Cine are dreptul să verifice asociația de proprietari și când se poate face un control

de: Daoud Andra
03 04. 2025
Cine are dreptul să verifice asociația de proprietari și când poate se face un control

Asociațiile de proprietari joacă un rol esențial în administrarea blocurilor de locuințe, însă, uneori, pot apărea suspiciuni privind modul în care acestea își îndeplinesc atribuțiile. În astfel de cazuri, există mai multe entități care au dreptul să efectueze verificări și să aplice sancțiuni în cazul neregulilor. În calitate de proprietar, și tu ai dreptul să soliciți un control al asociației de proprietari.

Ce este o asociație de proprietari și cine o conduce

O asociație de proprietari este o organizație non-profit formată pentru a gestiona interesele locatarilor dintr-un imobil. Conform Legii nr. 196/2018, această entitate are obligația de a administra părțile comune ale clădirii și de a asigura respectarea drepturilor și obligațiilor proprietarilor.

Pentru a înființa o astfel de asociație, este necesar ca cel puțin trei proprietari să inițieze procesul, iar majoritatea locatarilor (jumătate plus unu) să își exprime acordul prin semnătură.

Structura unei asociații de proprietari include:

  • Adunarea generală – formată din toți proprietarii din imobil;
  • Comitetul executiv – condus de un președinte și un număr par de membri;
  • Cenzorul sau comisia de cenzori – responsabilă cu verificarea legalității activității asociației.

Cine are dreptul să controleze asociația de proprietari

Există mai multe entități care pot verifica activitatea unei asociații de proprietari, fie din interior, fie din exterior:

  • Cenzorul sau comisia de cenzori – Au rolul de a verifica activitatea financiară a asociației, corectitudinea cheltuielilor și respectarea legislației. Începând cu 2022, persoanele care doresc să ocupe funcția de cenzor trebuie să aibă studii economice sau juridice. Dacă cenzorul este o firmă, aceasta trebuie să activeze în domeniul contabilității, auditului financiar sau consultanței fiscale.
  • Proprietarii – Orice locatar are dreptul să ceară acces la documentele asociației pentru a verifica modul în care sunt gestionate fondurile și administrate părțile comune. Dacă întâmpini dificultăți în obținerea acestor informații, ai dreptul să depui o plângere.
  • Primăria – Autoritatea locală poate interveni dacă există sesizări privind nereguli în activitatea asociației. Compartimentele specializate din cadrul primăriei pot efectua inspecții și pot sancționa asociațiile care nu respectă legea, cu amenzi cuprinse între 500 și 3.000 de lei.
  • Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) – Controlează dacă au fost efectuate modificări structurale neautorizate în imobil, care pot pune în pericol siguranța clădirii.
  • Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) – Se ocupă de verificarea modului în care sunt gestionate serviciile publice, precum furnizarea apei sau a căldurii.
  • Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) – Poate verifica situații legate de furnizarea energiei electrice și gazelor naturale.
  • Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) – Monitorizează modul în care sunt gestionate datele personale ale locatarilor de către asociație.

Ce trebuie să faci dacă ai o nemulțumire față de asociația de proprietari

Dacă suspectezi nereguli, urmează acești pași pentru a solicita o verificare:

  • Solicită documentele relevante – În calitate de proprietar, ai dreptul să consulți actele asociației. Dacă președintele refuză să ți le pună la dispoziție, acesta încalcă legea.
  • Depune o plângere la primărie – Dacă asociația nu oferă răspunsuri sau refuză să coopereze, poți adresa o sesizare primăriei din localitate.
  • Contestă facturile la întreținere – Dacă observi erori în calculul întreținerii, ai la dispoziție 15 zile pentru a depune o contestație, după publicarea listei la avizier. Cenzorul și contabilul sunt obligați să refacă calculele pentru a corecta eventualele greșeli.
  • Sesizează instituțiile competente – Dacă problema nu se rezolvă la nivel local, te poți adresa autorităților specializate, precum ISC, ANRSC sau ANRE, în funcție de natura reclamației.
  • Acționează în instanță – Dacă nicio soluție administrativă nu funcționează, ai opțiunea de a deschide un proces împotriva asociației. Totuși, trebuie să iei în considerare că procesele pot fi de lungă durată, iar rezultatul nu este garantat.