Pensiile românilor în luna decembrie. Ce se întâmplă cu banii pensionarilor, fondurile necesare de Crăciun

de: Alexandru Puiu
27 11. 2024

Premierul Marcel Ciolacu a venit cu vești bune pentru pensionarii din România în pragul sărbătorilor de iarnă. Însă nu doar premierul, ci și Ministerul Muncii a confirmat disponibilitatea fondurilor necesare pentru plata pensiilor în luna decembrie, risipind astfel orice îngrijorare privind lipsa resurselor financiare. Guvernul a alocat recent suma de 1,6 miliarde de lei din Fondul de Rezervă pentru a asigura plata pensiilor majorate, precum și a altor ajutoare sociale, garantând astfel că pensionarii vor primi la timp toate drepturile financiare ce le revin.

Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu acordat postului Antena 1 că aceste fonduri existau de la începutul anului, în contextul rectificării bugetare. Potrivit premierului, problema nu era lipsa banilor, ci alimentarea conturilor pentru a putea face plățile de pe carduri. „Bineînțeles (că sunt bani de pensii). Au fost de la început. Am dat rectificarea bugetară. Aici era o problemă de alimentare a contului, ca să poți face plățile de pe card. A fost o alimentare”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, adăugând că toate operațiunile financiare necesare au fost finalizate fără probleme.

Fondurile pentru pensii, confirmate de Ministerul Muncii

Ministerul Muncii și Solidaritată Socială a confirmat și el că suma solicitată, de 1,6 miliarde de lei, face parte din prevederile bugetare anuale stabilite în cadrul Legii bugetului de stat pentru anul 2024. Aceste fonduri au fost alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, inclus în bugetul de stat, pentru a completa Bugetul de pensii și a asigura plata tuturor beneficiilor sociale în perioada sărbătorilor de iarnă.

Măsura adoptată de Guvern a fost fundamentată pe baza Ordonanței de Urgență nr. 107/2024, care reglementează gestionarea fiscal-bugetară în scopul consolidării bugetului general și alocării eficiente a resurselor în vederea susținerii sistemului de pensii. Ministerul a mai subliniat că transferul recent de fonduri reprezintă o operațiune normală și planificată, care are loc anual pentru a asigura resursele financiare necesare acoperirii pensiilor pentru toți beneficiarii.

„Banii pentru plata pensiilor pentru tot anul încurs au fost alocați încă de la adoptarea bugetului pentru 2024, respectiv în decembrie 2023. La ședința de Guvern de astăzi s-a aprobat o operațiune normală de completare a Bugetului de pensii cu sume de la Bugetul de stat. Astfel de operațiuni au loc într-un mod recurent, pentru a ne asigura că toți pensionarii primesc drepturile ce le revin”, a precizat Ministerul Muncii într-un comunicat oficial.

Asigurarea fondurilor pentru sărbători

Această decizie de alocare suplimentară de fonduri vine în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă, o perioadă în care pensionarii au nevoie de un sprijin financiar stabil și previzibil. Alocarea sumei de 1,6 miliarde de lei are scopul de a acoperi plata pensiilor majorate și a altor ajutoare sociale, garantând că fiecare pensionar va putea să întreă în posesia banilor la timp pentru a se pregăti pentru Crăciun.

Marcel Ciolacu a reafirmat angajamentul Guvernului de a nu lăsa pe nimeni în urmă, mai ales în această perioadă importantă din an. Asigurarea fondurilor pentru plata pensiilor este un mesaj clar că Guvernul are capacitatea de a gestiona resursele bugetare și de a oferi sprijinul necesar celor care au muncit o viață pentru a contribui la societate.

Măsurile luate de Guvern, alături de confirmarea Ministerului Muncii, demonstrează că, în ciuda dificultăților bugetare cu care s-ar putea confrunta economia în unele sectoare, plata pensiilor rămâne o prioritate absolută pentru autorități.