Legea s-a schimbat, dar multe firme nu afișează salariul. Domeniile în care companiile nu vor să fie transparente în privinţa banilor

Legea s-a schimbat, dar multe firme nu afișează salariul. Domeniile în care companiile nu vor să fie transparente în privinţa banilor
Salariul a devenit cel mai important criteriu la angajare (Foto: Profimedia)

Pentru milioane de români aflați în căutarea unui loc de muncă, una dintre cele mai frustrante situații este participarea la un interviu fără să știe care este salariul oferit. Tocmai din acest motiv, începând cu 7 iunie 2026 au intrat în vigoare noi reguli privind transparența salarială, iar angajatorii trebuie să comunice nivelul remunerației înainte de desfășurarea interviului de recrutare.

Peste jumătate dintre anunțuri nu conțin salariul

Cu toate acestea, la mai bine de două săptămâni de la aplicarea noilor prevederi, realitatea din piață arată că multe companii încă nu s-au adaptat. Datele publicate de platforma de recrutare eJobs arată că mai puțin de jumătate dintre locurile de muncă disponibile au salariul afișat. Cu alte cuvinte, peste 60% dintre anunțurile de angajare continuă să fie publicate fără informații clare despre remunerație.

„Implementarea a avut loc pe data de 7 iunie, însă impactul resimțit în piață a fost mai degrabă redus ca amploare. Numărul de poziții în care salariul este afișat a mai crescut, dar nesemnificativ, cu maximum 5 procente”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Potrivit acesteia, angajatorii încă încearcă să se adapteze la una dintre cele mai importante schimbări din legislația muncii din ultimii ani.

Domeniile care afișează cel mai des salariile

Există însă sectoare unde companiile par mult mai deschise în ceea ce privește transparența salarială. Cele mai multe anunțuri cu salariul publicat au fost înregistrate în servicii, retail și transport-logistică. De asemenea, un grad ridicat de transparență există și în construcții, producție și turism.

Explicația este simplă. Aceste domenii recrutează frecvent personal pentru poziții entry-level, iar pentru astfel de posturi salariul a fost afișat mai des și înainte de schimbarea legislației. Potrivit datelor Salario, salariile medii nete din aceste domenii sunt:

  • Servicii: 4.500 lei;
  • Retail: 4.600 lei;
  • Transport și logistică: 5.000 lei;
  • Construcții: 6.000 lei;
  • Producție: 5.300 lei;
  • Turism: 4.500 lei.

IT-ul și serviciile financiare rămân rezervate

La polul opus se află domeniile cu salarii mai mari și cu o pondere importantă de specialiști sau manageri. În servicii financiare, IT și telecom, marketing sau consultanță, companiile continuă să evite publicarea salariilor în multe cazuri.

Datele arată că doar aproximativ 20% dintre joburile cu salariul afișat publicate după 7 iunie au fost dedicate specialiștilor cu peste cinci ani de experiență sau managerilor.

Aici și nivelul salarial este diferit. Media netă ajunge la aproximativ 5.000 de lei în serviciile financiare, 5.500 de lei în marketing, 5.900 de lei în consultanță și 8.000 de lei în IT.

Ce câștigă românii din noua lege

Pentru candidați, transparența salarială înseamnă mai puțin timp pierdut și o mai bună negociere. Potrivit Roxanei Drăghici, anunțurile care includ salariul primesc cu aproximativ 40% mai multe aplicări decât cele care omit această informație.

„Candidații sunt la curent cu legea transparenței salariale și deja caută în platformă folosind filtrul «Salariu», astfel încât să poată vedea exact joburi care au acest element de transparență. Mai ales în acest context în care salariul a redevenit cel mai important criteriu de care țin cont atunci când vor să se angajeze”, spune reprezentanta eJobs.

Salarii diferite pentru aceeași funcție sunt în continuare permise

Noua legislație nu obligă companiile să ofere exact același salariu tuturor angajaților aflați pe aceeași poziție.

Diferențele salariale rămân legale dacă sunt justificate prin criterii obiective și verificabile, precum experiența profesională, performanța, responsabilitățile suplimentare, calificările sau certificările deținute.

Pentru românii aflați în căutarea unui loc de muncă, schimbarea importantă este că salariul trebuie să fie cunoscut înainte de interviu, iar acest lucru le permite să decidă mai ușor dacă oferta merită timpul și efortul necesare pentru procesul de recrutare.