Fostul selecționer al Angliei, dezvăluire dureroasă. A spus cât mai are de trăit. Are cancer în fază terminală

de: Beatrice Dumitru
11 01. 2024

Fostul antrenor al lui Manchester City și al naționalei Angliei, câștigător al Cupei UEFA, al titlului în Serie A și al Supercupei Europei, printre altele, a făcut un anunț neașteptat și în același timp foarte trist. Acesta a dezvăluit cât mai are de trăit din cauza cancerului.

Cât mai are de trăit fostul selecționer

A fost selecționer al Angliei în perioada în care jucau vedetele David Beckham, Steven Gerrard și Frank Lampard și ultima oară a ocupat postul de director sportiv la IF Karlstad, echipă din liga a 3-a suedeză. În vârstă de 75 de ani, legendarul antrenor a mărturisit la un post radio din Suedia cât mai are de trăit.

Sven-Goran Eriksson, căci despre el este vorba, a anunțat că are cancer în stadiu terminal că mai are ”în cel mai bun caz un an de trăit”. Chiar și așa, el a explicat că încearcă să fie optimist și pozitiv în această perioadă critică.

”Toată lumea a înțeles că am o boală care nu e bună. Toți au crezut că este vorba de cancer și așa este. Dar trebuie să lupt cât pot. Mai am un an de trăit, poate mai puțin, dar îți poți păcăli creierul. Nu poţi fi absolut sigur. Să vezi lucrurile pozitive, să nu cauți să te cerți, ci să fii înțelegător, să scoți ceva bun din tot ce se întâmplă”, a spus Sven-Goran Eriksson.

Sven-Goran Eriksson, antrenor. Sursa foto: Profimedia

Din cauza problemelor de sănătate, Sven-Goran Eriksson a demisionat din funcția de director sportiv al lui clubul suedez IF Karlstad, la începutul anului trecut. În timpul unui antrenament, antrenorul suedez a leșinat și a ajuns pe mâna medicilor. Atunci a aflat că are cancer și că a suferit un infarct: ”Medicii nu știu de cât timp aveam cancerul, poate de o lună, poate de un an…”, a mai spus suedezul.

Sven-Goran Eriksson s-a iubit cu o româncă

Ruxandra Galeriu, nepoata regretatului părinte Galeriu, a trăit o poveste de dragoste cu Sven-Goran Eriksson timp de doi ani, din 2006 până în 2008. Suedezul era atât de îndrăgostit de ea, încât a vizitat- o de câteva ori chiar şi în România. Mai mult, antrenorul s-a despărțit pentru eromâncă  de avocata italianca Nancy Dell‘Olio, cu care at fi trebuit să se căsătorească.

Sven-Goran Eriksson și Ruxandra Galeriu s-a cunoscut în Dubai, iar între cei doi era o diferență de 25 de ani. În autobiografia sa ”My Story – Povestea mea”, suedezul a vorbit despre această relație.

În ianuarie 2006 am început să mă întâlnesc cu Roxy, o cântăreață și o fostă gimnastă din România. A mai fost și o femeie din Suedia, care lucra la Scandinavian Airlines.

Citește și: Fostul atacant al lui PSG, spitalizat de urgență. Ce a pățit și care e starea lui de sănătate

Apoi, în iulie 2007 am devenit antrenorul lui Manchester City. Atunci deja eram implicat într-o relație cu o superbă suedeză pe nume Malin, care lucra în Stockholm, la Grand Hotel”, a povestit Eriksson.

La acea vreme, și presa din România a scris despre relația lui Eriksson cu Ruxandra Galeriu, iar bruneta se declara încântată de antrenorul suedez: ”E un tip foarte natural, extreme de sensibil și n-are nicio legătură cu ceea ce se scrie”, spunea Ruxandra Galeriu cu ceva timp în urmă.

Unul dintre cei mai titrați antrenori

Sven-Goran Eriksson a fost selecționerul Angliei în perioada 2001-2006 și a condus-o spre trei sferturi de finală consecutive la turneele majore. Sven-Goran Eriksson le-a mai pregătit pe Benfica, AS Roma, Lazio sau Manchester City și are în palmares 18 trofee. Sven-Goran Eriksson este singurul antrenor care a câștigat atât cupa, cât și campionatul în trei țări diferite (Suedia, Portugalia și Italia).

Citește și: Christoph Daum, fostul selecționer al României, se luptă cu o boală cruntă: ”Când auziţi diagnosticul, iniţial sună ca o sentinţă la moarte”

Antrenorul suedez a câștigat cu Lazio campionatul și Supercupa Europei. De asemenea, Eriksson și-a trecut în palmares Cupa UEFA și campionatul în Suedia, alături de Goteborg. Are trei titluri în Portugalia cu Benfica.