Aryna Sabalenka, prima reacție după moartea lui Koltsov: ”Nu mai eram împreună”. Fosta soție a sportivului, detalii cutremurătoare
Lumea tenisului a fost zguduită de o veste tragică. Konstantin Koltsov (42 de ani), partenerul jucătoarei Aryna Sabalenka (25 de ani, locul 2 WTA) a murit după ce a căzut de la balcon. Tenismena a avut prima reacție după ce s-a întâmplat.
Aryna Sabalenka, devastată de moartea lui Koltsov, chiar dacă cei doi nu mai erau împreună
Poliția din Miami a intrat imediat pe fir, iar din primele indicii cei de acolo au dedus că ar putea fi vorba despre o sinucidere. Aryna Sabalenka a fost devastată de vestea primită, mai ales că Koltsov se afla cu ea la Miami.
În cazul în care ar fi trecut de Paula Badosa, Simona Halep ar fi luptat în turul doi de la WTA 1000 Miami chiar cu Sabalenka. Sportiva din Belarus a lăsat impresia că se va retrage de la turneu, dar mai apoi a apărut la antrenament, iar gestul ei a surprins pe toată lumea.
Sabalenka nu s-a retras de la WTA Miami și a apărut la ședința de antrenament îmbrăcată complet în negru, iar la două zile după tragedie a făcut și prima declarație, care pune totul într-o altă lumină.
Vezi și: De ce a murit iubitul Arynei Sabalenka la 42 de ani. Dezvăluirea făcută de presa din Belarus
Aryna Sabalenka a spus că nu mai forma un cuplu cu Koltsov.
”Moartea lui Konstantin este o tragedie de neimaginat și inima mea e ruptă, chiar dacă nu mai eram împreună.
Vă rog să-mi respectați intimitatea în această perioadă grea”, a scris Aryna Sabalenka pe Instagram.
Koltsov a căzut de la etajul 23 al hotelului în care se afla, St. Regis Bal Harbour Resort, iar inițial a apărut informația că s-ar fi sinucis.
Fosta soție a lui Koltsov: ”Era beat. Au fost găsite sticle goale de alcool în camera în care stătea”
Despre Koltsov a vorbit și fosta lui soție, Julia Mikhailova, cea care a spus că, de fapt, a fost vorba despre un accident nefericit. Femeia a declarat că fostul hocheist era beat și că a căzut de la balcon, fiind convinsă că nu s-a sinucis.
”Cel mai probabil, era beat. Din nefericire, jucătorii de hochei au problema asta. Au fost găsite sticle goale de alcool în camera în care stătea Konstantin. Camera avea un balcon cu priveliște la ocean. Probabil, Konstantin nu mai era conștient de acțiunile lui.
Intenția lui nu era să se sinucidă. Sigur, i-ar fi putut trece orice prin cap, dar nu e niciun semn de sinucidere. Încă mai avem vechiul computer al lui Konstantin. Îi știu parolele și am reușit să intru pe contul lui de email.
Știu că închiriase mai multe apartamente în diferite locații. De asemenea, închiriase o mașină pentru mult timp. Nu sunt semne de sinucidere”, a declarat Julija Mikhailova în presa din Belarus, potrivit Daily Mail.
- Konstantin Kolstov a jucat în liga profesionistă nord-americană (NHL), pentru Pittsburgh Penguins și a reprezentat Belarus la două Jocuri Olimpice de iarnă.
Dramă cu repetiție pentru Aryna Sabalenka
Aryna Sabalenka a mai trecut printr-o astfel de dramă în noiembrie 2019. Atunci, ea și-a pierdut tatăl, care avea 43 de ani. Potrivit presei internaționale, cauza decesului a fost un infarct. Mai mult, și Sergey Sabalenka a jucat hochei, la fel ca și iubitul numărului doi mondial.
Tenismena din Belarus a spus mereu că tatăl său a fost cel care a îndrumat-o către tenis și a ghidat-o în viață, iar pierderea lui a fost o mare lovitură pentru ea. După ce a câștigat Australian Open pentru a doua oară în carieră, în ianuarie 2024, și a devenit lider al clasamentului mondial, Aryna Sabalenka i-a dedicat triumful părintelui său.
”Aveam un singur vis, ca înainte de 25 de ani să câștig cel puțin două turnee de Grand Slam. Când a murit, am început să mă gândesc mult la asta. Am 24 de ani și niciun trofeu”, spunea Aryna Sabalenka în serialul ”Break Point“ de pe Netflix, în ianuarie 2023.