Cea mai veche „catedrală” din lume are mai bine de 60 de milioane de ani. Unde se află, de ce este specială
Cea mai veche „catedrală” din lume este cunoscută sub numele de Peștera lui Fingal, denumire care vine de la un mit irlandez în care Fionn MacCumhaill, poreclit Fingal, a emigrat în Scoția din Irlanda.
Staffa este o insulă mică și nelocuită, dar atrage mulți turiști în fiecare an, fascinați de coloanele de bazalt în formă de hexagon.
„Catedrală” a naturii
Hexagoanele lui Fingal s-au format acum aproximativ 60 de milioane de ani, într-un moment în care Oceanul Atlantic încă își definea conturul.
Ele sunt rezultatul a ceea ce se întâmplă atunci când lava topită se răcește și se contractă, spărgându-se într-un mod cât se poate de ordonat.
Locul unde muzica, natura și matematica se împletesc
Hexagoanele sunt doar unul dintre multele modele pe care le putem vedea în natură, iar magia uniformă a Peșterii lui Fingal este un exemplu a faptului că, oricât ai încerca, nu poți scăpa de matematică.
Semănând mai degrabă cu un fagure uriaș, pilonii geometrici gradați se întind până la înălțimi de 22 de metri. Unii spun că seamănă și cu o catedrală, ceea ce ne duce la o altă ciudățenie a Peșterii lui Fingal.
Vezi și: Peștera Piatra Altarului: Bijuteria subpământeană din Munții Apuseni
Iar dacă asta nu era suficient, peștera are și un sunet inedit, pe lângă aspect, datorită proprietăților acustice uimitoare.
Forma unică a coloanelor face ca sunetul să reverberereze neobișnuit, creând o experiență auditivă deosebită care i-a adus peșterii porecla de „catedrala naturii”.
Peștera lui Fingal a inspirat Uvertura Hebridelor, scrisă de compozitorul Felix Mendelssohn, care a vizitat peștera în 1829.
Se pare că există câteva peșteri naturale care s-au dovedit a fi apreciate și de muzicieni, iar asta este, fără dar și poate, una dintre ele.
Așadar, dacă te afli prin zonă, poate că nu ar fi rău să vizitezi, la rândul tău, această „catedrală” a naturii, un obiectiv turistic ieșit din comun, cu siguranță.