Cel mai mare TV din lume cu o tehnologie de top nu vine de la Samsung sau LG. Cât de impresionant este noul QD-Mini LED de la TCL
TCL, brandul de televizoare numărul 2 în lume și numărul 1 în categoria de 98 de inci, a anunțat lansarea celui mai mare televizor QD-Mini LED din lume, modelul 115TCL X955 Max. Cu o diagonală impresionantă de 115 inci, acest televizor reprezintă vârful de gamă al seriei QD-Mini LED și vine echipat cu cele mai avansate tehnologii pentru a oferi o experiență vizuală fără precedent.
Directorul companiei, Patrick Mock, a precizat că modelul 115TCL X955 Max este un televizor 4K QD-Mini LED cu rată de reîmprospătare de 144Hz, dotat cu Google TV și sistem de sunet Onkyo 6.2.2. „Suntem în căutarea unui teren pentru o fabrică nouă în comuna Groși și vrem să construim ceva în zona aceasta, în Maramureș. Sperăm să creștem sănătos și suntem în procedură de angajări ale muncitorilor calificați și necalificați,” a declarat Mock.
Gama TV 2024: Tehnologie de ultimă generație
TCL a lansat o gamă variată de televizoare pentru 2024, inclusiv modelele QD-Mini LED, QLED PRO și 4K HDR, concepute pentru a oferi o experiență captivantă gamerilor, pasionaților de sport și cinefililor. Modelul 115TCL X955 Max combină o matrice completă Mini LED de generația a 6-a cu peste 20.000 de zone de iluminare variabilă, oferind o rezoluție 4K HDR Premium 5000 și o rată de reîmprospătare Motion Clarity Pro de 144Hz.
Acest televizor se remarcă prin contrastul puternic și precis, calitatea imaginii HDR clară și funcțiile avansate pentru gaming, precum HDMI 2.1, Game Master Pro 3.0, ALLM (Auto Low Latency Mode), FreeSync Premium Pro și TCL Game bar. Utilizatorii pot experimenta toate filmele, streaming-urile, sporturile și jocurile HDR la cele mai înalte standarde.
Alte modele impresionante din gama TCL
Pe lângă 115TCL X955 Max, utilizatorii pot opta pentru alte modele din gama TCL, precum seria C85, care oferă un televizor LED QD-Mini 4K cu 2160 de zone de iluminare variabilă, rezoluție 4K HDR Premium 3500 și rată de reîmprospătare de 144Hz Motion Clarity Pro. Televizorul TCL C745, câștigătorul premiului EISA „Best Gaming TV”, va fi disponibil într-o diagonală de 85” și este perfect pentru gaming-ul pe console.
Seria C65 dispune de tehnologia QLED PRO, rezoluția 4K HDR Pro și funcția Motion Clarity pentru o calitate a imaginii HDR clară și plină de culoare. Seria C65 PRO beneficiază de tehnologia Full Array Local Dimming (FALD), care produce imagini mai profunde și mai bogate, cu o gamă mai largă de culori. Aceste modele sunt ideale pentru gameri datorită funcției Game Master 3.0 și acceleratorului de jocuri până la 120 Hz și 240Hz pentru varianta de 98 inchi.
Gama 4K HDR de la TCL, inclusiv seria P75, oferă o calitate excelentă a imaginii la un preț accesibil, cu funcții precum rezoluția 4K HDR, Wide Color Gamut și Motion Clarity. Aceste televizoare sunt echipate cu Google TV și asistentul Google, fiind perfecte pentru un hub de divertisment de calitate.
Performanță vizuală revoluționară
Tehnologia QD-Mini LED de la TCL reprezintă cea de-a șasea generație a acestei tehnologii, aducând îmbunătățiri majore. Cu până la 20.000 de zone de iluminare locală variabilă și o luminozitate maximă de până la 5000 nits, acest ecran oferă accente dramatice ale imaginii și performanțe HDR mai bogate și mai realiste. Ecranul dispune de un contrast ridicat și precis, cu tonuri de negru profunde și o uniformitate mai bună a imaginii datorită utilizării cristalelor lichide aliniate vertical.
Complementară tehnologiei Mini LED, tehnologia QLED PRO de la TCL utilizează un nou material de cristal cuantic care emite lumină datorită unei structuri stabile din aliaj. Aceasta oferă o performanță vizuală hiperrealistă, cu peste un miliard de culori.
Modelul 115TCL X955 Max va fi disponibil începând cu luna iunie la prețul recomandat de 129.999 Lei. Televizoarele din seriile C85, C75, C65 și P75 sunt deja disponibile în magazinele locale, iar prețurile variază în funcție de diagonala acestora.