Simona Halep spera la Roland Garros, dar francezii au invitat-o la un turneu mic. Ce adversare de top va avea la Paris

de: Beatrice Dumitru
01 05. 2024
Simona Halep / Foto: Profimedia

Simona Halep a revenit pe teren după suspendarea pentru dopaj și visează să joace la Roland Garros și Jocurile Olimpice, Până atunci, francezii i-au dat wild-card la un turneu miniscul de la Paris. Ce adversare de top va avea fostul lider mondial. Printre acestea se află și două românce.

La ce turneu a fost invitată Simona Halep

Dubla câștigătoare de Grand Slam a jucat un singur meci după ce a scăpat de pedeapsa pentru dopaj, pe 19 martie, la Miami Open. Ea a beneficiat de o invitație primită din parte organizatorilor și a fost eliminată în primul tur de Paula Badosa, în trei seturi. De atunci, s-a retras de la două turnee, de la Oeiras și Madrid, din cauza problemelor medicale, iar la altele nu a primit wild-card.

Simona Halep își dorește să joace la Roland Garros, turneu pe care l-a câștigat în 2018, dar până atunci a fost invitată să joace la Trophee Clarins, (categorie 125 WTA), care are loc cu două săptămâni înainte de al doilea Grand Slam al anului. Competiția, disputată pe zgură în perioada 13-19 mai, se joacă în capitala Franței.

Simona Halep la Miami Open / Foto: Profimedia

„Simona Halep, care încă nu ştie dacă va juca la Roland Garros, a primit un wild card pentru Clarins Trophy„, a anunțat tennisactu.net.

  • Trophee Clarins a ajuns la a treia ediție.

Ce adversare va avea la Paris

Dacă va accepta invitația, Simona Halep se va alătura altor două jucătoare din România care au apărut pe lista oficială a competiției: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian.

Vezi și: Simona Halep speră degeaba să joace la Roland Garros. Un apropiat al sportivei explică cum se dau invitațiie la turneele mari

La turneul de la Paris și-au anunțat prezența și opt jucătoare din Top 50: Emma Navarro (SUA), Katie Boulter (Marea Britanie), Leylah Fernandez (Canada), Yue Yuan (China), Sloane Stephens (SUA), Katerina Siniakova (Cehia), Clara Burel (Franţa) și Diane Parry (Franţa), deţinătoarea titlului.

  • Simona Halep ocupă locul 1.150 în clasamentul mondial, cu 10 puncte, obținute la Miami Open.

Refuzată la Roma

După ce i-a expirat suspendarea din cazul de dopaj, Simona Halep spera să joace pe zgură, suprafața pe care a obținut cele mai mari performanțe. Fostul lider mondial a așteptat un wild-card la turneul WTA 1000 de la Roma, dar organizatorii i-a spus pas, preferând să acorde invitații unor sportive din Italia.

Vezi și: Surpriză în fotbal. Simona Halep, acționară în Superliga. Clubul care i-a propus să preia acțiuni

Pe lângă competiția Trophee Clarins, românca mai are o singură posibilitate de a juca pe zgură: la turneul Internationaux de Strasbourg (WTA 500, 15-25 mai).

  • Simona Halep a câștigat turneul de la Roma în 2020.