De la un muncitor în uzină la Hamletul teatrului autohton. Gheorghe Cozorici, actorul cu cea mai frumoasă voce din România, a împărțit iubirea soției sale cu Jean Constantin

Gheorghe Cozorici este considerat unul dintre cei mai mari actori din istoria teatrului și filmului românesc. Cu o carieră impresionantă care s-a întins pe parcursul a aproape patru decenii, Cozorici a lăsat o amprentă profundă asupra culturii și artei din România, devenind o figură emblematică nu doar datorită talentului său extraordinar, ci și datorită devotamentului său față de profesie.

Primii ani și formarea artistică

Gheorghe Cozorici s-a născut pe 16 martie 1933, în comuna Arbore, județul Suceava, într-o familie modestă. De mic, a fost fascinat de lumea teatrului și filmului, având o înclinație naturală spre arta interpretativă.

În copilărie, pasiunea sa pentru jocul scenic s-a dezvoltat prin participarea la spectacole de amatori și la serbările școlare. Firea sa curioasă și sensibilă față de frumos l-au determinat să urmeze o carieră în actorie, în ciuda greutăților materiale cu care se confrunta familia sa.

La începutul anilor 1950, Cozorici s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde a avut ocazia să învețe de la unii dintre cei mai mari pedagogi de teatru din România.

Această perioadă a fost esențială pentru formarea sa artistică, iar Cozorici s-a remarcat rapid prin talentul și dedicația sa, devenind unul dintre cei mai promițători studenți ai generației sale.

Gheorghe Cozorici, Hamletul teatrului românesc

După absolvirea facultății în 1956, Gheorghe Cozorici a început să-și construiască o carieră solidă în teatru, debutând pe scena Teatrului Național din București.

Cozorici a fost cunoscut pentru capacitatea sa extraordinară de a aduce la viață personaje complexe, fie că era vorba despre eroi istorici, figuri mitologice sau caractere contemporane.

Vocea sa puternică și gravă, alături de prezența sa scenică impunătoare, l-au transformat într-un actor de prim-plan în scurt timp.

Una dintre primele sale interpretări memorabile a fost rolul lui Hamlet, în piesa cu același nume de William Shakespeare.

Acest rol a confirmat maturitatea sa artistică și i-a adus recunoașterea publicului și a criticilor. Hamlet a fost un rol definitoriu pentru Cozorici, nu doar datorită complexității personajului, ci și datorită felului în care actorul a reușit să-i surprindă toate nuanțele.

Interpretarea sa a devenit un punct de referință în teatrul românesc, marcând o etapă importantă în cariera sa.

De-a lungul carierei sale, Cozorici a interpretat o serie de roluri iconice, printre care Oedip, în „Oedip Rege” de Sofocle, Richard al III-lea în piesa lui Shakespeare și Creon în „Antigona” de Sofocle.

A fost un actor capabil să se transpună cu ușurință în pielea unor personaje istorice, dramatice, dar și comice. El a colaborat cu regizori renumiți precum Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și Silviu Purcărete, contribuind astfel la transformarea teatrului românesc în perioada postbelică.

În anii ’70 și ’80, Cozorici a devenit un nume sinonim cu excelența în teatrul românesc, iar prestațiile sale au atras mii de spectatori în fiecare stagiune.

La Teatrul Național București, dar și la alte teatre importante din țară, actorul a fost apreciat pentru seriozitatea cu care aborda fiecare rol, pentru profunzimea interpretărilor și pentru abilitatea de a surprinde esența fiecărui personaj.

„Gheorghe Cozorici avea darul glasului său unic, dar şi o fire sensibilă, o mare forţă de actor, el îşi petrecea glasul de la o stare la alta, poruncindu-i drumul de dinlăuntru şi mlădiindu-l frumos, ca un stăpân şi ca un artistˮ, declara Aurel Storin, poet şi secretar literar

Vezi și: Jean Constantin a furat nevasta unui actor celebru, cu care s-a iubit până a murit. Povestea de dragoste trăită ca în filme de marele maestru

Rolul iconic al domnitorului Ștefan cel Mare

Deși teatrul a fost marea sa pasiune, Gheorghe Cozorici nu a neglijat nici filmul, fiind unul dintre actorii de marcă ai cinematografiei românești.

Debutul său pe marele ecran a avut loc la începutul anilor ’60, iar de atunci a jucat în zeci de filme, colaborând cu unii dintre cei mai importanți regizori din cinematografia românească, precum Sergiu Nicolaescu, Mircea Drăgan și Andrei Blaier.

Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale în film a fost în pelicula istorică „Mihai Viteazul” (1971), regizată de Sergiu Nicolaescu, în care Cozorici a jucat rolul cronicarului.

Interpretarea sa a fost remarcabilă, adăugând o notă de gravitate și autenticitate poveștii. În același timp, prezența sa cinematografică a fost marcată de capacitatea de a aduce pe ecran aceeași forță dramatică pe care o avea pe scenă.

Un alt rol de referință în filmografia lui Cozorici a fost în „Nemuritorii” (1974), tot sub regia lui Sergiu Nicolaescu, în care a interpretat un căpitan de oști în perioada de după moartea lui Mihai Viteazul.

Însă, cu siguranță cel mai iconic rol cinematografic al său îl reprezintă cel al domnitorului moldovean Ștefan cel Mare în filmul „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”.

Capacitatea sa de a da viață unor personaje puternice, eroice, dar în același timp umane și vulnerabile, i-a adus o popularitate uriașă în rândul publicului de cinema.

De-a lungul carierei sale cinematografice, Cozorici a demonstrat o versatilitate extraordinară, interpretând roluri diverse, de la personaje istorice și eroice la figuri complexe și nuanțate din filme de artă sau drame sociale.

În toate aparițiile sale, a dovedit o atenție deosebită la detalii și o implicare totală în construirea fiecărui rol, indiferent de genul filmului.

Vezi și: Românul care face, și astăzi, milioane de cinefili să râdă cu poftă. Povestea lui Mircea Drăgan, regizorul genial care ne-a dăruit ”Brigada Diverse”

Recunoașterea și moștenirea artistică

Cariera impresionantă a lui Gheorghe Cozorici nu a rămas fără recunoaștere. Pe parcursul vieții sale, actorul a fost distins cu numeroase premii și onoruri, printre care și titlul de Artist al Poporului, una dintre cele mai înalte distincții culturale din perioada comunistă.

De asemenea, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa I, în semn de apreciere pentru contribuția sa extraordinară la artele spectacolului din România.

După Revoluția din 1989, Cozorici a continuat să joace în teatru și film, deși într-un ritm mai redus. Pasiunea sa pentru scenă nu a dispărut niciodată, iar publicul îl considera deja un monument al artei românești.

Ultimii ani ai carierei sale au fost marcați de roluri în piese clasice, dar și de implicarea în formarea tinerilor actori, cărora le împărtășea din experiența sa vastă și din secretele meseriei.

Gheorghe Cozorici a fost mai mult decât un actor; a fost un simbol al excelenței în teatru și film. Prin talentul său remarcabil și prin dăruirea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere, Cozorici a lăsat o moștenire artistică inestimabilă pentru generațiile viitoare.

A inspirat numeroși actori tineri și a influențat modul în care teatrul și filmul au fost percepute în România, devenind o veritabilă legendă.

Un actor complet și o personalitate de neuitat

Gheorghe Cozorici rămâne unul dintre cei mai importanți și respectați actori din istoria României. Cu o carieră care s-a desfășurat de-a lungul a patru decenii, Cozorici a adus pe scenă și pe ecran o varietate de personaje memorabile, demonstrând o versatilitate extraordinară și o capacitate unică de a capta atenția și emoțiile publicului.

Prin rolurile sale în piese de teatru clasice și filme de mare succes, Cozorici a reușit să devină un nume sinonim cu arta de înaltă calitate.

Vocea sa impunătoare și prezența sa carismatică l-au transformat într-un titan al scenei, iar contribuția sa la cultura românească rămâne de necontestat.

Moștenirea sa va dăinui, nu doar prin rolurile sale celebre, ci și prin impactul profund pe care l-a avut asupra comunității artistice din România.

Cozorici este un exemplu de actor care și-a dedicat întreaga viață artei și care a lăsat în urma sa o operă de o valoare inestimabilă, care continuă să inspire și să fascineze.

Vezi și: Ziua lucra pe șantier, noaptea cânta la nunți și cumetrii. Povestea lui Dona Dumitru Siminică, legendarul lăutar care făcea ”și pietrele să plângă”