Urme de sânge descoperite într-un dinozaur vechi de 115 milioane de ani. Descoperirea spectaculoasă care schimbă ce știm despre fosile

Potrivit unui studiu prezentat de Curtin University, publicat în revista științifică Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), descoperirea oferă noi indicii despre modul în care materialele biologice pot supraviețui transformărilor geologice. Rezultatele au fost anunțate la începutul lunii noiembrie 2026 și ar putea deschide o nouă etapă în studiul animalelor preistorice.

Ce au descoperit cercetătorii în oasele dinozaurului

Fosilele analizate aparțin speciei Aratasaurus museunacionali, un dinozaur carnivor care a trăit în perioada Cretacicului timpuriu, pe teritoriul actual al Braziliei. Animalul avea aproximativ 3,1 metri lungime, iar exemplarul investigat ar fi avut în jur de patru ani în momentul morții.

Echipa internațională de cercetători a examinat oase provenite de la membrele animalului și a identificat în interiorul canalelor vasculare structuri microscopice cu forme compatibile cu cele ale globulelor roșii. Analizele chimice au indicat și prezența unor compuși derivați din hem, componentă esențială a hemoglobinei, proteina responsabilă de transportul oxigenului în sânge.

Pentru a verifica originea acestor urme, specialiștii au folosit mai multe tehnici avansate, inclusiv spectrometria de masă, spectroscopia Raman și microscopia electronică. Combinarea rezultatelor a permis diferențierea semnăturilor chimice din interiorul osului de cele întâlnite în materialul sedimentar din jur.

Descoperirea este importantă deoarece structurile care seamănă cu celulele sanguine au mai fost raportate în fosile, însă stabilirea originii lor biologice a reprezentat întotdeauna o provocare. Noile analize oferă dovezi suplimentare că anumite molecule derivate din sângele animalului au rezistat procesului de fosilizare.

Înseamnă descoperirea că dinozaurii ar putea fi readuși la viață?

Deși rezultatul amintește inevitabil de scenariul filmelor Jurassic Park, oamenii de știință nu au recuperat sânge proaspăt sau celule vii. Structurile identificate sunt mineralizate, iar moleculele au trecut prin transformări chimice importante de-a lungul milioanelor de ani.

Mai mult, descoperirea nu demonstrează existența unui ADN suficient de bine conservat pentru a permite clonarea unui dinozaur. Materialul genetic este mult mai vulnerabil la degradare, iar identificarea unor componente asociate hemoglobinei nu schimbă această limitare.

Cu toate acestea, rezultatele pot contribui la reconstruirea unor aspecte ale fiziologiei animalelor dispărute. Cercetătorii ar putea obține, în viitor, informații despre procese biologice care nu pot fi deduse exclusiv din forma oaselor sau a dinților.

În ultimii ani, noi analize au modificat imaginea tradițională asupra dinozaurilor. De exemplu, studiile privind temperatura corpului unui T. rex au sugerat o fiziologie mai complexă decât cea asociată de obicei reptilelor actuale.

În același timp, fosilele unor dinozauri foarte tineri continuă să ofere indicii despre dezvoltarea și evoluția acestor animale.

O nouă perspectivă asupra trecutului Pământului

Multă vreme, fosilele au fost considerate în principal surse de informații despre anatomia organismelor dispărute. Descoperirile recente arată însă că unele pot păstra și urme chimice ale materialelor biologice originale.

Cercetarea coordonată de Curtin University sugerează că procesele de mineralizare pot contribui, în anumite condiții, la conservarea unor compuși pe perioade extraordinare. Tocmai de aceea, specialiștii intenționează să investigheze și alte fosile folosind metode similare.

Rezultatele nu înseamnă că orice os de dinozaur conține asemenea urme. Condițiile în care animalul a fost îngropat, compoziția sedimentelor și transformările ulterioare influențează decisiv conservarea materialului.

Descoperirea demonstrează, totuși, că studierea fosilelor poate merge mult dincolo de simpla reconstruire a scheletelor. Uneori, ceea ce părea pierdut pentru totdeauna poate supraviețui sub forma unor indicii microscopice, ascunse în interiorul pietrei.