A cochetat cu actoria, a fost traducător, eseist și unul dintre cei mai mari diplomați ai României. Valentin Lipatti, sortit să trăiască în umbra celebrului său frate

Despre Valentin Lipatti se vorbește mult mai puțin decât despre fratele său, Dinu Lipatti, considerat un al doilea Enescu al României. Cu toate acestea, în lumea diplomației, numele Lipatti nu înseamnă doar muzică, ci și curaj, integritate și devotament pentru interesele naționale. Valentin Lipatti a fost unul dintre cei mai importanți diplomați români ai secolului XX, un om de cultură rafinat, eseist și traducător de prestigiu.

Un destin în umbra genialității fratelui său

Având în vedere criza de încredere de pe plan internațional în perioada comunizării României, conducerea statului a decis să numească în diplomație intelectuali de prestigiu, capabili să îmbunătățească imaginea țării.

Astfel, personalități precum Tudor Vianu, Iorgu Iordan și Grigore Moisil au primit posturi de ambasadori.

Printre aceștia s-a numărat și Valentin Lipatti, un specialist remarcabil în cultura și literatura franceză, provenind dintr-o familie boierească cu tradiție în educație și artă.

Drumul către diplomație, între teatru și literatură

Inițial, Valentin Lipatti a cochetat cu actoria, urmând timp de doi ani cursurile Conservatorului din Paris. Cu toate acestea, a ales în cele din urmă o carieră academică, studiind la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București (1942-1945).

După absolvire, a devenit cadru didactic la Facultatea de Limbi Romanice și Clasice, unde a activat între 1947 și 1964.

Preocupările sale academice s-au concretizat în numeroase lucrări valoroase, precum „Cours de littérature française” (1967) și „Dix-huitième siècle français” (1976), consacrate relațiilor culturale româno-franceze din secolul Luminilor.

A elaborat manuale de limba franceză, contribuții critice și istorico-literare, dar și volumele „Valori franceze” (1959-1968), în care a analizat influența culturii franceze asupra literaturii românești.

Vezi și: Cântecul de lebădă al lui Dinu Lipatti. ”Prințul pianiștilor” și-ar fi prevestit sfârșitul, la doar 33 de ani

Valentin Lipatti s-a bucurat de o carieră diplomatică de excepție

Începând cu anul 1964, Valentin Lipatti a fost integrat în Ministerul Afacerilor Externe, iar un an mai târziu a fost numit reprezentant al României la UNESCO, unde a activat până în 1971.

A continuat munca unor iluștri predecesori precum Tudor Vianu și Andrei Oțetea și a fost ales membru al Consiliului Executiv al acestei prestigioase organizații.

Ulterior, a condus Direcția Culturală (1972-1973, 1978-1980) și Direcția de Relații cu Europa din Ministerul Afacerilor Externe.

Între 1972 și 1977, a jucat un rol esențial ca lider al delegației României la Conferința de Securitate și Cooperare de la Helsinki și Geneva.

Aceasta a fost etapa cea mai prodigioasă a carierei sale diplomatice, demonstrându-și talentul de negociator și contribuind la redactarea actului final al conferinței.

A susținut principii fundamentale precum nerecurgerea la forță și rezolvarea pașnică a disputelor între state, pe baza egalității și suveranității fiecărei națiuni.

În perioada 1978-1984, Valentin Lipatti a avut atribuții de ambasador. S-a retras din activitatea diplomatică la timp pentru a evita subordonarea totală a acestei funcții directivelor lui Nicolae Ceaușescu.

Un diplomat curajos, apreciat pe plan internațional

În cadrul negocierilor de la Helsinki, Valentin Lipatti a refuzat să se conformeze poziției dictate de Uniunea Sovietică, militând pentru respectarea drepturilor tuturor statelor, indiferent de mărimea lor.

Aceste negocieri s-au desfășurat într-un climat tensionat, după cum sugerează și titlul volumului său de memorii, „În tranșeele Europei”. Poziția sa principială a fost apreciată și de presa occidentală.

Într-un articol din „Los Angeles Times” din 27 iunie 1975, era descris drept „un diplomat curajos de dincolo de Cortina de Fier care i-a făcut pe ruși să scrâșnească din dinți”.

Datorită abilităților sale de negociator, Lipatti a reușit să clarifice principiile cooperării europene și să impună conceptul de securitate colectivă.

Competența sa diplomatică era recunoscută internațional, iar publicația „Time Marsh Clark” nota: „Când vorbește Lipatti, delegații ascultă”.

Vezi și: Începutul, geniul și sfârșitul unui mare român. Dinu Lipatti avea să moară la o vârstă fragedă, dar nu înainte de a-și asigura „nemurirea”

Contribuțiile culturale și literare ale lui Valentin Lipatti

Pe lângă activitatea diplomatică, Valentin Lipatti a fost un prolific eseist și traducător. A publicat lucrări despre istoria literaturii italiene (1945), despre Montesquieu ca gânditor iluminist (1955) și despre pictorul Modigliani (1984).

A tradus în franceză opere semnate de I.L. Caragiale și Liviu Rebreanu, oferind cititorilor francofoni acces la literatura română. De asemenea, a publicat „Teatru francez contemporan” (1964), analizând dramaturgia modernă franceză.

În domeniul istoriei diplomației contemporane, a contribuit la volumele despre „Conferința pentru securitate și cooperare în Europa” (1975) și a analizat situația Balcanilor în cărți precum „Balcanii ieri și astăzi” (1988) și „Război și pace în Balcani” (1994). Perspectivele sale asupra transformărilor mondiale au fost sintetizate în „Lumea în tranziție” (1995).

De mare valoare documentară sunt și memoriile sale, „Strada Povernei 23” (1993) și „În tranșeele Europei. Amintirile unui negociator” (1993), în care oferă detalii despre culisele negocierilor internaționale din perioada Războiului Rece.

Un final de viață marcat de suferință

În ultimii ani, Valentin Lipatti și-a descris viața ca pe o luptă cu boala și cu deziluziile. „Providența nu mi-a rezervat un sfârșit de existență prea vesel”, scria el într-unul dintre volumele sale de memorii.

Cu toate acestea, recunoașterea meritelor sale nu a întârziat să apară, fiind distins cu numeroase ordine și medalii și devenind membru al Academiei Europene de Arte, Științe și Literatură.

Deși Valentin Lipatti a trăit în umbra fratelui său celebru, moștenirea sa în domeniul diplomației și culturii este una valoroasă și insuficient apreciată.

A fost un negociator redutabil, un analist profund și un om de cultură desăvârșit, ale cărui contribuții la dezvoltarea relațiilor internaționale și la promovarea culturii românești merită să fie redescoperite și reevaluate.

Vezi și: Povestea Hotelului Grivița din București, fostul cămin al studenților de la Politehnică: locul în care George Enescu se refugia și cânta la pian, iar Hariclea Darclee și-a găsit sfârșitul