul de afisare si navigare printre aplicatiile din smartphone. Jelly Bean pluseaza cu un nou meniu de share, un meniu imbunatatit pentru optiunea open with (momentul in care mai mult de o aplicatie poate rula ceea ce vrei sa deschizi) si nu in ultimul rand o grafica usor schimbata si ceva mai luminoasa a sub-meniurilor.

1.6 Setari

Se observa clar diferenta dintre modul in care erau impartite setarile in Gingerbread si cum s-au transformat in Ice Cream Sandwich si mai departe in Jelly Bean. Intre 4.0 si 4.1 nu exista diferente considerabile, poate doar cateva legate de gestionarea conturilor de email si retele sociale si cateva mici modificari in categoria Developer Options. Dupa cum se poate vedea si in poza, Google a inlocuit negrul sub-meniurilor cu un gri spalacit, care desi pare mai putin obositor, nu arata foarte convingator si mai mult ca sigur consuma ceva mai multa energie pe smartphone-urile cu Super AMOLED.

2. Multimedia

2.1 Camera si Galerie

Daca in cazul primelor doua versiuni de mai jos diferentele sunt clare, nu acelasi lucru putem sa-l spunem si despre Jelly Bean. Este adevarat ca de aceasta data o sa trebuiasca sa ne credeti pe cuvant si asta pentru ca telefonul nu a mai vrut sa faca screenshot in modul camera nici in ruptul capului, dupa update-ul la Android 4.1. Dupa cum spuneam Jelly Bean aduce modificari la nivel de tranzitii (dupa fiecare poza apare o tranzitie care te intoarce in modul camera), cea mai evidenta modificare fiind posibilitatea de accesare a galeriei printr-un swipe spre stanga.

Galeria a fost practic transformata dupa update-ul la Ice Cream Sandwich. In Jelly Bean insa singura modificare ar fi prezenta informatiilor despre ceas, baterie si semnal. Parca aspectul mai aerisit din Gingerbread oferea ceva mai mult control asupra imaginilor fata de folderele lipite din Ice Cream Sandwich si Jelly Bean.

2.2 Video Player

Video Player-ul a facut un salt important de la 2.3 la 4.0, dar care nu a fost continuat si in 4.1, ultimele doua versiuni fiind practic identice.

2.3 Music Player

Un capitol la care imbunatatirile au venit odata cu update-urile este player-ul audio, care a fost regandit in Ice Cream Sandwich si modificat pe alocuri in Jelly Bean. Ultima versiune este fara indoiala si cea mai completa si mai usor de folosit, lista melodiilor putand fi accesata de data aceasta cu ajutorul pictogramei de sub search.

Controlul in redarea melodiilor, chiar si din lista albumelor sau a fisierelor era destul de facil inca de la Gingerbread, dar odata cu Jelly Bean aceasta functie este perfectionata, fiind sustinuta si cu ajutorul noului sistem de notificari.

 

3. Mesaje

Tot ce inseamna mesaje/chat/mail/Facebook sau alte variante de socializare prin scris vor fi afectate de fiecare data cand tastatura din dotarea Android-ului sufera modificari. De la Gingerbread si pana la Jelly Bean, tastele au suferit mai degraba mici ajustari de culoare si de marime. Se observa clar ca 2.3 ofera taste cu o idee mai mici decat versiunile ulteriorare, dar si un spatiu destul de mare intre acestea care putea sa contribuie la reducerea ratei de erori.

In varianta landscape, parca tastatura de pe Ice Cream Sandwich pare cea mai bine proportionata oferind atat dimensiuni generoase ale caracterelor cat si a spatiilor dintre taste.

4. Telefonie

Cele mai evidente modificari in cazul dialer-ului odata cu trecerea la Ice Cream Sandwich au fost eliminarea tab-ului de contacte favorite, modificarea dimensiunilor/culorii si posibilitatea de utilizare a swipe-ului pentru navigare. Jelly Bean nu vine cu nimic nou la acest capitol

In timpul conectarii sau chiar si in timpul convorbirii, diferentele sunt la fel de mari intre 2.3 si 4.0 si aproape inexistente intre  4.0 si 4.1.

5. Browser

La o prima privire se poate observa ca si browser-ul a suferit modificari pe masura ce sistemul de operare a fost updatat, e adevarat ca trecerea de la Android 2.3 la 4.0 este mult mai impresionanta decat update-ul la Jelly Bean.

Una dintre modificarile cheie introdusa de Ice Cream Sandwich a fost metoda de gestionare a taburilor folosind swipe-ul pentru inchiderea paginilor, aceasta ramanand neschimbata si dupa venirea Jelly Bean.

La capitolul setari si optiuni, browser-ul a cunoscut mici modificari dupa cum se poate observa si mai jos, dar de fapt imbunatatirile au venit la nivel de viteza in navigare. Fiecare versiune de Android a adus un plus de viteza pentru browser.

6. Aplicatii

Calculatorul a suferit modificari de design si culoare, dar acestea sunt prea putin legate de functiile sale. Nu putem sa intelegem cum nici in Jelly Bean, Google nu a inclus optiunea de calcul pentru procentaje.

Ceasul si alarma se anunatau mai mult decat atat in Gingerbread, dar mai departe in Ice Cream Sandwich si Jelly Bean au ramas cu functiile de baza si s-a renuntat la alte informatii mai mult sau mai putin utile.

Magazinul de aplicatii a fost redenumit de catre Google din Marketplace in Play Store, dar inafara de faptul ca mai nou poate fi accesat foarte usor din meniul telefonului, nu s-au modificat si alte aspecte.

 

7. Alte diferente

Pentru ca majoritatea stiti deja principalele diferente dintre Gingerbread si Ice Cream Sandwich, vom insista pe cateva dintre modificarile aduse de ultimul desert Google, Jelly Bean. O buna parte din aceste imbunatatiri le gasiti expuse si aici, dar mai jos vom incerca sa le raportam la utilizarea de zi cu zi.

7.1 Viteza sistemului

Google se lauda ca a imbunatatit considerabil viteza sistemului de operare prin intermediul modificarilor denumite generic „Project Butter”. Asadar, cel putin teoretic, partea grafica ar trebui sa ruleze tot timpul la 60 de cadre pe secunda, cu un suport de buffer triplu. Acesta din urma ajuta sistemul de operare sa prezica ce urmeaza sa faci in functie de pozitia degetelor pe ecran.

In utilizarea zilnica se simte o imbunatatire, nu radicala, dar prezenta. Este perfect adevarat ca Nexus S nu mai este un smartphone de top si mai mult ca sigur posesorii de Galaxy Nexus pot confirma plusul de viteza la adevarata lui valoare. Chiar daca sistemul este mai rapid si aplicatiile ruleaza ceva mai fluid, Samsung Nexus S pare sa fie incetinit de multitudinea de efecte ce si-au facut aparitia odata cu noul update.

7.2 O functie de cautare imbunatatita si un asistent vocal perfectionat

Odata actionata bara de cautari, tot ce trebuie sa faceti este sa spuneti telefonului de ce aveti nevoie. Mai nou functia de cautare recunoaste si limba romana asa ca nu trebuie sa va mai chinuiti prea tare cu engleza. Totusi odata cu Jelly Bean a fost introdus si un nou sistem de raspuns sub forma unor Carduri de raspuns, care nu doar ca afiseaza informatia ceruta, dar o si expune vocal cu ajutorul asistentului (din pacate functioneaza doar in engleza).

7.3 Google Now

Aceasta noua functie cauta sa imbunatateasca experienta cu utilizatorul in viata de zi cu zi. Astfel Google Now invata cat mai multe despre utilizator si cauta sa ofere informatii personalizate in functie de nevoile fiecaruia, fie ca vorbim de trafic, vreme, agenda, calatorii, bilete de avion sau diferite programari. Pentru a demonstra cat de importanta este noua functie in viziunea Google, aceasta este disponibila drept a treia varianta de acees din lock-screen alaturi de camera si deblocarea display-ului.

8. Concluzii

In concluzie care sistem de operare este mai bun, mai rapid, mai stabil si mai impresionant? Depinde foarte mult de telefonul mobil disponibil. Degeaba te chinui sa instalezi ROM-uri custom doar din ambitia de a instala Jelly Bean pe un telefon care abia ruleaza Gingerbread, intrucat efectul va fi pe masura…

Daca Ice Cream Sandwich a venit pe buna dreptate ca o revelatie si a reprezentat un salt major de la vechiul Gingerbread, Jelly Bean-ul este mai mult un soi de continuare si nicidecum o schimbare sau o imbunatatire radicala. Cu alte cuvinte, daca ai deja un telefon care ruleaza Android 4.0, nu ai de ce sa te intristezi daca update-ul la Jelly Bean va fi disponibil la anul, pentru ca pana atunci nu vei fi pierdut mare lucru. De celalta parte, in cazul in care inca te mai joci pe Gingerbread, meriti macar un desert cu inghetata, fie printr-un ROM custom, schimbarea telefonului sau eventual printr-un update oficial.

Din experienta in utilizarea de zi cu zi, cel putin pe Samsung Nexus S, Ice Cream Sandwich parea ceva mai stabil si destul de bine optimizat, pe cand Jelly Bean-ul te face sa iti amintesti de existenta lui Galaxy Nexus. Daca luam in calcul faptul ca cea mai mare parte a utilizatorilor de smartphone-uri Android ruleaza Gingerbread pe o multime de telefoane, putem spune ca cel putin pentru moment, Android 2.3 este cel mai raspandit si mai stabil. Android 4.0 este cel mai impresionant (ca update), iar Android 4.1 cel mai rapid pe telefoanele de ultima generatie.