„L-am băgat și pe Gică Popescu în pușcărie, și cu ce ne-am ales?”. CTP, revoltat de scandalul sutelor de mii de euro de la Federația de Canotaj

de: Iulian Ioncea
21 10. 2024

Recent, Eduard Novak, fostul ministru al Sportului, a acuzat Federația Română de Canotaj că le-ar fi oferit o primă de peste 160.000 de euro secretarului general și contabilului șef.

Potrivit lui Eduard Novak, suma uriașă a venit drept răsplată pentru performanțele pe care sportivii le-au avut la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Mai mult decât atât, fostul ministru a afirmat că sportivii au primit doar 140.000 de euro pentru medaliile pe care le-au obținut, declarându-se revoltat de cele întâmplate.

Scandalul banilor din Federația Română de Canotaj

Din câte se pare, și în anul 2021, Elisabeta Lipă a primit aceeași sumă, iar acum ea s-a apărat, afirmând că banii se împart către toți angajații Federației Române de Canotaj.

„Știți că se spune că a luat Lipă 160.000 de euro în 2021. Nu, exact același lucru am făcut. Și eu pot să demonstrez că mai departe am răsplătit oamenii, pentru că eu cu ei muncesc. Își imaginează cineva că eu am luat 160.000? Hai să fim serioși!

E vorba nu despre sportivi, pentru că știm cu toții cât muncesc, ci despre personal… Personalul din Federații, o dată la patru ani, este răsplătit. Cei care vor și ei să fie răsplătiți, să muncească și să aibă rezultate. Normal că atunci când ai performanțe bune și cuantumul de premiere e mare. 40% din fiecare medalie este suma cu care e premiat personalul Federației. Scrie în lege”, a spus Elisabeta Lipă.

Fosta mare sportivă a fost apărată de Marcel Ciolacu, iar Cristian Tudor Popescu a intervenit și el în scandal, asta după ce și numele lui Gică Popepscu a fost rostit de premierul României.

Cristian Tudor Popescu a reacționat dur

Iată mai jos reacția dură pe care CTP a avut-o pe Facebook:

„Duhoarea lui Dragnea

«Să ne respectăm campionii! L-am băgat și pe Gică Popescu în pușcărie, și cu ce ne-am ales?».

Asta este gândirea de Drept a premierului României, Marcel Ciolacu, candidat la președinție. Dl. Ciolacu spune «l-am băgat în pușcărie». Cine? Noi. Ca și cum sentința ar fi fost dată în cazul G. Popescu de un tribunal al întregului popor, nu de o instanță de judecată. Dl. Ciolacu nu spune că Gică Popescu a fost condamnat pe nedrept, ci că un campion ca el n-ar fi trebuit condamnat nicidecum. De ce? Pentru că e campion. Și că, oricum, nu ne-am ales cu nimic, căci Justiția e un biznis pentru popor, la care suntem părtași cu toții și trebuie să facem un ce profit (în treacăt fie spus, pe lângă cei 3 ani de închisoare pentru manipularea de bani negri în transferuri de fotbaliști, G. Popescu a fost și obligat la plata către stat a peste 2 milioane dolari).

Dl. Ciolacu mai pronunță și un «și»: «L-am băgat și pe Gică Popescu în pușcărie». Ca și cum dna. Elisabeta Lipă, cazul despre care dl. Ciolacu făcea vorbirea de mai sus, ar fi fost deja închisă, iarăși, de noi toți. Or, dna Lipă nu va fi nici măcar deranjată de Corpul de Control al Guvernului, căci așa a hotărât judele Ciolacu: «Lucrurile sunt foarte clare, nu am de ce să trimit corpul de Control. Sunt niște anomalii în lege. Eu am discutat și cu domnul Covaliu, și cu doamna Lipă, și sunt convins că, până vor ajunge la aprobarea noastră în Guvern, lucrurile vor fi clare».

Deci, dl. Ciolacu a urmărit, a controlat, a judecat el, pe loc, speța, înmărmuritoare, a sumelor de 162.000 euro pentru contabila șefă și aproape 300.000 euro pentru antrenorii secunzi din lot, răsplată a «performanțelor olimpice» ale respectivilor, de care nu s-ar fi știut dacă nu ar fi vorbit fostul ministru al Sportului, E. Novak. Și a decis, tot dl. Ciolacu, că dna. Lipă e atacată fiindcă e membră PSD și prima pe lista PSD la Botoșani, din pură pizmă, căci: «Toate partidele vorbesc despre sport, dar nu au niciun sportiv de talia unui campion olimpic sau mondial precum dna. Lipă».

La faptul că starostele PSD îi asigură protecția ca un badigard pesedistei Lipă, în fața organelor îndrituite s-o cerceteze, nici să nu îndrăznim să ne gândim. Începe să se simtă duhoarea legilor Justiției din vremea lui Dragnea, care n-a ajuns președinte…”