Dan Șucu și Marius Șumudică, întâlnire după demiterea lui Bergodi. Ce au discutat cei doi

de: Beatrice Dumitru
03 05. 2024
Dan Șucu, patron Rapid.

Rapid este în degringoladă pe final de sezon, cu un singur punct câștigat în play-off. Dan Șucu, patronul giuleștenilor, caută antrenor și s-a întâlnit cu Marius Șumudică. Cum s-au încheiat discuțiile dintre cei doi.

Discuție între Dan Șucu și Marus Șumudică

Rapid se află pe locul cinci în clasament, fiind singura formație din play-off fără victorie, cu șase înfrângeri și un egal. Cu trei etape înainte de încheierea campionatului, giuleștenii sunt la opt puncte de formația de pe poziția a treia. Astfel, șansele de a prinde un loc în cupele europene sunt minime.

După ce Cristiano Bergodi a fost demis, interimar a fost numit Bogdan Lobonț, dar Dan Șucu caută antrenor pentru sezonul următor. Acesta  a avut o discuție de o oră și jumătate cu Marius Șumudică, tehnician liber de contract. Patronul din Giulești a dorit să îl cunoască pe ”Șumi” pentru a își da seama dacă acesta poate fi o opțiune pentru banca tehnică a alb-vișiniilor.

Marius Șumudică, antrenor / Foto: Profimedia

Marius Șumudică, despre întâlnirea cu Dan Șucu

Marius Șumudică a confirmat faptul că s-a văzut cu Dan Șucu și a avut numai cuvinte de laudă la adresa actionarului Rapidului. El a mai precizat că zilele viitoare va afla dacă va fi numit antrenor în Giulești.

E adevărat, m-am văzut cu domnul Șucu. A fost o întâlnire pozitivă! Nu pot și nici nu vreau să intru în amănunte, respect faptul că domnul Șucu a dorit să mă cunoască personal.

Vezi și: Daniel Niculae, urmărit penal. Ce acuzații i se aduc președintelui Rapidului

Pot să vă spun doar atât, a fost o oră și jumătate extrem de plăcută, în care am discutat cu un om care nu dorește decât binele Rapidului. Nu se gândește decât la cum să formeze un club la standarde occidentale, la standarde europene pentru fanii din Giulești. 

Bineînțeles, este de notorietate, nu mai trebuie să repet asta, Rapidul este pentru totdeauna în sufletul meu… Le doresc multă baftă și lui Lobonț, și echipei, să câștige cu CFR-ul și să spere în continuare la Europa. Vedem zilele următoare dacă se va și concretiza ceva”, a spus Marius Șumudică, potrivit GSP.

Și acționarul giuleștean a vorbit despre întâlnirea cu Marius Șumudică și a afirmat că antrenorul i-a lăsat o impresie mai mult decât bună, dar că nu i-a propus, deocamdată, nimic.

Reacția dură a lui Dan Șucu după înfrângerea cu Universitatea Craiova

După înfrângerea Rapidului cu Universitatea Craiova, 1-2, Dan Șucu a reacționat dur și a anunțat măsuri fără precedent în Giulești. Acesta s-a luat de jucători și le-a transmis că vor fi evaluați în ultimele trei etape și nici cei din conducere nu au scăpat. Unul dintre cei vizați a fost și președintele Daniel Niculae, care are zilele numărate în Giulești.

Faptul că nu am reușit să atingem niciunul dintre obiectivele propuse pentru acest sezon este dezamăgitor pentru noi toți – pentru dumneavoastră, suporterii, pentru angajații clubului, cât și pentru cei doi acționari, în egală măsură. (…)

Vezi și: Daniel Niculae, răspuns pentru Dan Șucu după mesajul dur al acestuia. Ce a transmis președintele Rapidului

Am mai spus-o și o repet: manageri băieți buni nu există! Exista doar manageri corecți, care mulțumesc celor care merită să primească mulțumiri și care îi sancționează pe cei care merită sancționați, și fac acest lucru constant și echilibrat.

Am apreciat Rapidismul ca un mare beneficiu pentru club. L-am asimilat cu pasiunea, cu dedicația, cu dorința de a lupta până la ultimul stop de energie pentru victorie sau pentru îndeplinirea obiectivelor. De aceea, mă deranjează foarte mult să găsesc colegi care invocă Rapidismul pentru a-și crea avantaje personale, pentru a nu respecta disciplina, regulamentele de ordine interioară sau pentru a se strădui mai puțin decât semenii lor”, a transmis Dan Șucu, printre altele, într-un comunicat.

Patronul echipei Rapid este un om de afaceri foarte cunoscut în România și susține că are o avere de aproape o jumătate de miliard de euro.