Cum suna o pădure din Jurasic în urmă cu 165 de milioane de ani. Cercetătorii au recreat „muzica” insectelor preistorice
Cum ar fi fost să stai într-o pădure din Jurasic, acum 165 de milioane de ani, și să asculți lumea din jur? O echipă de cercetători a încercat să răspundă la această întrebare reconstruind sunetele unor insecte preistorice. Oamenii de știință au folosit fosile foarte bine conservate și rudele lor moderne pentru a crea o posibilă coloană sonoră a Jurasicului, potrivit IFLScience.
Reconstituirea exactă a sunetelor din trecut este aproape imposibilă. Țesuturile moi se fosilizează rar, iar sunetele nu lasă urme directe în rocă. În cazul anumitor insecte, însă, organele care produc sunetele se află pe aripi și pot fi păstrate suficient de bine pentru a le oferi cercetătorilor indicii surprinzător de precise.
Cercetătorii au analizat 20 de fosile de insecte
Echipa a studiat 20 de fosile din grupul Ensifera, care include greierii și cosașii. Exemplarele provin dintr-o zonă care astăzi face parte din Mongolia Interioară și reprezintă nouă specii diferite.
Fosilele aveau foarte bine conservate structurile folosite pentru producerea sunetelor. La aceste insecte, anumite porțiuni ale aripilor sunt frecate unele de altele. Vibrațiile rezultate produc cântecul caracteristic. Principiul este întâlnit și astăzi la numeroase specii.
Cercetătorii au putut compara fosilele cu insectele moderne. Au folosit tehnologie laser pentru a măsura rezonanța aripilor, zonele care vibrează și modul în care acestea produc sunetul. Ulterior au construit modele 2D și au aplicat aceleași principii aripilor fosilizate.
Astfel de descoperiri completează imaginea unei lumi pe care o cunoaștem în principal prin oase și urme conservate. Fosile vechi de aceeași vârstă au oferit deja informații importante despre dinozaurii care trăiau acum aproximativ 165 de milioane de ani, dar sunetele mediului în care aceștia trăiau sunt mult mai greu de reconstruit.
Pădurile Jurasicului puteau fi pline de tonuri înalte și clare
Rezultatele sugerează că insectele produceau tonuri foarte pure. Sunetele ar fi fost asemănătoare unor note muzicale clare, concentrate pe frecvențe foarte precise.
Un asemenea cântec le-ar fi ajutat să comunice într-un mediu zgomotos. În același timp, tonurile pure sunt dificil de localizat. Un prădător putea auzi insecta fără să poată stabili imediat de unde venea sunetul.
Și mai surprinzător este faptul că unele dintre insecte ar fi putut comunica prin ultrasunete. Cercetătorii cred că strămoșii cosașilor foloseau astfel de frecvențe deja în Jurasicul mijlociu, acum aproximativ 165 de milioane de ani.
Asta înseamnă că ultrasunetele ar fi fost folosite de animale cu multe milioane de ani înainte de apariția liliecilor. Dacă ipoteza se confirmă, ar fi cea mai veche dovadă cunoscută privind comunicarea ultrasonică în lumea animală.
Fosilele pot păstra uneori detalii neașteptat de fine. Un exemplu este fosila aproape completă a unei șopârle care a trăit printre dinozauri, descoperită după aproximativ 166 de milioane de ani.
Nu putem ști exact cum suna Jurasicul
Reconstrucția are totuși limite clare. Modelele pot estima frecvența și tonalitatea sunetelor, dar nu pot reproduce cu certitudine ritmul sau secvența exactă a cântecelor.
Cu alte cuvinte, cercetătorii pot aproxima nota pe care o producea o insectă, dar nu pot spune exact în ce ritm cânta sau cât de complexe erau semnalele sale. Coloana sonoră obținută este astfel o interpretare științifică, nu o înregistrare fidelă a trecutului.
Chiar și așa, cercetarea adaugă o nouă dimensiune modului în care ne imaginăm lumea preistorică. Paleontologia nu mai încearcă doar să afle cum arătau animalele. Tehnologiile moderne permit reconstruirea modului în care se deplasau, ce mâncau și, în anumite cazuri, chiar ce sunete ar fi putut produce.
Iar fosilele continuă să schimbe cronologia vieții pe Pământ. Studii recente sugerează inclusiv că dinozaurii ar fi putut apărea cu milioane de ani mai devreme decât indică în prezent cele mai vechi fosile confirmate.
Pădurea jurasică imaginată de cercetători nu era, așadar, o lume tăcută dominată doar de pașii dinozaurilor. În vegetație se auzeau probabil mii de insecte, unele în registrul audibil și altele la frecvențe pe care oamenii nici măcar nu le-ar fi putut percepe.