Țara din Europa în care îți poți cumpăra o locuință fără să te îndatorezi pe viață: Cât costă metrul pătrat construit. Pe ce loc e România la prețul apartamantelor și caselor
Piața imobiliară din Europa este cunoscută pentru prețurile ridicate, mai ales în țările din nordul continentului. Cu toate acestea, un nou raport arată că, deși prețurile bunurilor și serviciilor sunt foarte mari în unele țări, este surprinzător cât de accesibil poate fi să cumperi o locuință în aceleași regiuni.
Danemarca, o țară cunoscută pentru costurile ridicate de trai, s-a dovedit a fi cea mai accesibilă țară din Europa pentru achiziționarea unei locuințe, conform unui studiu realizat de Best Brokers.
Conform acestui studiu, o proprietate de 100 de metri pătrați poate fi achiziționată în Danemarca în schimbul a doar 114 salarii medii nete, plasând astfel țara nordică pe primul loc în topul accesibilității locuințelor.
Potrivit informațiilor apărute în mediul online, care ar fi fost oferite de Salary Explorer, în luna decembrie a anului 2023, salariul mediu net din Danemarca ar fi fost de 4.028 de dolari (aproximativ 17.968 de lei).
Cum se compară Danemarca cu alte țări din Europa
În timp ce Danemarca se află pe primul loc în ceea ce privește accesibilitatea, alte țări din Europa sunt aproape de acest prag. Irlanda și Suedia ocupă locurile doi și trei, cu 123 și respectiv 129 de salarii necesare pentru a cumpăra o locuință de aceeași dimensiune. Asta înseamnă că, teoretic, un locuitor din aceste țări ar putea cumpăra o casă după aproximativ 10 ani de economisire a salariilor anuale.
Totuși, acest calcul este unul pur teoretic. El nu ia în considerare cheltuielile cotidiene precum mâncarea, întreținerea sau alte necesități de trai. Acest aspect face ca timpul real necesar pentru a economisi și cumpăra o locuință să fie semnificativ mai lung în practică.
În România, prețul pe metru pătrat construit este în continuă creștere, iar țara se află printre cele mai scumpe din Europa, pe locul 10. Studiul menționează că prețul apartamentelor și caselor în țara noastră este echivalent cu 173 de salarii nete. Rata de accesibilitate este influențată semnificativ de nivelul salariilor medii, care rămân mai mici față de cele din statele occidentale ale Europei.
Comparativ cu Slovacia sau Republica Cehă, unde un apartament de 100 de metri pătrați poate ajunge la 297 de salarii nete, România se situează într-o poziție mai avantajoasă pentru cumpărători.
Totuși, provocările legate de creșterea inflației și a dobânzilor la creditele ipotecare pot face procesul de achiziționare a unei locuințe mult mai dificil decât sugerează datele brute privind prețurile locuințelor.
Ratele reale ale dobânzilor ipotecare în Europa
O altă componentă esențială în accesibilitatea unei locuințe este reprezentată de ratele reale ale dobânzilor ipotecare. Acestea sunt ajustate în funcție de inflație și oferă o imagine mai clară asupra costului real al creditelor pentru cumpărarea de locuințe. Conform raportului, ratele dobânzilor ipotecare reale sunt extrem de variate în Europa.
De exemplu, în Rusia, rata reală a dobânzii este cea mai mare, ajungând la 12,3% pentru al treilea trimestru din 2024. În schimb, țări precum Belgia (-0,52%) și Suedia (-1,21%) au rate negative, ceea ce înseamnă că, teoretic, costul real de împrumut pentru locuințe ar putea fi mai mic decât cel nominal.
România se confruntă cu provocări în acest sens, ratele dobânzilor reale fiind influențate de factori economici interni și de creșterea inflației. În acest context, accesul la creditele ipotecare devine mai dificil, deși prețurile locuințelor pot părea competitive în comparație cu alte state europene.
Prin urmare, deși Danemarca domină clasamentul accesibilității în Europa, situația este mult mai complexă în alte părți ale continentului, inclusiv în România, unde factorii economici locali joacă un rol major în determinarea accesibilității locuințelor.