Descoperire arheologică incredibilă în situl de la Cernica: Ce au găsit arheologii

de: Ozana Mazilu
15 02. 2024

O descoperire arheologică importantă s-a făcut în situl din comuna Cernica.

Descoperire arheologică la Cernica

În perioada dintre anii 1960 și 1975, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, în colaborare cu Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti (în intervalul 1965-1971), a desfășurat săpături arheologice în regiunea satului Căldăraru, din comuna Cernica, situată în partea de Sud-Est a teritoriului Bucureștiului.

Situl de la Cernica Sursa: Muzeul Curtea Veche

Sub îndrumarea profesorului dr. docent Gheorghe Cantacuzino (1900–1977), șantierul arheologic de la Mănăstirea Iezăru, o fundație ctitorită de jupâneasa Chiajna, soția influentului vornic Cernica, care a fondat și Mănăstirea Cernica, a fost explorat în medie 3-4 luni pe an, timp în care au fost deschise și investigate peste 107 tranșee (secțiuni), conform informațiilor publicate de Muzeul Curtea Veche pe pagina sa de Facebook.

Situl de la Cernica Sursa: Muzeul Curtea Veche

Situl arheologic de la Cernica a devenit cunoscut în mediul științific datorită identificării unei necropole neolitice, dar a inclus și alte numeroase descoperiri mai puțin cunoscute.

Vezi și: Vestigii fabuloase descoperite în Constanța, în Zona Peninsulară, în timpul renovării unui hotel. Au mii de ani vechime

Marele complex medieval

Printre acestea se numără urmele de locuire din diferite perioade istorice, începând cu paleoliticul și continuând până în epoca medievală târzie: rarități din cultura aurignaciană a paleoliticului superior; două așezări neo-eneolitice, una la Dudești și alta la Boian; vestigii rare ale culturii Glina III și numeroase artefacte aparținând culturii Tei din Epoca Bronzului; fragmente reduse ale locuirii getice din perioada La Tène; urme sporadice ale locuirii din secolul VI î.Hr.; precum și numeroase ruine ale unui sat și așezăminte din epoca medievală.

Situl de la Cernica Sursa: Muzeul Curtea Veche

Marele complex medieval descoperit la Cernica este format dintr-o așezare rurală care cuprinde numeroase structuri de locuit: bordeie, semi-bordeie, case de suprafață; focare și cuptoare amplasate în interiorul locuințelor și în curți; o mare varietate de gropi pentru depozitare și pregătirea hranei; construcții din cărămidă, printre care o biserică, un turn de clopot și o casă medievală; precum și un cimitir în jurul bisericii, și altele.

Vezi și: Descoperire impresionantă la Târgoviște: Ce au găsit arheologii în curtea unei școli gimnaziale din oraș