Secretele Crematoriului Cenușa, păzit de Durere și Nădejde: operațiunea Trandafirul, disputele cu BOR și incinerarea lui Ion Antonescu

Situat pe colina din Parcul Tineretului, Crematoriul Cenușa este una dintre clădirile cele mai misterioase ale Bucureștiului. Ascuns de privirile curioșilor printr-o perdea de arbori stufoși, edificiul domină peisajul urban din cartierul Tineretului, impunându-se prin arhitectura sa solemnă și istoria bogată. De la conflictele cu Biserica Ortodoxă Română până la rolul său controversat în evenimentele Revoluției din 1989, Crematoriul Cenușa a devenit un simbol al trecerii dintre lumi și al transformării umane în amintire.

Clădirea Crematoriului Cenușa, inspirată de Mausoleul Cantacuzino din Cimitirul Bellu

Construcția Crematoriului Cenușa a fost inițiată în anul 1925, la inițiativa Societății Cenușa, cu sprijinul Primăriei Capitalei. Arhitectul Duiliu Marcu a fost cel care a realizat proiectul inițial, dar între timp, acesta a fost modificat și dezvoltat de arhitectul C. Popescu, care a impulsionat lucrările în 1926.

Până în 1927, clădirea a fost finalizată „la roșu”. Construit în stil eclectic, crematoriul combină elemente de inspirație bizantină, egipteană și siriană, creând o atmosferă solemnă.

Fațada este decorată cu motive orientale, iar la intrare tronează cele două statui impunătoare, „Durerea” și „Nădejdea”, sculptate de Ioan Iordănescu între anii 1930-1934. Aceste simboluri ale trecerii în neființă sporesc aura de mister și solemnitate a edificiului.

Finalizarea construcției a avut loc în 1934, sub supravegherea arhitectului Ioan D. Trajanescu. Peste intrare a fost amplasat un soare, alături de un „ochi atoatevăzător”, elemente considerate de unii ca având conotații oculte.

Basoreliefurile de pe fațadă, decorate cu cununi de salcâm, simbolizează speranța și trecerea spre o altă lume. Un lucru interesant este faptul că mausoleul familiei Cantacuzino din Cimitirul Bellu din Capitală a servit ca inspirație pentru fațada clădirii crematoriului.

Vezi și: Doamna cu umbrela, statuia care ”bântuie” Cimitirul Bellu. Noaptea i s-ar auzi plânsetele, printre morminte

Primul crematoriu dintr-o țară balcanică ortodoxă

Crematoriul Cenușa a fost inaugurat pe 25 ianuarie 1928, devenind primul crematoriu funcțional din Balcani și, implicit, dintr-o țară majoritar ortodoxă.

Prima incinerare a fost realizată chiar în ziua inaugurării, la ora 17:00, fiind vorba despre Profira Fieraru, o femeie casnică de 40 de ani.

De-a lungul decadelor, incinerarea a devenit o alternativă pentru cei care nu doreau o întrećinere costisitoare a unui mormânt sau care aveau o viziune modernă asupra procesului de trecere într-o altă existență.

Conflictul cu Biserica Ortodoxă Română

Crematoriul Cenușa a fost de la bun început un subiect controversat, deoarece Biserica Ortodoxă Română s-a opus categoric practicii incinerării.

Sfântul Sinod a emis o hotărâre prin care interzicea preoților să oficieze slujbe religioase pentru cei care optau pentru incinerare. Preoții care se abăteau de la această regulă riscau excomunicarea.

Cu toate acestea, familiile care doreau o ceremonie religioasă recurgeau la soluții alternative, precum redarea slujbelor funerare înregistrate pe plăci de gramofon.

Această dispută cu Biserica a rămas o problemă până în zilele noastre, ortodoxia considerând incinerarea o practicare necreștină.

Vezi și: Hotelul de lux care a adăpostit, de-a lungul unui secol, regi, regine, spioni de război și informatori comuniști. Istoria Intercontinental Athénée Palace din București

Incinerarea lui Ion Antonescu și alte personalități istorice

De-a lungul timpului, numeroase personalități marcante au fost incinerate la Crematoriul Cenușa. Printre acestea se numără mareșalul Ion Antonescu, Ana Pauker, Mihail Roller, Garabet Ibrăileanu, Grigore Antipa și Eugen Lovinescu, potrivit B365.

Ion Antonescu, fostul conducător al României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost executat în 1946, iar trupul său a fost incinerat fără o ceremonie oficială.

Această incinerare a fost menținută secretă pentru a se evita crearea unui loc de pelerinaj pentru susținătorii săi.

Operațiunea Trandafirul: Revoluția și mușamalizarea crimei

Cel mai controversat episod din istoria crematoriului este legat de evenimentele din decembrie 1989, când a fost pusă în aplicare Operațiunea „Trandafirul”.

În cadrul acestei acțiuni, 43 de cadavre ale revoluționarilor uciși la Timișoara și câțiva răniți au fost sustrase din morga spitalului și transportate la București, unde au fost incinerate timp de două zile, iar cenușa lor a fost aruncată într-un canal din Popești-Leordeni.

Această operațiune a fost menită să ascundă numărul real al victimelor revoluției, în ideea de a masca amploarea represiunii. Tragedia a fost transpusă în filmul „15” de către Sergiu Nicolaescu, pelicula fiind realizată chiar la crematoriu.

Vezi și: Gara Băneasa, martora mută a istoriei regale românești: transportarea trupului neînsuflețit al Regelui Carol I, sosirea Regelui Ferdinand I în ziua Marii Uniri, revenirea Reginei-Mamă Elena din exil

A fost declarat monument istoric al Bucureștiului

După închiderea sa oficială în 2002, din cauza instalațiilor poluante și a lipsei filtrelor moderne, Crematoriul Cenușa a rămas un punct de interes istoric.

În 2008, Academia Română a propus demolarea acestuia pentru a face loc Panteonului Național, dar inițiativa a fost abandonată. În 2011, un proiect de restaurare evaluat la 1,16 milioane de euro a fost respins de consiliul general al municipiului București.

Astăzi, Crematoriul Cenușa este clasificat drept monument istoric de categoria A, dar se află într-o stare avansată de degradare. Soarta sa rămâne incertă, oscilând între posibilitatea unei restaurări sau riscul de a deveni o ruină uitată în timp.