NASA „te trimite pe Marte” și te plătește pentru asta. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să fii parte din program

de: Iulia Kelt
20 02. 2024

Dacă provocările extreme sunt pe placul tău, NASA are o oportunitate perfectă pentru tine.

Agenția spațială a lansat recent un apel pentru voluntarii care vor să participe la a doua misiune simulată, de un an, pe Marte, cunoscută sub numele de Crew Health and Performance Exploration Analog (CHAPEA 2).

Ce implică simularea NASA

Pe durata misiunii, care va începe în primăvara anului 2025, cei patru membri ai echipajului vor locui într-un habitat de 1.700 de metri pătrați, realizat prin imprimare 3D, în Houston.

NASA acceptă cereri pe site-ul CHAPEA până pe 2 aprilie. Este, evident, un job plătit, dar NASA nu a spus public cu cât vor fi compensați participanții.

Vezi și: Marte își dezvăluie din secrete: Cât de compatibilă este planeta cu viața

Habitatul Mars Dune Alpha de la Centrul Spațial Johnson al NASA este conceput pentru a simula cum ar putea fi viața pentru viitorii exploratori pe Planeta Roșie, unde mediul este aspru și resursele limitate.

Vezi și: Misterioasa planetă Marte: când vor oamenii de știință s-o colonizeze, cum vom trăi acolo

Pe durata șederii lor, voluntarii vor efectua întreținerea habitatului și vor cultiva plante, printre alte sarcini. Habitatul are, de asemenea, un teren de joacă de 1.200 de metri pătrați atașat pentru simularea ieșirilor în spațiu.

Ce condiții trebuie să îndeplinești

Pentru a fi luați în considerare, aplicanții trebuie să fie cetățeni ai SUA, cu vârsta între 30 și 55 de ani, să vorbească fluent engleza și să aibă un masterat într-un domeniu STEM, plus cel puțin doi ani de experiență profesională, minimum o mie de ore de pilotaj al unei aeronave sau doi ani de studii într-un program de doctorat STEM.

Anumite experiențe profesionale le pot permite și aplicanților fără masterat să se califice. CHAPEA 2 este a doua dintre cele trei misiuni pe care NASA le are planificate pentru program, prima dintre acestea începând pe 25 iunie 2023.

Vezi și: O nouă descoperire despre Marte i-a uimit pe oamenii de știință. Ce se întâmplă cu timpul pe Planeta Roșie