O zonă „moartă” imensă în Golful Mexic îngrijorează oamenii de știință

O „zonă moartă” aflată pe fundul Golfului Mexic continuă să decimeze sau să alunge viața acvatică, iar în acest an a devenit și mai mare, au descoperit oamenii de știință care lucrează cu Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA). Această regiune hipoxică, săracă în oxigen, situată în largul coastei Louisianei, a atins o dimensiune mai mare decât media obișnuită, fiind alimentată de scurgeri bogate în nutrienți provenite din râul Mississippi.

Dimensiuni record ale zonei moarte

Zona moartă din Golful Mexic acoperă acum aproximativ 6.705 mile pătrate, aproape de mărimea statului New Jersey. Aceasta este a 12-a cea mai mare zonă moartă înregistrată în aproape patru decenii de monitorizare, cu cea mai mare fiind observată în 2017, când a depășit 8.700 mile pătrate.

Chiar dacă dimensiunea actuală nu este una istorică, măsurătorile recente depășesc estimările făcute de oamenii de știință la începutul acestei veri. Zona moartă din 2024 menține media pe ultimii cinci ani la aproximativ 4.300 mile pătrate, ceea ce este de două ori mai mare decât ținta de reducere stabilită pentru 2035.

Nancy Rabalais, profesoară la Universitatea de Stat din Louisiana și co-director al cercetării privind zona moartă, a declarat că „zona hipoxică a apei de fund a fost mai mare decât cea prevăzută de scurgerile râului Mississippi și de încărcătura de azot pentru 2024, dar se află în intervalul experimentat în aproape patru decenii de când se desfășoară această cercetare. Continuăm să fim surprinși în fiecare vară de variabilitatea dimensiunii și distribuției acestei zone.”

Cauzele și consecințele poluării cu nutrienți

Zonelor moarte li se datorează poluării cu nutrienți, care stimulează o creștere excesivă a algelor dincolo de nivelurile sustenabile. Această suprapopulare blochează lumina soarelui, împiedicându-l să ajungă la plantele subacvatice și la fitoplancton. În cele din urmă, algele mor și se depun pe fundul mării, ducând oxigenul cu ele în mormânt. Această lipsă de oxigen forțează peștii și alte forme de viață acvatică să părăsească zona în căutarea unor regiuni mai bogate în oxigen.

Pentru puțina viață marină care rămâne, oamenii de știință au descoperit că hipoxia provoacă schimbări în dietele peștilor, în ratele lor de creștere, reproducere și utilizarea habitatului, potrivit NOAA. Acest lucru duce la o scădere a speciilor disponibile pentru pescuit, cum ar fi creveții, afectând, astfel, și industria pescuitului.

Responsabilitatea pentru această situație în Golful Mexic revine în mare parte oamenilor, deși zonele moarte pot apărea și în mod natural. Nutrienții în exces provin din orașe și ferme, care se scurg în sursele de apă din apropiere, precum râul Mississippi, ajungând în cele din urmă în Golful Mexic.

Implicațiile schimbărilor climatice asupra zonelor moarte

Zonele moarte reprezintă unele dintre cele mai grave pericole provocate de oameni asupra oceanelor. Fără oxigen, nu există nicio șansă ca viețuitoarele marine să supraviețuiască. La nivel global, aria totală a zonelor moarte din oceane s-a cvadruplat din 1950, conform unui studiu din 2018. Deoarece schimbările climatice vor agrava probabil extinderea acestora, este mai important ca oricând să monitorizăm cu atenție fluctuațiile zonelor moarte, fie ele minore sau majore.

Nicole LeBoeuf, administrator adjunct al Serviciului Național Oceanic din cadrul NOAA, a subliniat importanța acestui aspect: „Este esențial să măsurăm hipoxia din această regiune ca un indicator al sănătății oceanelor, în special într-un climat în schimbare, cu intensificarea potențială a furtunilor și creșterea precipitațiilor și a scurgerilor.” LeBoeuf a adăugat că beneficiul acestui set de date pe termen lung constă în faptul că ajută factorii de decizie să ajusteze strategiile pentru a reduce zona moartă și a gestiona impactul asupra resurselor și comunităților costiere.