A murit sărac lipit și într-un scaun cu rotile. Tragedia marelui om de cultură din România, Alexandru Davila VIDEO

Alexandru Davila, una dintre personalitățile de seamă ale culturii românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, s-a născut la 12 februarie 1862 în conacul familiei din Golești, fiind fiul doctorului Carol Davila și al Anicăi Racoviță, descendentă a cărturarului Dinicu Golescu.

Alexandru Davila, de la începuturi

În copilărie, a urmat școala în comuna natală și apoi cursurile Școlii luterane din București și Institutului de băieți condus de V. A. Urechia.

După absolvire, a fost trimis la Paris pentru studii, însă nu și-a luat bacalaureatul, fiind mai interesat de mediul literar și artistic decât de cursurile școlare.

Întors în țară, a fost numit atașat la Ministerul de Externe și a îndeplinit misiuni diplomatice la Roma și Bruxelles.

Ulterior, a renunțat la diplomație și a devenit gazetar la cotidianul Epoca și la ziarul Independența Română, apoi a ocupat funcții administrative în guvern și prefectură.

Pe 29 ianuarie 1905, a fost numit director al Teatrului Național din București, contribuind semnificativ la dezvoltarea și modernizarea scenei teatrale românești.

Davila a promovat piese din dramaturgia națională și clasică, iar stilul său de interpretare a influențat actorii vremii, inaugurând un nou mod de joc, mai apropiat de realism și naturalețe.

Tragedia marelui om de cultură

În noiembrie 1888, a fost desemnat subprefect de Tulcea și administrator al arondismentului Măcin din Dobrogea. În toamna anului 1914, a înființat Cercul bibliofil, însă viața sa a fost marcată de un tragic eveniment. În data de 5 aprilie 1915, a fost victima unui atentat care l-a lăsat paralizat, fiind nevoit să-și petreacă restul vieții într-un scaun cu rotile.

Alexandru Davila a fost căsătorit cu Ortansa Keminger de Lippa între 1885 și 1888, însă mariajul lor a durat doar trei ani. Copiii lor, Carol și Theodor, au rămas în grija tatălui după divorț. În ultimii ani ai vieții, Davila a fost uitat de mulți dintre prieteni, însă câțiva foști colegi și admiratori i-au fost alături până în ultima clipă.

Dramaturgul a încetat din viață pe 19 octombrie 1929, la vârsta de 67 de ani, la Spitalul Militar. Tragedia și sărăcia l-au însoțit în ultimii ani ai vieții, iar moartea sa a fost întâmpinată cu tristețe de cei care l-au cunoscut și au apreciat contribuția sa la cultura românească. Alexandru Davila rămâne în istoria literaturii și a teatrului românesc drept una dintre figurile de referință ale epocii sale.

Tudor Teodorescu-Braniște a evidențiat în scrierile sale tristețea și izolarea din ultimii ani ai lui Alexandru Davila, omul de litere și teatru, care s-a confruntat cu un destin tragic și o uitare aproape completă din partea societății în care odinioară strălucea.

Teodorescu-Braniște și-a exprimat dezamăgirea față de tratamentul pe care lumea bună i l-a aplicat lui Davila, considerând că societatea îl ține într-o umilire și sărăcie degradantă, spre deosebire de mulțime care, în mod brut, pune punct existenței cuiva.

În ciuda tragediei și a suferinței sale personale, Alexandru Davila a continuat să-și păstreze demnitatea și discreția, chiar și în cele mai dificile momente ale vieții sale.

Cu toate că nu își exprima slăbiciunea în fața altora, povestea îngrijorătoare a sărăciei și a paraliziei sale era evidentă în jurul lui, în atmosfera modestă a locuinței sale. Davila a fost un exemplu de demnitate și rezistență, rămânând mândru în fața adversităților, chiar și atunci când societatea l-a ignorat aproape complet.

Astfel, Tudor Teodorescu-Braniște și-a încheiat portretul pe care i l-a făcut lui Alexandru Davila cu un tribut adus amintirii sale, subliniind că acest om din societate, cu toate greutățile sale, a rămas un exemplu de noblețe și demnitate până în ultimele clipe ale vieții sale.

În mod evident, Alexandru Davila nu este singurul om de seamă al țării noastre care a trecut prin asemenea momente cumplite, fiind înconjurat de nepăsarea autorităților.