Animalul care nu trebuia să existe în România: adus în țară pentru a satisface pasiunea nebună a lui Ceaușescu

În perioada comunistă, România a fost scena unor proiecte ambițioase și adesea absurde, menite să reflecte dorințele și capriciile lui Nicolae Ceaușescu, liderul care a condus țara cu o mână de fier din 1965 până în 1989. Ceaușescu, fascinat de puterea absolută și de ideea de a transforma România într-un simbol al controlului și grandomaniei sale, a lăsat în urmă o moștenire variată, marcată de proiecte opulente și inițiative de multe ori lipsite de sens. Printre acestea se numără și aclimatizarea muflonului, o specie de „oaie sălbatică” adusă din zonele mediteraneene pentru a-și satisface pasiunea sa neobișnuită pentru vânătoare.

Această poveste de import involuntar al muflonului în România oferă o privire în trecut, către o epocă în care resursele țării erau utilizate pentru a răspunde dorințelor personale ale liderilor, în timp ce populația trăia în austeritate. Fascinat de coarnele spectaculoase ale muflonilor și dornic de a-și adăuga un trofeu rar în colecția personală, Ceaușescu a ordonat aducerea acestui animal exotic în România și l-a aclimatizat într-o rezervație creată special în Dobrogea.

Nicolae Ceaușescu și dorințele absurde ale unei epoci de aur iluzorii

Nicolae Ceaușescu, liderul comunist al României, a fost o figură complexă, a cărei dorință de putere s-a transformat de-a lungul anilor într-o obsesie pentru control și recunoaștere internațională. Deși s-a promovat ca un lider apropiat de popor, realitatea era cu totul alta: deciziile sale au dus la izolarea României pe scena mondială, la reprimarea drepturilor cetățenilor și la adâncirea sărăciei. În paralel, Ceaușescu și-a dezvoltat o pasiune insațiabilă pentru lux și excese, printre care și vânătoarea, unde a căutat să obțină trofee rare și exotice, care să-i sporească renumele de mare vânător.

Muflonul, cunoscut pentru coarnele sale inelate și impozante, a devenit astfel o atracție pentru Ceaușescu. Considerat unul dintre cele mai căutate trofee de vânătoare, acest animal nu ar fi trebuit să existe pe teritoriul României. Originar din regiunile mediteraneene, mai ales Sicilia și Sardinia, muflonul a fost adus în România în anii ’80, la dorința expresă a dictatorului.

Cum a ajuns „oaia sălbatică” a Europei să populeze Dobrogea

Pentru a-i îndeplini dorințele, regimul a creat o rezervație specială în satul Negureni din Dobrogea, aproape de granița cu Bulgaria, într-o zonă retrasă, ideală pentru practicile dictatorului de vânătoare. Pe o suprafață de 300 de hectare, „tărâmul muflonilor” a devenit căminul pentru aproximativ 65 de exemplare, aduse din Italia. Animalul, care seamănă cu un berbec, dar este considerat o specie de oaie sălbatică, a reușit să se adapteze la condițiile locale, dezvoltându-se în acest ecosistem nou creat.

Muflonul este un mamifer agil, capabil să sară până la doi metri în înălțime și să acopere distanțe de 3-4 metri printr-un salt. Masculii, cei care sunt de obicei ținta vânătorii, au coarne spiralate care pot atinge până la 90 de centimetri lungime. Aceste coarne sunt principalul motiv pentru care muflonul este considerat un trofeu rar, fiecare inel reprezentând o etapă de viață și, implicit, valoarea animalului ca trofeu.

Deși Ceaușescu a murit în 1989, rezervația de mufloni a rămas intactă, iar „oaia sălbatică” continuă să fie crescută pentru vânătoare, respectând planurile inițiale. Din 15 septembrie până pe 15 decembrie, sezonul de vânătoare deschis pentru muflon atrage vânători din diverse colțuri ale lumii, dispuși să plătească sume considerabile pentru un astfel de trofeu: în jur de 2.000 de euro pentru vânat și alți 3.000 de euro pentru a păstra coarnele trofeu.

Adaptarea muflonilor în România – o relicvă vie a epocii Ceaușescu

Muflonul, adus la ordinul dictatorului, s-a adaptat surprinzător de bine la clima și condițiile din Dobrogea. Astăzi, muflonii de pe tărâmul Dobrogei sunt îngrijiți de personalul Ocolului Silvic Băneasa, care monitorizează populația și condițiile habitatului, asigurând astfel supraviețuirea acestei specii. Adaptarea muflonilor în România este un exemplu de adaptabilitate a naturii, chiar și atunci când proiectele au fost concepute într-un scop absurd și nejustificat.

Acești mufloni pasc și se adapă în principal seara și noaptea, având obiceiuri de viață nocturne, iar împerecherea are loc în octombrie-noiembrie, perioadă în care masculii își dispută teritorii și femele. După o gestație de aproximativ 22 de săptămâni, muflonul femelă naște un miel, în locuri ascunse, înainte de a reveni la turmă cu puiul. Greutatea unui muflon poate ajunge la 50 de kilograme, iar coada, de dimensiuni reduse, amintește de strămoșul său domestic.

Moștenirea dictatorului: o poveste de vânătoare transformată în tradiție

Deși moartea lui Ceaușescu a pus capăt dictaturii, rezervația de mufloni din Dobrogea a continuat să existe, iar muflonul a rămas o prezență unică în fauna României. Astăzi, acești mufloni sunt o moștenire neașteptată a epocii comuniste, o reminiscență a timpului în care natura era folosită ca mijloc de a hrăni vanitatea unui lider absolutist. În fiecare an, vânătoarea de mufloni din Dobrogea aduce în România vânători dispuși să plătească mii de euro pentru trofeele atât de dorite de fostul dictator.

Povestea muflonilor români rămâne un simbol al modului în care natura a fost modelată de capriciile liderilor, dar și al adaptabilității faunei, care a reușit să supraviețuiască și să prospere chiar și într-un mediu creat din dorințe și ambiții personale. Astfel, „oaia sălbatică” a Europei continuă să fie o atracție și o moștenire vie a unei perioade pe care mulți români o privesc acum cu amestec de nostalgie și ironie, o epocă marcată de decizii absurde și contradicții, dar și de povești care încă fascinează.