Suferințele unui poet român, de la bucurie la agonie: A fost arestat și a sfârșit în sărăcie, povestea lui Dimitrie Bolintineanu
This browser does not support the video element.
Dimitrie Bolintineanu, născut pe 14 ianuarie 1819 în Bolintinul-din-Vale, provenea dintr-o familie modestă. După pierderea ambilor părinți într-o epidemie de holeră în 1831, a fost crescut și educat la școlile din București de o mătușă.
Bolintineanu și-a început studiile la diferite școli din București și a devenit copist la Secretariatul Statului Marelui Postelnic în 1841. În această perioadă, este descris ca fiind un tânăr cu o statură înaltă și subțire, cu o frunte largă și meditativă, și un caracter bărbătesc și poetic în același timp.
Dimitrie Bolintineanu a cunoscut tragedia încă de tânăr
Îndrăgostit de o fată de 19 ani, moartea acesteia l-a marcat profund și a inspirat una dintre primele sale poezii, „O fată tânără pe patul morții”.
În 1843, Bolintineanu a fost numit secretar la departamentul „pricinilor suditești”, iar în 1844 a fost ridicat la rangul de pitar de domnitorul Bibescu. În această perioadă, s-a alăturat Asociației literare din București și a colaborat la ziarul „Poporul Suveran”.
În timpul Revoluției franceze din 1848, Bolintineanu s-a întors în țară, unde a fost arestat și închis la Mănăstirea Cotroceni.
Mai târziu, a fost exilat în Turcia, iar apoi a mers la Paris pentru a-și continua studiile. Acolo, a scris și a publicat poezii și ziare, dar a fost nevoit să se întoarcă în Constantinopole din cauza sănătății sale precare. În 1855, i s-a oferit o catedră la Iași, dar nu i s-a permis să intre în țară din cauza reprezentanților Imperiului Otoman.
Revenit în Principate după Unirea lui Cuza, Bolintineanu a intrat în politică și a devenit ministru în diferite guverne. Cu toate acestea, a dus o viață modestă și s-a luptat cu datoriile de care se pare că nu mai scăpa, în ciuda funcțiilor importante pe care le-a deținut.
În 1864, a devenit funcționar la Consiliul de Stat, dar și-a petrecut ultimii ani ai vieții în sărăcie și suferință. A murit în august 1872, la vârsta de 53 de ani, fiind înmormântat în satul său natal, Bolintinul-din-Vale.
A murit sărac lipit, fără să-i pese nimănui de existența sa
Moartea sa a adus la lumină starea de sărăcie și neajutorare în care a trăit în ultimii ani și a atras atenția asupra contribuției sale literare și politice. Bolintineanu a fost unul dintre cei mai mari poeți ai Țării Românești și a rămas o figură importantă în istoria culturală și politică a României.
În ciuda contribuției sale remarcabile în literatură și politică, viața lui Dimitrie Bolintineanu a fost marcată de o serie de provocări și greutăți greu de înțeles pentru oricine, de altfel.
„Poetul Bolintineanu, ca publicist și ca istoric, și-a epuizat forțele de timpuriu, a produs prea mult, încât și materia a învins spiritul într-însul și spiritul a doborât materia. Poetul Bolintineanu este căzut în așa slăbiciune de corp și de minte, încât amicii lui – nu el – se simt datori a face apel la toți aceia pe care proza poetului i-a dezmierdat odată, la acei care au admirat talentul și capacitatea, virtutea scrisului neobositului scriitor român a cărui viață întreagă a fost un șir de fapte bune, de patriotism, de abnegațiune și de sacrificiu.
Poetul Bolintinenu zace de mai mult timp în casa amicului său Zane, care și el nu se bucură de vreo favoare a soartei, cu numeroasa sa familie… Noi facem apel la toți românii simțitori să grăbească a veni să concure la o loterie la care s-a pus mobilierul și biblioteca Bolintinenului. Frumos suvenir în fiecare casă de român, un scaun, o masă, un obiect oarecare cu care s-a servit poetul în veghea sa… Prețul unui bilet – cinci lei”, scria Trompeta Carpaților, în perioada respectivă.