Destinul tragic al primului campion olimpic român. Misterul din jurul morții lui Iosif Sârbu, urmărit de securitate și probleme cu soția

România a participat prima dată la Jocurile Olimpice în anul 1900. La Olimpiada din 1952, ţara noastră avea să obţină şi prima medalie de aur din istorie, după ce Iosif Sârbu a triumfat în proba de tir. Însă destinul acestuia a fost unul tragic, iar moartea sa rămâne una învăluită în mister. Era urmărit de Securitate și avea probleme cu soția.

Povestea primului campion olimpic român

Jocurile Olimpice din anul 1952 s-au desfășurat la Helsinki, în Finlanda. România a avut o delegaţie numeroasă, ce a numărat 83 de sportivi. La Olimpiada de la Helsinki, ţara noastră avea să obţină şi prima medalie de aur din istorie, după ce Iosif Sîrbu a reuşit să-l învingă pe sovieticul Boris Andreev în proba de tir. A reuşit 33 de focuri în centrul ţintei, spre deosebire de 28 ale adversarului său.

Datorită performanței sale, Iosif Sârbu a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa I și a primit titlul de maestru emerit al sportului, fiind primul sportiv român ce s-a ales cu o asemenea distincţie. În 1956, după JO de la Melbourne, avea să primească și Medalia Muncii.

Pe plan național, Iosif Sârbu devenea, în 1946, campion de tir la arma liberă poziţia în picioare. Legitimat la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, a reuşit să strângă peste 50 de titluri de campion naţional, fiind deţinătorul a numeroase recorduri. Însă, a avut un destin tragic.

Vezi și: Primul sportiv român care a participat la JO. Tatal l-a renegat până la 18 ani, povestea uimitoare a lui Gheorghe Plagino

Moarte învăluită în mister

Primul medaliat cu aur al României la Jocurile Olimpice a avut o moarte învăluită în mister. El a fost găsit decedat la data de 26 septembrie 1964, după ce s-ar fi împuşcat cu propria sa armă, chiar în poligonul de tir.

Din ziua în care Iosif Sârbu a renunțat la viață au apărut numeroase speculații cu privire la gestul său. Era urmărit de Securitate și avea probleme în căsnicie, dar și medicale. După aurul cucerit la Helsinki, i s-a depistat o afecțiune la ochiul drept și a fost avertizat de medici să nu îl mai forțeze, pentru a nu-şi pierde vederea.

În dosarul de supraveghere au fost deescoperite două bilete semnate „Iosif Sârbu”. Primul este datat 23 septembrie 1964 și se intitulează „Mărturisire”, în care spunea că boala i-ar fi fost agravată de relația pe care o avea cu soția sa. Dar niciun raport al Securității nu se referă la starea sănătății sale

”Încerc să-mi înving boala cu ultimele picături de voinţă. Nu-i cunosc originea şi nici denumirea. Simt o stare continuă de nelinişte din această cauză. Nu pot pune totul pe seama unor conflicte din căsnicie, provocate mai ales de o terţă persoană care locuia împreună cu noi. Poate solicitările prea intense de ordin nervos din ultimii ani să fi dus la această stare gravă.

Vezi și: Cum a murit Vică Negulescu, fost președinte FRF. Se spune că ar fi fost zidit în pereții închisorii Jilava în 1959 de către comuniști

Îi rog pe părinţi, prieteni şi toţi cei care m-au cunoscut să nu mă considere un laş. Am încercat tot ce am putut, dovadă sunt medicii, pentru a mă redresa. Nu mai pot suporta nici spitalele, nici medicamentele. Mi-a plăcut sportul, viaţa în aer liber, dar nu pot accepta infirmitatea”, scria, printre altele, Iosif Sârbu.

Pe al doilea bilet nu apare nicio dată și este adresat familiei.

”Acasă, în una din cutiile biroului, am lăsat câteva rânduri pentru cei de acasă. Aş dori să poată fi realizate notele lăsate în scris. În acest interval, orice angajament la CEC pentru a le lăsa bani părinţilor ar fi dat naştere la interpretări”. 

Și-ar fi luat viața din cauza depresiei

Detaliile din biletul de adio conduc la ipoteza că Iosif Sârbu suferea de o puternică depresie din cauza stresului acumulat de pe urma filajului la care era supus de Securitate și a problemelor personale, Aceasta ar putea fi și posibila cauză a suicidului.

Maria Sicorschi, din Brașov, campioană națională de tir și ulterior arbitru, a fost primul martor ocular care a depus mărturie despre ceea ce s-a întâmplat în ziua de 26 septembrie 1964, în poligon.

”Mă aflam în poligonul Tunari, la marginea pădurii Băneasa, împreună cu colega mea Margareta Filip. Eram în pauză, după prima poziție, și mă plimbam alături de Margareta când, la un moment dat, trece pe lângă noi Iosif Sârbu, nenea Ioșca, așa cum îl strigam noi, cei mai tineri. L-am salutat, ne-a salutat și fiecare și-a văzut de drumul său.

Vezi și: În copilărie, tăia stuf în Deltă, dar destinul său fascinant l-a dus la Olimpiadă. Campionul Toma Simionov a fost dat uitării

A trecut pe lângă noi la o distanță de 3-4 metri . El de obicei trăgea cu pușca, așa că am rămas oarecum surprinse văzând că are în mână un pistol de calibru mare. Mergea calm, liniștit, de parcă nu voia să deranjeze nici pietrele. N-am apucat să ne depărtam prea mult de el, făcuserăm doar 10-15 pași, când am auzit o bubuitură puternică. Am întors capul instantaneu și l-am văzut prăbușit la pământ”, a declaratMaria Sicorschi, potrivit ziarului GSP.

Deși toți martorii afirmă că Iosif Sârbu s-a împușcat în poligonul Tunari, pe certificatul de deces eliberat în data de 2 octombrie 1964 apare altă adresă: Nic. Bălcescu – str. Berceni nr. 10.