Ce se întâmplă dacă faci drifturi pe străzile din România. Care sunt sancțiunile pentru șoferi, inclusiv pe timp de iarnă

de: Alexandru Puiu
06 12. 2024

Conducerea autovehiculelor într-un mod agresiv, cum ar fi drifturile în parcări sau participarea la întreceri neautorizate, reprezintă o formă de „agrement” ilegală ce contravine legislației rutiere din România. Aceste activități nu doar că pun în pericol siguranța rutieră, dar pot aduce sancțiuni drastice pentru cei implicați. Haide să vedem ce presupun aceste sancțiuni.

Sancțiuni pentru întreceri neautorizate

Participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice, cunoscute în limbaj comun drept „liniuțe”, este considerată infracțiune conform art. 339 alin. (2) din Codul Penal. Aceasta se sancționează cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. De asemenea, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 195/2002, orice competiție auto desfășurată pe drumurile publice necesită autorizație din partea administratorului drumului și avizul Poliției Rutiere.

Mai mult, conducătorii auto prinși participând la astfel de întreceri riscaă să li se rețină permisul de conducere până la soluționarea cazului. Permisul este reținut însoțit de o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, ceea ce înseamnă că nu mai au voie să conducă până la finalizarea anchetei.

Drifturile și comportamentul agresiv în trafic

În cazul drifturilor, legislația rutieră din România definește clar acest tip de comportament agresiv în trafic și sancționează pe măsură. Articolul 541 din Codul Rutier include „realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia” în categoria comportamentelor agresive. Această categorie include și folosirea frânei de ajutor pentru întoarcerea vehiculului sau pornirea cu patinarea excesivă a roților – toate fiind acțiuni asociate conceptului de drift.

Astfel, participarea la drifturi în parcări publice sau pe străzi întră sub incidența comportamentului agresiv și se sancționează cu o amendă cuprinsă între 580 și 725 de lei. Mai mult, șoferii care fac drifturi pot rămâne fără permis timp de 30 de zile, conform modificărilor aduse prin Ordonanța de Guvern nr. 1/2022.

Parcări private versus drumuri publice

Un aspect important este încadrarea parcărilor în categoria drumurilor publice sau private. De exemplu, o parcare deschisă a unui supermarket, deși aparține unei entități private, poate fi considerată drum public, deoarece este accesibilă publicului larg. Astfel, comportamentul agresiv manifestat în astfel de parcări intră sub incidența legislației rutiere.

Pe de altă parte, parcările închise, cum ar fi cele din curțile unor fabrici, sunt considerate drumuri private și nu se supun acelorași reguli stricte precum drumurile publice. Totuși, indiferent de locație, drifturile rămân o activitate periculoasă și nerecomandată.

Dacă ți dorești să experimentezi adrenalina oferită de drifturi, este recomandat să optezi pentru spații special amenajate, cum ar fi poligoanele auto autorizate. Aceste locuri oferă condiții de siguranță pentru astfel de activități, atât pentru tine cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Drifturile în locuri neautorizate nu doar că țți pot aduce sancțiuni severe, dar pun în pericol siguranța ta și a celor din jur, conform Legal Badger.