Oamenii de știință au identificat cei mai eficienți prădători din vârful lanțului trofic

de: Ozana Mazilu
23 09. 2024

Prădătorii de top ai planetei sunt cunoscuți pentru abilitățile lor impresionante de vânătoare, dar care dintre aceștia ucid cel mai mult? Un nou studiu dezvăluie că prădătorii solitari, cum ar fi urșii, tigrii și râsul eurasiatic, au rate mai mari de ucidere decât prădătorii sociali, cum sunt lupii și leii. În plus, speciile mai mici, precum gheparzii și pumele, tind să ucidă mai multă pradă pentru a compensa pierderile cauzate de carnivorele mai dominante care le fură hrana.

Aceste informații sunt esențiale pentru a înțelege mai bine impactul prădătorilor asupra ecosistemelor și pentru a ajuta la stabilirea unor cote de vânătoare sustenabile, protejând astfel aceste specii vitale pentru echilibrul naturii.

Comportamente de vânătoare diferite la prădătorii solitari și sociali

Studiul a evidențiat diferențe notabile între ratele de ucidere ale prădătorilor solitari și sociali. Prădătorii sociali, precum lupii și leii, au nevoie de mai puține ucideri pe individ comparativ cu prădătorii solitari, cum ar fi tigrii sau urșii. De exemplu, un lup gri face o ucidere la fiecare 27 de zile, în timp ce un râs eurasiatic ucide o dată la patru zile. Acest lucru se datorează faptului că prădătorii sociali pot vâna animale mai mari în grup, reducând nevoia de a vâna frecvent.

Pe de altă parte, prădătorii solitari, precum tigrii sau pumele, sunt nevoiți să vâneze mai des și să țintească pradă apropiată de mărimea lor pentru a compensa energia consumată în timpul vânătorii. Gheparzii și pumele, deși ucid mai multe animale, consumă doar jumătate din ceea ce vânează, pierzându-și adesea prada în fața leilor sau altor carnivore dominante. Pumele, de exemplu, furnizează peste 1,5 milioane de kilograme de carne altor specii în fiecare zi în America de Nord și de Sud.

Beneficiile aduse de prădătorii mari în ecosistem

Studiile privind ratele de ucidere ale carnivorelor oferă mult mai mult decât o simplă contabilizare a comportamentului acestora. Ele dezvăluie relațiile complexe dintre prădători și pradă și impactul lor asupra ecosistemelor. Prădătorii mari nu doar că ucid, dar și modelează comportamentul și distribuția prăzii. În plus, furnizează hrană altor specii și influențează fluxul de nutrienți și energie în natură.

Pe lângă rolul lor ecologic, prădătorii mari pot aduce beneficii și oamenilor. De exemplu, prin controlul populațiilor de ierbivore, cum sunt căprioarele, reduc riscul de coliziuni auto, iar prin vânarea animalelor bolnave pot limita răspândirea bolilor. Cu toate acestea, multe dintre aceste specii, inclusiv dingo-ul australian, sunt încă persecutate.

Studiul subliniază importanța conservării prădătorilor mari pentru menținerea echilibrului ecosistemelor, dar și a relațiilor benefice dintre aceste animale și oameni. Deși prădătorii de vârf sunt esențiali pentru sănătatea ecosistemelor, cei mai periculoși și prolifici vânători rămân oamenii, care domină lanțul trofic al Pământului.