Poetul iubit de români, prins între două lumi. Povestea lui Ion Minulescu, bărbatul îndrăgostit de două femei

Ion Minulescu, poetul boem al Bucureștiului interbelic, a fost înconjurat de două femei frumoase, care i-au fost muze.

Prima și, în ochii lumii, cea mai importantă, a fost soția sa, Claudia Millian, cu care obișnuia să organizeze serate de neuitat, la care participa întreaga lume artistică a Bucureștiului dinaintea Primului Război Mondial.

„Reuniunile noastre se caracterizau printr-o vervă eclectică. Se vorbea despre tot şi despre toate. Problemele politice, vai, atât de tenebroase, de încâlcite, niciodată nu puteau fi elucidate. Nu se beau la noi decât cafele turceşti, care soseau în mai multe rânduri, când preparate de Minu, un cafegiu fără pereche, când de servitoarea noastră, destul de amatoare de asemenea reuniuni serale. Scriitorii se simţeau mai bine aici decât la Terasă, deşi acolo era leagănul boemilor, dar un divan elastic, de unde nu lipsea pisica neagră, cu ochii de aur, pe masă cutia cu ţigări de foi şi ţigaretele Intim-Club, cafeaua în filigeane mari şi serenadele cântate de Minu cu umor bulevardier erau desigur ispite intime, dătătoare de huzur intelectual, şi erau o dulce legănare în colocviile pline de iscusite sugerări. Era aici un al treilea popas al boemei nomade: primul s-a petrecut în redacţia ziarului Viitorul, al doilea, la academia-terasă şi acum cel de la noi”.

Totuși, în perioada interbelică, poetul a întâlnit-o pe Rose Kritzmann, o femeie misterioasă care a rămas alături de el până la sfârșitul vieții sale.

Scrisorile pe care le-a schimbat cu amanta sa au fost publicate anii aceștia și dezvăluie o altă latură aparte a poetului.

Cine a fost Claudia Millian, soția poetului Ion Minulescu

Claudia Millian era o tânără studentă la Belle Arte în momentul în care a întâlnit-o pe Minulescu. Îndrăgostită de poezia pe care o scria acesta, îl considera pe poet un talent pe care îl aprecia mai presus de orice, pe această lume.

S-au întâlnit la un bal organizat de „Tinerimea artistică”, iar peste ani Claudia avea să îl descrie pe Minulescu ca pe un cavaler medieval, desprins parcă din versurile propriilor sale poezii.

Căsătoria lor, în 1914, a fost, fără dar și poate, marcată de o perioadă de aur în viața ambilor soți. Cu toate că războiul era o parte integrată din existența lor, iar moartea își arăta colții pretutindeni, Minulescu și Claudia au continuat să trăiască intens, adăpostindu-se la sânul relației lor, în mijlocul haosului dimprejur.

Totuși, Ion Minulescu, în calitatea sa de director de cabinet al Ministerului de Interne, a fost obligat să rămână în București, ceea ce a schimbat un pic dinamica, așa cum era, de altfel, de așteptat.

După război, viața familiei Minulescu și-a găsit drumul spre Iași, unde au îndurat și au trăit odată cu toți românii consecințele postbelice.

„Vârsta aceea de aur nu s-a mai întors niciodată. Ion Minulescu era un alt Minulescu decât cel din vârsta maturităţii. Purta ochelari subţiri, în cadru vermeil. Avea o mustaţă roşiatică, tunsă, şi un obraz rotund, rumen, ca obrazul unei femei. Corect şi proaspăt îmbrăcat, dar niciodată «tiré à quatre épingles», se purta cu lavalieră, iar din buzunarul stâng al sacoului lăsa liber colţul batistei de linon, cu iniţiale brodate cu negru. Nu se despărţea de mănuşile de piele şi nici de baston, pe care îl preţuia ca pe un atribut necesar în ţinuta de stradă a bărbatului, aşa cum socotea pălăria, care îi acoperea fruntea puţin şi de sub care scăpa şuviţa groasă de păr, învelindu-i statornic o tâmplă. În jurul lui, tinerii din «Grupul nostru» şi alţi scriitori făceau cerc, şi mai veneau «muzele» şi «necredincioasele boeme», iubitoare de aer liber şi de literatură”, scria Claudia Millian, ani mai târziu.

Rose Kritzmann, amanta

În anul 1926, când ocupa funcția de director al Teatrului Național din București, Ion Minulescu avea să o întâlnească femeia care îi devine amantă timp de 20 de ani.

În timpul unei reprezentații pe scena Teatrului Național, Minulescu, în vârstă de 45 de ani la momentul respectiv, a remarcat în public o frumoasă roșcată, ceea ce a dus, inevitabil, la dragoste la prima vedere.

Poetul i-a trimis un bilețel, marcând practic începutul unei povești de dragoste cu Rose Kritzmann, o evreică micuță cu care a împărțit sentimente timp de 20 de ani, până la moartea sa.