Modernizarea României, un proces de lungă durată pe care nu-l voiau toți. Cum s-a luptat Alexandru Ioan Cuza cu masoneria VIDEO

Hai să povestim un pic despre modernizarea României și ce s-a întâmplat prin anii 1860, de vreme ce aceasta este o poveste tare interesantă, plină de tensiuni și conflicte între diferitele grupuri sociale.

Știi cum e, fiecare avea o altă idee despre ce înseamnă modernizare și cum ar trebui făcută. Și uite așa, toate aceste opinii diferite au dus la niște tensiuni serioase în tânăra noastră țară.

Încercările lui Alexandru Ioan Cuza

În acele vremuri, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul de atunci, a pus la cale un program de reforme.

Deși părea că toată lumea își dorea schimbare, adevărul e că nu toți erau pe aceeași lungime de undă cu el. Ba chiar, o parte din elitele țării au fost destul de deranjate de reformele lui Cuza. Fie că le afectau interesele economice, fie că nu erau de acord cu idealurile sale politice, bazate pe un sistem cu valori.

Printre acești nemulțumiți se aflau și mulți masoni. Indiferent de motivele lor, acești oameni au devenit adversari înverșunați ai lui Cuza, mai ales după ce acesta a dat o lovitură de stat pe 2 mai 1864 și a concentrat toată puterea în mâinile sale.

Nemulțumiri referitoare la Cuza erau deja în aer

De exemplu, în 1862, generalul Macedonski, tatăl viitorului poet, a avut un conflict serios cu Cuza. Se vorbește chiar că ar fi încercat să organizeze un complot pentru a-l da jos pe domnitor, deși asta pare a fi o exagerare. Totuși, era clar că tensiunile se acumulau și că erau mulți nemulțumiți.

Apoi, în vara lui 1865, când Cuza nu era în Capitală, pe 3 august, mai exact, a avut loc o răzmeriță a bucureștenilor nemulțumiți de politicile fiscale ale guvernului.

Dar adevărul e că în spatele acestei mișcări erau Rosetti și Brătianu, care încercau să folosească nemulțumirea oamenilor pentru a răsturna regimul.

Armata a intervenit brutal pentru a reprima revolta, iar asta a dat și mai multă apă la moară pentru coagularea forțelor împotriva lui Cuza.

Mulți militari nu erau deloc mulțumiți că trebuiau să intervină împotriva propriilor concetățeni și au început să comploteze împotriva regimului pe care îl considerau tiranic.

Unul dintre cei care au observat bine situația a fost I.G. Valentineanu, un colaborator apropiat al lui Cuza.

Ce a dus la sfârșitul domniei

El a remarcat că abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza a fost, în mare parte, rezultatul unui proces greșit de selecție a colaboratorilor săi.

Dacă l-ar fi avut alături, de exemplu, pe Ion Brătianu sau pe Golescu în postura de consilieri apropiați, probabil că nu ar fi fost detronat. Cuza era cunoscut pentru caracterul său cinic și schimbător, ceea ce i-a adus, în final, sfârșitul politic în țara noastră.

După revolta din august 1865, Cuza și-a îndreptat mânia spre masoneria locală. L-a acuzat pe C.A. Rosetti, un mason notoriu, că el și organizațiile masonice s-ar fi aflat în spatele complotului.

Colonelul Ioan T. Ulici, un cunoscut mason al perioadei interbelice, a afirmat că răzbunarea lui Cuza a fost incendierea templului masonic al Lojei Înțelepții din Heliopolis. Pe 7-8 octombrie 1865, poliția a pus foc clădirii masonice, care se afla în spatele Teatrului Național.

Tot Ulici a mai spus că incendierea Lojei Steaua Dunării a coincis cu intervențiile din partea Bisericii Catolice pentru închiderea tuturor lojilor masonice. Rosetti, Brătianu și G. Filipescu s-au opus din răsputeri acestor măsuri.

Incendiul a avut și alte urmări. Loja Memphis și-a oprit activitatea pentru trei luni, deoarece membrii se simțeau supravegheați de poliție.

După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și clarificarea succesiunii la tron prin acceptarea domniei de către Carol de Hohenzollern, lucrurile s-au mai liniștit. Grupurile masonice și-au reluat activitatea fără teamă de intervenții din partea autorităților.

În mai 1866, Loja Înțelepții din Heliopolis a primit aprobarea să arboreze pe clădirea sa steagul cu culorile naționale și cu însemnele masonice.

Așa că, dacă te gândești la acele vremuri, vei vedea că modernizarea României a fost un proces plin de conflicte și schimbări, în care fiecare grup social avea propria viziune și propriile interese.

Totuși, în final, toate aceste tensiuni au contribuit la formarea unei Românii moderne, așa cum o știm astăzi, cu bune, cu rele.