CFR speră din nou la titlu după umilința CFR-ului. Prima halucinantă promisă de patronul ardelenilor pentru câștigarea campionatului

de: Beatrice Dumitru
11 03. 2024
Nelu Varga, patron CFR.

Sezonul regulat s-a terminat și începe play-off-ul. După ce FCSB a fost umilită de Rapid și s-a relansat campionatul, CFR speră din nou la titlu. Iar jucătorii lui Adrian Mutu vor fi răsplătiți regește dacă vor deveni campioni. Patronul Nelu Varga pune pe masă o primă record pentru acest lucru. Despre ce sumă e vorba.

Suma uriașă promisă CFR-ului pentru câștigarea campionatului

FCSB a întrat intrat în play-off-ul Superligii din poziția de lider, cu patru în plus față de Rapid, după înjumătățirea punctelor. Podiumul este completat de CFR Cluj, la cinci lungimi în spatele roș-abaștrilor. Astfel, toate formațiile aflate pe podium au șanse la câștigarea campionatului.

CFR va debuta în prima etapă din play-off, sâmbătă, pe teren propriu cu Universitatea Craiova, dar umilința suferită de FCSB în derby-ul cu Rapid, l-a făcut pe patronul ardelenilor, Nelu Varga, să viseze frumos și să se gândească din nou la titlu. Pentru a-și motiva jucătorii, el a anunțat o primă record pentru Superligă: un milion de euro.

CFR Cluj este pe locul trei în campionat.

Chiar dacă în acest moment se vorbește mai puțin de CFR, eu vă spun că CFR-ul se va bate la titlu până în ultima etapă. Suntem o echipă foarte puternică, suntem o echipă care, veți vedea, o să aibă o cu totul altă față în play-off, unde acolo meciurile se vor juca cu inima.

Iar noi, la CFR, avem o inimă mare, mare, mare și asta o vom demonstra tuturor adversarilor. Le spun atât fanilor: credeți în noi! Urmează 10 finale, iar CFR le va juca pe toate ca și cum ar fi ultimul meci.

Dacă băieții iau titlul, îi anunț public că prima este una record. Le voi da să împartă lor și staff-ului un milion de euro. Deci aceasta este prima pe care CFR Cluj, jucătorii și toți cei care trudesc la echipă o vor împărți în cazul în care luăm titlul de campioană”, a spus Nelu Varga la Fanatik.

”Ne batem la titlu”

Patronul CFR-ului are și argumente pentru faptul că echipa sa se poate bate din nou la titlu, El a spus că Adrian Mutu are la dispoziție cel mai bun atacant din România și un portar de top. În sezonul regulat, clujenii au reușit doar două victorii cu echipele calificate în play-off: una cu Farul și una cu Sepsi.

”Ne batem la titlu. O spun clar și răspicat Am încredere în echipa mea, am încredere în fotbaliștii mei, am încredere în Adrian Mutu. Suntem o formație puternică, echilibrată pe absolut toate compartimentele, cu jucători de mare, mare, mare valoare.

Cred că Otele al nostru este cel mai bun atacant din România, peste contracandidații de la celelalte echipe de care se tot vorbește în ultima perioadă, jucători și ei valoroși, dar nicidecum de valoarea lui Otele.

Vezi și: Gigi Becali, reacție de milioane după ce Adrian Mutu a bătut palma cu CFR Cluj. ”Nu-mi mai e teamă!”

Cred că avem niște fundași minunați, un portar fantastic, un Tachtsidis care oricând poate să hotărască soarta unui meci, un Bîrligea care evoluează cu inima, nu 90 de minute, ci 100 de minute sau 150 de minute. Și avem un antrenor care va dovedi că are valoare, că se pricepe la fotbal, că simte ca nimeni altul jocul și care sunt convins că ne va aduce rezultatele scontate”, a adăugat Nelu Varga, potrivit sursei citate.

Ce avantaj are FCSB în lupta pentru titlu

În sezonul 2021-2022, CFR a pornit în play-off cu șapte puncte peste FCSB și a câștigat titlul. Dar clujenii nu ar trebuie să-și facă prea mari speranțe, deoarece de când s-a introdus sistemul cu play-off, echipa care a intrat pe primul loc a devenit campionaă.

Cu excepția FCSB-ului, care a pierdut titlul în stagiunea 2020-2021, după ce a terminat sezonul regulat cu un punct peste CFR Cluj. Atunci, după cele zece runde din play-off, formația roş-albastră s-a clasat pe doi, la 9 puncte de ardeleni.

Vezi și: ”E cel mai slab antrenor”. Cel mai dur atac la adresa lui Adrian Mutu după ce s-a înțeles cu CFR

Sezonul acesta, FCSB are un mare avantaj. Dacă va fi la egalitate de puncte cu Rapid sau cu CFR Cluj se va încununa campioană pentru că nu a beneficiat de rotunjirea punctelor.