Săptămâna de desfrâu și regrete a lui Lev Tolstoi în România: uriașul scriitor rus și cele trei mari vicii ale sale

Lev Tolstoi, celebrul autor rus cunoscut pentru operele sale „Război și Pace” și „Anna Karenina”, nu a fost întotdeauna figura impunătoare a literaturii mondiale. Tinerețea sa a fost presărată cu aventuri pline de tentații, iar perioada petrecută în România întruchipează o etapă deosebit de tumultuoasă din viața scriitorului. Tolstoi, provenind dintr-o familie nobiliară, s-a alăturat armatei Rusiei la doar 23 de ani, moment care l-a dus în diverse locuri, inclusiv în Principatele Române.

Trecând prin orașe precum București, Focșani, Tecuci și Vaslui, Tolstoi s-a abandonat viciilor și tentațiilor care i-au conturat această săptămână de „desfrâu și regrete”. Jurnalul său, ținut cu regularitate într-un stil sincer și personal, oferă o privire intimă asupra acestor episoade trăite de scriitor, dar și asupra eforturilor sale de a se îndrepta.

Cine a fost Lev Tolstoi?

Lev Nicolaevici Tolstoi (1828-1910), considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, a fost un scriitor rus care a influențat profund literatura universală. Provenit dintr-o familie nobiliară, Lev Tolstoi a fost crescut într-un mediu care i-a oferit acces la educație, dar care i-a adus și multe suferințe. Mama sa a murit când el avea doar doi ani, iar tatăl său l-a urmat când Tolstoi avea nouă ani. Astfel, tânărul Lev a fost crescut de bone și de rude, trăind la moșia Iasnaia Poliana, care mai târziu avea să devină locul unde și-a scris majoritatea operelor sale.

Tolstoi a ales să îmbrățișeze cariera militară în tinerețea sa, fapt care l-a purtat prin diverse colțuri ale Rusiei și ale Europei de Est, inclusiv în România, pe vremea când participa la Războiul Crimeii. Cu toate acestea, până la vârsta de 28 de ani, Tolstoi a renunțat la viața militară și s-a dedicat scrisului. Marile sale capodopere, precum „Război și Pace” (1869) și „Anna Karenina” (1877), i-au asigurat un loc de necontestat în panteonul literaturii mondiale. Operele sale sunt cunoscute pentru analiza profundă a naturii umane și pentru complexitatea personajelor. Tolstoi a fost un scriitor care a îmbinat arta povestirii cu profunzimea filosofică, aducând în fața cititorilor dilemele sociale, morale și politice ale vremii sale.

Totuși, nu doar creația sa literară este ceea ce impresionează, ci și lupta sa pentru moralitate și perfecționare personală, vizibilă în jurnalul său intim. Tolstoi a avut o viziune profundă asupra vieții și a respins multe dintre convențiile sociale ale vremii, trăind spre finalul vieții o existență austeră și dedicată principiilor morale pe care le-a promovat în scrierile sale.

Tolstoi în Focșani: nopți încărcate de tentații

Lev Tolstoi a ajuns la Focșani în vara anului 1854, la doar 26 de ani, și a rămas aici pentru 17 zile. Viața la Focșani a fost un amestec de discipline și distracții, în care Tolstoi oscila între munca de scriere și distracțiile nocturne. O descriere fascinantă este oferită chiar în jurnalul său, unde, pe 1 august, acesta nota că toată dimineața și-a petrecut-o citindu-l pe Schiller, dar fără prea multă plăcere, urmată de o seară încărcată de „tălălăit” după femei.

Această perioadă petrecută în Focșani nu era doar despre petreceri și agățături, ci și despre auto-reflecție. Tolstoi și-a identificat trei mari vicii – lipsa de caracter, irascibilitatea și lenea – pe care însețâră că ar trebui să le corecteze pentru a deveni un om mai bun. Jurnalul oferă pasaje tulburătoare despre lupta sa interioară: „Pentru ultima oară îmi imput lenea. Dacă iar nu lucrez mâine nimic, mă împușc”, scria Tolstoi cu francheță, dezvăluind o disperare autentică în fața propriilor neputințe.

Episoadele cu Zamfira, o femeie din oraș care i-a captat atenția, sunt alt punct culminant al jurnalului. Tolstoi descrie cum încearcă să se apropie de ea, iar rezultatele sunt, pentru el, o „reușită”. Cu toate acestea, pe 12 august, notează cu regret faptul că a pierdut 3.000 de ruble la jocuri de noroc, ba chiar intenționa să-și vândă calul pentru a acoperi datoriile.

Regrete, autoevaluare și dorința de schimbare

Tolstoi nu era doar un tânăr soldat atrăgător de distracții. O parte esențială din jurnalul său reflectă preocuparea pentru schimbare și împreunătatea pe care o resimțea într-un mediu care părea să-l atragă în vârtejul viciilor. Pe 15 august, Tolstoi și-a notat frustrarea cauzată de lipsa sa de disciplină și a remarcat că „M-am sculat devreme și m-am dus la Odobești. Într-un fel, această plimbare nu mi-a reușit”. În același timp, întreaga zi fusese un eșec pentru Tolstoi, fapt ce l-a determinat să revină la cele trei mari defecte ale sale.

Deși începuse să se monitorizeze atent, Tolstoi a recunoscut irascibilitatea de care dădea dovadă față de cei din jur. De exemplu, pe 16 august, a notat cum încearcă să reziste tentațiilor, dar eșuează lamentabil, alergând într-o altă aventură sentimentală, de data aceasta jurându-și că nu va mai cădea pradă slăbiciunilor sale. Jurnalul devine, astfel, o lecție sinceră despre autocunoaștere și lupta personală cu propriile neajunsuri.

Cu toate acestea, această perioadă de regrete nu i-a definit viața. După ce a demisionat din armată în 1856, Tolstoi s-a dedicat complet literaturii, devenind unul dintre cei mai mari scriitori din istorie. Căsătoria cu Sofia Andreevna Berg, în 1862, i-a oferit stabilitatea necesară și o viață de familie care l-a însoțit până la sfârșitul său, în 1910. Totuși, aceste episoade din tinerețea sa, petrecute în România, dezvăluie latura umană, vulnerabilă și imperfectă a unui om pe care posteritatea l-a consacrat ca fiind un mare gânditor și moralist.

Tolstoi în România nu a fost doar soldatul în tranșee, ci și omul atras de păcatele lumii moderne. Iar această perioadă de „săptămână de desfrâu” și de regrete nu a fost altceva decât o reflecție a propriei sale complexități – un tânăr între tentații și dorința sinceră de a se îndrepta. Aceasta este povestea unui Lev Tolstoi pe care puțini îlo cunosc – un scriitor care, la fel ca oricare alt om, a avut parte de regrete, de lupte interioare, și de dorința de a fi mai bun.